Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Consiliu european la Bruxelles, imigraţia – subiectul care riscă să ducă la naufragiu Europa

2016-03-22t152835z_1838864727_lr2ec3m16zco3_rtrmadp_3_belgium-blast_0.jpg

Reuniune cu miza extrem de importanta la Bruxelles, consensul în jurul imigratiei ar putea resuda Europa
Reuniune cu miza extrem de importanta la Bruxelles, consensul în jurul imigratiei ar putea resuda Europa
Image source: 
Credit foto: REUTERS/Vincent Kessler

Consiliul european convocat joi 28 şi vineri 29 iunie se anunţă sub auspicii tensionate, din cauza principalului punct aflat pe ordinea de zi, imigraţia. Greu de găsit un alt subiect care să îi fi divizat atît de puternic pe europeni şi care să fi produs într-un timp atît de scurt atîtea fisuri grave în edificiul european. Mulţi comentatori constată că Uniunea Europeană se află în prezent într-un fel de “descompunere” nu datorită unor disensiuni de natură economică, militară sau politică, ci datorită unui subiect cu caracter identitar.

Mă întreb, în acest context, dacă războiul civil din Statele Unite dintre 1861 şi 1865 nu a fost şi el unul identitar, în măsura în care statele din nord doreau abolirea sclaviei iar statele din sud menţinerea unui stistem segregaţionist în care populaţia de culoare servea populaţia albă. Sigur, Europa nu se află în prag de război civil, dar există un conflict în materie de idei extrem de grav. O tabără care doreşte o societate multi-etnică şi multi-culturală se ciocneşte cu alta care doreşte continuitatea istorică şi prezervarea unor identităţi naţionale. În acest conflict ţările din estul Europei formează un grup compact, iar lor li se asociază acum Italia şi Austria, parţial Danemarca, precum şi forţe politice importante din Germania, Olanda şi chiar Franţa. Marea Britanie a votat, într-un fel, cu viziunea suveranistă ţărilor din est, ieşind din Uniunea Europeană.

De la izbucnirea crizei migratorii am urmărit (mărturisesc, cu o anumită tristeţe) cum viziunea ţărilor est-europene a fost catalogată fără ezitare, şi fără nunaţe, drept xenofobă, retrogradă, reprobabilă, condamnabilă, chiar dezonorantă pentru Uniunea Europeană, anti-umanistă, arhaică. Timp de doi ani de zile, din 2015 de fapt pînă acum, rareori am dat în presa franceză peste articole care să încerce să înţeleagă cît de cît istoria, frustrările, mentalităţile, ecuaţia geopolitică a ţărilor din est, în special a Ungariei, a Poloniei, a Cehiei şi a Slovaciei… Abia după victoria populiştilor în Italia, şi decizia autorităţilor italiene de a nu mai accepta vase cu imigranţi pilotate de organizaţii neguvernamentale, au început să apară comentarii mai nuanţate în presă… Editoraliştii care se consideră deţinători al criteriilor morale absolute au fost obligaţi să constate că şi o majoritate de italieni, precum şi o majoritate de austrieci, ba chiar şi foarte mulţi germani, cred totuşi că imigraţia trebuie regîndită.

În urmă cu doi ani, cancelara germană Angela Merkel era lăudată de toate mediile de informare şi considerată “regina Europei”. Astăzi ea se prezintă la summit-ul european mai fragilizată politic decît oricînd, iar hebdomadarul Der Spiegel o declară, pe prima pagină, ca fiind “la sfîrşit de parcurs”.

Iar în Franţa cotidianul Le Monde, care nu poate fi bănuit că n-ar avea o viziune multiculturalistă a lumii, se vede şi el obligat să constate că unda crizei din 2015, cînd Germania a primit peste un milion două sute de mii de migranţi, continuă să fragilizeze Europa. Decizia unilaterală de atunci a doamnei Merkel de a-şi deschide frontiera, constată Le Monde, a fost o “bombă migratorie” care a traumatizat în special ţările din estul Europei.

Cu mare întîrziere mai mulţi editorialişti înţeleg acum că acel principiu al cotelor de imigranţi impus de Bruxelles, şi niciodată pus în aplicare de fapt, a fost perceput în estul Europei ca o nouă formă de aroganţă a Europei occidentale. Mi se pare extrem de interesant faptul că Le Monde citează în prezent opinii ale unor oameni obişnuiţi din Ungaria sau din Polonia, care nu mai vor "să primească lecţii" de la ţările apusene. Și este poate de înţeles că în această parte a lumii, unde noţiunea de suveranitate este relativ recentă (şi nu seculară ca în vest) oamenii să nu fie pregătiţi pentru a primi masiv imigranţi.

Poate că Europa de vest i-a cerut Europei de est să adopte prea repede un model pentru care majoritatea propulaţiei nu era pregătit. Modelul multicultural este cel care se va impune treptat pretutindeni pe planetă în virtutea unui "dat" natural al ființei umane. Dar încercarea de a-l înrădăcina cu forţa, sau prin presiuni economice, în ţările care abia au scăpat de modelul autoritar comunist şi care nici nu l-au asimilat pe cel capitalist şi occidental, este o mare eroare a Bruxelles-ului. Poate chiar cea mai mare de la începutul construcţiei europene, şi nu o spun eu, o spun comentatori avizaţi.

În materie de cultură politică şi de mentalităţi popoarele au un ritm al lor, iar presiunile, etichetările grăbite şi predicile morale nu fac decît să suscite reacţii contrare.