Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cubanezii încep să discute noul proiect de Constituţie

cuba.jpg

Pe stràzile orasului Alquizar, 6 august 2018
Pe stràzile orasului Alquizar, 6 august 2018
Image source: 
REUTERS/Tomas Bravo

In Cuba a început luni, 13 august, o dezbatere populară legată de noul proiect de Constituţie. Textul va fi discutat timp de trei luni în întreprinderi, şcoli, universităţi, cartiere, etc. Noul proiect prevede printre altele rolul economiei de piaţă şi activităţile private în economia cubaneză.

Pe lângă populaţia locală, circa un milion şi jumătate de cubanezi emigranţi sau exilaţi au fost şi ei invitaţi să participe la discuţii, o premieră de la revoluţia din 1959 încoace. In urma celor trei luni de «dezbateri populare» care se vor încheia pe 15 noiembrie, se va organiza un referendum pe 24 februarie 2019.

Claude Morin, profesor onorific la universitatea din Montréal, istoric şi specialist al Americii latine, subliniază interesul oamenilor pentru această consultare populară. «S-au publicat peste un milion de exemplare ale proiectului de Constituţie şi aproape 700.000 s-au vândut déjà contra unui peso, echivalentul a 20 de eurocenţi pentru ca toată lumea să-l poată cumpăra. Există deci interes din partea populaţiei pentru a citi şi discuta proiectul» notează specialistul canadian.

Dacă oamenii vor putea amenda textul, noua Constituţie tot nu va repune în cauză orientarea socialistă a sistemului economic din Cuba. Nici sistemul social, şi cu atât mai puţin cel politic, nu vor fi modificate de noua lege fundamentală.

Acest text doar recunoaşte rolul economiei de piaţă şi activitatea privată dar tot sub tutela partidului comunist, singura mişcare politică acceptată în ţară. In fine, noua Constituţie va deschide calea spre legalizarea mariajelor gay, una din principalele revendicări ale comunităţii LGBT din insulă.

Cubanezii încep să discute noul proiect de Constituţie