Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Preşedintele Macron în căutarea unui nou elan pentru reforma Uniunii Europene

2017-09-26t142127z_162026582_rc1b89a2a000_rtrmadp_3_france-eu-macron_0_0.jpg

Discurs despre Europa al preşedintelui Emmanuel Macron, la Sorbona, pe 26 septembrie 2017.
Discurs despre Europa al preşedintelui Emmanuel Macron, la Sorbona, pe 26 septembrie 2017.
Image source: 
Credit foto: REUTERS/Ludovic Marin/Pool

Tensiunile politice de la Berlin şi fragilizarea politică a doamnei Angela Merkel provoacă turbulenţe şi la Paris. Mai precis, planurile legate de Europa ale preşedintelui Emmanuel Macron sunt perturbate. Seful statului francez are idei, are energie, doreşte relansarea construcţiei europene, numai că în contextul acestui elan el apare destul de… singur.

“Caut co-echipier la fel de motivat ca mine în vederea refondării Europei”. Iată un tip de anunţ pe care şeful statului francez l-ar putea da în prezent…

Lăsînd gluma la o parte, Emmanuel Macron se vede fragilizat el însuşi în ambiţiile sale europene întrucît priorităţile doamnei Angela Merkel par să fie altele în prezent. Criza migratorie a făcut ravagii, într-un fel, în Europa, provocînd diviziuni dar şi o permutare în ierarhia urgenţelor. Austria a preluat pentru şase luni preşedinţia Uniunii Europene în frunte cu un cancelar, conservatorul Sebastian Kurz, pe care un diplomat american l-a  calificat de “rock star”. El este cel mai tînăr responsabil european care s-a aflat vreodată în situaţia de a prelua preşedinţia turnantă a Uniunii Europene, numai că elanul său juvenil se îndreaptă spre o cu totul altă direcţie decît redinamizarea edificiului european.

Priorităţie lui Sebastian Kurz sunt frînarea fenomenului migratoriu şi protecţia frontierelor europene. În nici un caz Sebastian Kurz nu poate fi un co-echipier al iniţiativelor pentru Emmanuel Macron. Nici Italia nu-i poate furniza în acest moment preşedintelui francez un astfel de partener de acţiune. Orientarea politică a puterii, la Roma, nu se mai suprapune cu ceea ce doreşte Macron. Recent, Matteo Salvini, şeful Ligii, partidul de extremă dreaptă care face parte din coaliţia guvernamentală, a declarat că vrea să creeze o asociaţie paneuropeană a partidelor naţionaliste avînd opinii similare. Matteo Salvini, care este şi ministru de interne, a mai declarat că formaţiunea sa va guverna Italia în următorii 30 de ani… El promite chiar să extindă la întreaga Europă ceea ce a reuşit în Italia. Altfel spus, să creeze un curent paneuropean anti-imigraţionist care să cîştige, eventual, alegerile pentru Parlamentul european din mai anul viitor.

Spre cine deci, s-ar putea orienta Emmanuel Macron pentru a-şi impulsiona reforma pe care o doreşte în Europa, pentru a stîrni puţin entuziasm? In estul Europei partenerii lipsesc cu desăvîrşire. Grupul de la Vişegrad, chiar dacă nu îi este visceral ostil lui Emmanuel Macron, afişează un elan european dintre cele mai scăzute. România ar putea, anul viitor, după preluarea preşedinţiei europene, să propună teme de dezbatere susceptibile să-i convină preşedinelui francez. Numai că România este în pierdere de credibilitate din cauza unei reforme a justiţiei pe care Franţa (împreună cu alte ţări occidentale) o consideră un regres.

Social-democraţii spanioli ar putea fi o sursă de combustie de idei, dacă Spania n-ar avea propriile ei probleme cu Catalonia. Portugalia, singura ţară din Europa care vrea mai mulţi imigranţi decît i s-au alocat prin cotele Bruxelles-ului, este pro-europeană, evident, dar nu cîntăreşte în elanul colectiv cît ar cîntări Germania sau Italia.

Un comentator francez arăta recent pe postul de radio France Inter că Europa de astăzi parcă repetă o anumită greşeală comisă înainte de primul război mondial, cînd nimeni nu se mai înţelegea cu nimeni, şi cînd toţi liderii europeni au devenit un fel de somnambuli. Ei s-au îndreptat împreună spre o catastrofă colectivă fără să fie capabili să se audă unii pe alţii, să discute unii cu alţii, să se înţeleagă între ei.

Cu urechile zidite, incapabili să vorbească o limbă comună, să identifice un interes comum, liderii europeni de atunci s-au aruncat în ceea ce mulţi istorici numesc prima tentativă de sinucidere a civilizaţiei europene. Sigur, comparaţiile au un rol de semnal de alarmă, dar ar fi păcat să asistăm în viitorii ani la o primă tentativă de auto-dizolvare a Uniunii Europene prin incapacitate de regîndire a edificiului.