Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Europa adoptă o politică migratorie mai restrictivă pentru a-şi conserva unitatea

2015-09-15t130638z_169387162_lr2eb9f10ero7_rtrmadp_3_europe-migrants-hungary_0.jpg

Septembrie 2015: sîrma ghimpata la frontiera Ungariei
Septembrie 2015: sîrma ghimpata la frontiera Ungariei
Image source: 
Credit foto: REUTERS/Dado Ruvic

"O vizită cu gust de victorie". Este expresia utilizată de Agenţia France Presse pentru a evoca întîlnirea de joi 5 iulie de la Berlin a cancelarei germane Angela Merkel cu omologul ei maghiar Viktor Orban. Ambii au devenit în ultimii ani figuri emblematice ale unei dezbateri virulente legată de imigraţie. O confruntare între două viziuni, de fapt, din care, după cum arată numeroşi comentatori în Franţa, Viktor Orban a ieşit “victorios”.

O victorie obţinută de Orban pe ruinele unui dezastru aş spune de ordin moral şi în contextul sacrificării unităţii europene. Între generozitatea aproape fără limite faţă de migranţi pe care a afişat-o Angela Merkel, şi viziunea, dură, represivă a lui Viktor Orban, puţine ţări au ales calea de mijloc. Franţa este una dintre ele…

Dar nu modelul francez pare să aibă în prezent cei mai mulţi adepţi în Europa ci cel propovăduit de Viktor Orban. Argumentele acestuia, deseori foarte abile, frica de invazie migratorie, i-au făcut, într-o prima faza, mai ales pe europenii din estul şi din centrul continentului să se alinieze în spatele lui Orban. Italia, direct sau indirect, adoptă aceeaşi atitudine, la fel ca şi Austria, Suedia şi Danemarca, în ciuda unor nuanţe…

Cu trei ani în urmă Viktor Orban denunţa “imperialismul moral” al doamnei Merkel, care prin politica braţelor deschise faţă de migranţi se erija într-un exemplu de atitudine umană şi chiar creştină. Doamna Merkel îi reproşa lui Viktor Orban că bloca ruta migratorie a Balcanilor cu garduri de sîrmă ghimpată. Mai nou, însă, cancelara germană s-a văzut obligată să facă o reverenţă în direcţia Budapestei şi să recunoască faptul că impunerea unor controale stricte la graniţa Ungariei cu Serbia a servit de fapt interesul tuturor europenilor…

In spatele viziunii “orabaniene” legată de imigraţie se află însă o alta, legata de democratie si model economic, numită iliberală. Ciudate mai sunt paradoxurile legate interpretarea cuvîntului divin. Dacă doamna Merkel consideră că Europa trebuie să-şi deschidă graniţele în numele valorilor creştine, domnul Orban consideră că aceste graniţe trebuie închise şi controlate strict în numele apărării creştinătăţii. Democraţie nu înseamnă şi acceptarea fără nici o analiză critică a ultra-liberalismului, mai spune Orban, de unde şi contra-propunerea sa, iliberalismul. In prelungirea acestei viziuni, tînărul cancelar austriac Sebastian Kurz a lansat alt slogan, cel al Europei care are obligaţia de “a-i proteja pe europeni”.

Greu de spus ce i se va întîmpla Europei în viitorii doi sau trei ani, dar s-ar putea ca în materie de imigraţie ea să facă “o pauză”. Viitoarele şase luni, cît va asigura Austria preşedinţia europeană, noi propuneri şi idei vor fi dezbătute. Cotidianul Le Monde consideră că unele dintre acestea sunt “neliniştitoare”, de exemplu dorinţa Austriei ca pe viitor toate cererile de azil să fie depuse nu pe teritoriul Europei ci înafara sa.

Rareori s-a întîmplat în istoria post-comunistă a Europei, sau mai precis în ultimele trei decenii, ca idei venite din est să cîştige teren şi în vest. Intr-un fel, Viktor Orban a reuşit o mare performanţă. Într-un context în care ţările mici ale Europei au de obicei voci mai "stinse", Orban dă un nou elan dreptei europene şi unor curente în care naţionalismul se împleteşte acum cu “iliberalismul”, cu o reevaluare a identităţii creştine şi cu frica de musulmani.

A reuşit Viktor Orban un “putch” ideologic în Europa, cum scriu unii comentatori? Se prăbuşeşte “ordinea liberală în Europa”, cum afirmă alţii? Răspunsurile clare sunt premature, dar unitatea Europei este, în orice caz, profund zdruncinată. Si aceasta într-un moment cînd Europa este confruntată cu elanurile imperiale ale Rusiei şi ale Turciei, cu elanurile hegemonice ale Chinei şi cu ruperea relaţiilor tradiţionale trans-atlantice. Un moment dificil pentru Europa, extrem de delicat, extrem de complicat.

Ceea ce nu îi va împiedica însă în următoarele două luni pe europeni să fie absenţi din actualitate, pe fondul vacanţelor de vară, care sunt mai mult decît o tradiţie, sunt un cult aproape religios al societăţii de consum…