Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Fotbalul şi patriotismul

2018-07-15t174631z_1798697544_rc14d0d560f0_rtrmadp_3_soccer-worldcup-final-paris-fans_0.jpg

Scena de bucurie colectiva pe Bulevardul Champs-Elysées de la Paris dupa victoria Frantei în finala cu Croatia
Scena de bucurie colectiva pe Bulevardul Champs-Elysées de la Paris dupa victoria Frantei în finala cu Croatia
Image source: 
Credit foto: REUTERS/Gonzalo Fuentes

Ecourile mediatice după victoria echipei franceze de fotbal la recenta Cupă mondală continuă. Principalele cotidiene şi reviste le dedică numere speciale jucătorilor conduşi de Didier Deschamps şi ne introduc în "culisele" acestei reuşite. Chiar şi filozofii au intrat în arena mediatică şi analizează, cum este cazul cu Jean-Pierre Le Goff, exacerbarea sentimentului patriotic în contextul marilor victorii sportive.

La interval de 24 de ore, pe data de 14 iulie cînd a fost Ziua naţională a Franţei şi pe data de 15 iulie cînd echipa Franţei a devenit campioană mondială la fotbal, două maniere de exprimare a patriotismului au fost vizibile pe feţele francezilor. Filozoful Jean-Pierre Le Goff le analizează într-un interviu acordat cotidianului Le Figaro. Patriotismul care se exprimă pe data de 14 iulie este întotdeauna unul mai reţinut, mai solemn, cu gîndul spre trecut, spre paginile glorioase ale istoriei. Si chiar dacă în mii de localităţi franceze, pe 14 iulie, sunt organizate focuri de artificii şi baluri populare, sentimentul patriotic rămîne unul sobru, mîndria de a fi francez se exprimă prin gesturi controlate…

Victoria în faţa Croaţiei de pe 15 iulie i-a făcut însă pe francezi să-şi exprime patriotismul alfel, într-un mod visceral, cu urlete şi lacrimi, cu gesturi excesive şi aproape isterice. Mîndria de a fi francez s-a exprimat prin ştergerea bruscă a tuturor diferenţelor sociale, pe străzi oamenii se îmbrăţişau fără se se cunoască, numele Franţei a devenit sinonim de excelenţă, pentru cîteva ore Franţa a devenit centrul lumii iar imnul naţional, La Marseillaise, un fel de liant naţional profund. Marile victorii sportive sunt, spune Jean-Pierre Le Goff, momente de "patriotism hedonist şi de exeuberanţă emoţională". Oamenii ştiu de fapt că astfel de momente de spectacol intens, de emoţie şi de satisfacţie sunt rare şi durează puţin, aşa că nu ezită să le trăiască intens, cît mai intens cu putinţă, uneori cu riscul vieţii.

Probabil că peste cîteva zile, după ce se va mai stinge efectul Mondialului, vor începe să apară articole mai critice la adresa lui Emmanuel Macron, care în unele momente a avut, în tribuna stadionului de la Moscova, reacţii de bucurie poate nu tocmai compatibile cu rolul unui şef de stat. Pe Internet circulă imagini cu momentele de exuberanţă care s-au derulat în culise, imediat după meci, cînd preşedintele Macron le-a spus jucătorilor şi antrenorului, cu vocea spartă, următoarele: "Aţi dat totul din voi, sunteţi mîndri de ţara voastră, aţi purtat cu voi toată Franţa. 60 de milioane de francezi v-au privit. Sunteţi exemple pentru enorm de mulţi tineri, de acum înainte nu veţi mai fi niciodată ce aţi fost".

Că Emmanuel Macron nu ezită să se folosească de acest moment pentru a cîştiga în popularitate, inclusiv în vizibilitate pe plan mondial, este evident. Filozoful Jean-Pierre Le Goff consideră însă că un preşedinte trebuie să se controleze mai mult, "să se plaseze deasupra societăţii şi a umorilor ei". Si tot el spune: "Instrumentalizarea sportului de către oamenii politici nu datează de azi, la fel ca euforiile care succed victoriilor, dar beneficiile în materie de popularitate în sondaje nu durează foarte mult."

Poate merită să analizăm însă şi ceea ce a strigat antrenorul echipei, Didier Deschamps, după victorie: "Vive la République!" (Trăiască Republica!). El a elogiat în mod evident, prin acest strigăt, un anumit model republican care permite încă unor tineri provenind din imigraţie, deseori trăind în localităţi "cu probleme", în medii defavorizate, să ajungă un fel de eroi naţionali. Cînd un astfel de model permite fiecăruia să aibă o şansă în viaţă, el este fără îndoială extrem de preţios şi merită nu doar elogiat ci şi apărat, perpetuat zi de zi.