Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Avignon: interviu cu actriţa Mădălina Constantin despre spectacolul "Convulsii"

image11.jpg

Mădălina Constantin într-o scena din spectacol
Mădălina Constantin într-o scena din spectacol
Image source: 
Credit foto: Matthieu Edet

"Convulsii" – este titlul unei spectacol de mare succes în cadrul Festivalului de la Avignon, jucat la Théâtre des Halles, în regia inspirată a lui Frédéric Fisbach, pe un text de Hakim Bah. In distribuţie figurează actriţa de origine română Mădălina Constantin, iar colegul nostru Matei Vişniec a invitat-o să ne povestească "din interior" cum decurge relaţia cu publicul, cu textul şi cu întreaga echipă de creaţie.

Să precizăm că Hakim Bah a fost laureat al Premiului RFI pentru teatru în 2016. El este născut în Guineea şi s-a remarcat foarte repede ca dramaturg, poet şi nuvelist. El a făcut studii de regie şi dramaturgie la Universitatea de la Nanterre, lîngă Paris, şi este recunoscut acum ca unul dintre cei mai interesanţi dramaturgi francofoni.

Piesa “Convulsii” revizitează mitul Atrizilor, se inspiră deci din mitologia greacă, numai că de data aceasta pe cei doi fraţi gemeni care sunt şi duşmani de moarte, Thyestes şi Atreu, îi vedem în zilele noastre, ba chiar în situaţia de a fi emigranţi, de a cere viză pentru a se instala în Statele Unite.

Mădălina Constantin îşi demonstrează încă o dată imensul talent de actriţă (şi nu este uşor să te simţi liber în limba franceză cînd te-ai format ca actor în limba română). Pe registre subtile, între fragilitate şi forţă, Mădălina Constantin îşi asumă mai multe roluri în această piesă în care umorul este terbil, uneori de-a dreptul negru, şi se combină cu grotescul tragic.

Avignon: interviu cu actriţa Mădălina Constantin despre spectacolul "Convulsii"
1148