Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Le Monde: "Donald Trump, cel mai bun aliat al lui Putin"

2018-07-16t153553z_1091919985_rc124ebcf5c0_rtrmadp_3_usa-russia-summit_0.jpg

Presedintele american Donald Trump si omologul sau rus Vladimir Putin, Helsinki, 16 iulie 2018.
Presedintele american Donald Trump si omologul sau rus Vladimir Putin, Helsinki, 16 iulie 2018.
Image source: 
Credit foto: REUTERS/Leonhard Foeger

Sub acest titlu analizează cotidianul Le Monde întrevederea de luni 16 iulie de la Helsinki dintre preşedintele american şi omologul său rus. Atitudinea conciliantă a liderului de la Casa Albă faţă de Vladimir Putin a suscitat un val de critici în presa europeană. Dar criticile cele mai vehemente faţă de Donald Trump sunt formulate în Statele Unite, şi chiar în tabăra Partidului Republican din care face parte preşedintele.

Ceea ce a stîrnit de fapt valul de indignare a fost răspunsul dat de Donald Trump unui jurnalist de Agenţia France Presse care l-a întrebat pe preşedinte ce crede despre amestecul rus în campania prezidenţială din 2016. Întrebare extrem de abil formulată de respectivul jurnalist: îl credeţi pe Putin care spune că nu a existat nici o ingerinţă, sau le daţi crezare serviciilor secrete americane care afirmă că a existat o evidenă campanie rusă pentru influienţarea voturilor? Pus în faţa unei întrebări de acest tip, care cere un răspuns prin excludere, Donald Trump a recurs la o piruetă, afirmînd că are încredere şi în serviciile sale secrete dar şi în dezminţirea fermă a preşedintelui rus.

Nu întîmplător deci, în urma acestui răspuns, un fost şef al CIA-ului îl califică pe Donald Trump de "trădător". În orice caz, imaginea lăsată de Donald Trump după summit-ul de la Helsinki este aceea a unui preşedinte slab, aproape intimidat de Putin, incapabil să critice Kremlinul în contextul unei conferinţe de presă scrutată de toate mediile internaţionale. Poate că în cursul întrevederii de două ore avută de cei doi Donald Trump a fost mai combativ, numai că acest moment s-a derulat fără prezenţă mediatică. Donald Trump, dacă este să recurgem la o metaforă sportivă, că tot s-a încheiat Mondialul de fotbal găzduit de Rusia, parcă a marcat un gol împotriva propriei sale echipe. El dezavuează, sau ignoră concluziile Serviciilor secrete americane.

Cu trei zile înainte de reuniunea de la Helsinki au fost puşi în cauză în mod concret 12 membri ai serviciilor de informare ruse pentru piratarea sistemului informatic al doamnei Hillary Clinton, contra-candidata lui Trump la prezidenţialele de acum doi ani. Donald Trump reaţionează deci ca şi cum ancheta reralizată de proprii săi subordonaţi nu ar fi revelatoare. Senatorul republican John McCain îi reproşează lui Donald Trump că nu a "luat apărarea Americii" în contextul summit-ului de la Helsinki, întîlnire pe care o mai califică drept o "tragică eroare", un episod prea puţin glorios în istoria preşedinţilor americani. În tabără republicană, după această prestaţie diplomatică stînjeniroare, cresc îngrijorarea precum şi îndoielile legate de competenţele lui Donald Trump.

Îngrijorările cresc mai ales în Europa pentru că Rusia lui Vladimir Putin nu doreşte altceva decît slăbirea relaţiilor transatlanice, eventual izolarea Europei de Statele Unite. "Flatarea dictatorilor nu serveşte interesele americane, această atitudine este nefastă pentru securitatea noastră", a declarat fostul vice-preşedinte american Joe Biden. Exact aceleaşi cuvinte le-ar putea pronunţa şi europenii: securitatea Europei este pusă în primejdie cînd un preşedinte american se lasă timorat de un preşedinte rus care are ca proiect restabilirea fostei sfere de influienţă sovietică.

Probabil că dacă analizăm această secvenţă derulată în capitala Finlandei din punctul de vedere al lui Donald Trump, totul pare logic. In cazul în care serviciile secrete americane demonstrează că Donald Trump a cîştigat alegerile cu ajutorul ruşilor, prin manipulările mediatice orchestrate de ei, el îşi pierde legitimitatea în calitate de preşedinte. Pentru Europa însă, şi pentru întreaga lume, nu acest punct de vedere este important.

Esenţial ar fi ca America să aibă un preşedinte capabil să apere lumea liberă şi valorile democraţiei. Ori, încă o dată Donald Trump demonstrează că nu este omul cel mai potrivit pentru acest rol, dimpotrivă, există riscul ca el să distrugă visul unei lumi libere şi tot ceea ce au construit sute de milioane de oameni în acest sens.