Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Rusoicele de la Pussy Riot câştigă la CEDO

fetele_de_la_pussy_riot_au_intrat_pe_terenul_de_joc_la_finala_campionatului_mondial_de_fotbal_meci_disputat_intre_franta_si_croatia_in_rusia.jpg

Fetele de la Pussy Riot au intrat pe terenul de joc la finala Campionatului Mondial de Fotbal, meci disputat între Franta si Croatia, în Rusia
Fetele de la Pussy Riot au intrat pe terenul de joc la finala Campionatului Mondial de Fotbal, meci disputat între Franta si Croatia, în Rusia
Image source: 
© Mladen Antonov, AFP

Rusia a fost condamnată de CEDO în cazul celebrelor fete de la Pussy Riot. Grupul punk este binecunoscut pentru acţiunile derulate împotriva liderului de la Kremlin.

Cel mai recent - ele au putut fi văzute pe terenul de fotbal, la Campionatul Mondial din Rusia, în finala dintre Franţa şi Croaţia. Patru fete Pussy Riot au intrat pe teren la începutul reprizei secunde a finalei. Ele au cerut eliberarea tuturor prizonierilor politici din Rusia. În plus, oamenii să nu mai fie arestaţi pentru că protestează ori pentru că dau like-uri la știri care se opun politicilor rusești. Fetele au cerut, totodată, să fie permisă opoziţia politică.

De fiecare dată când fetele au protestat, ele au fost încarcerate. Spre exemplu, de această dată ele vor petrece cel puţin 15 zile în detenţie.

Acum, CEDO tocmai pentru această “îngrădire” a libertăţii de expresie a condamnat Rusia, precum şi pentru rele tratamente aplicate în cazul a trei fete din Pussy Riot.

Acestea au fost condamnate la doi ani de detenţie, în 2012, pentru că au cântat « orugaciune» anti-Putin, timp de un minut,  în catedrala din Moscova. Acuzaţia ce li s-a adus: “huliganism motivat de ură religioasă”.  Condamnarea lor a atras atunci un val de solidaritate din partea a numeroşi artişti şi muzicieni din întreaga lume. Biserica Ortodoxă Rusă a emis o declarație prin care cerea autorităților „să arate îndurare ». Iar  miniștrii de externe din Germania și Suedia, alături de reprezentanții Uniunii Europene și ai Statelor Unite au numit sentința „disproporționată”.

CEDO obligă acum Rusia să le achite un total de 31.000 de euro – reparaţie morală.

CEDO estimează că autorităţile ruse se fac vinovate de rele tratamente, violare a dreptului la un proces echitabil, a dreptului la libertate şi încălcarea libertăţii de exprimare. Fetelor li s-a interzis dreptul de a vorbi cu avocatul lor, pe durata procesului. Două au fost amnistiate după un an şi nouă luni iar a treia a fost eliberată după câteva luni.