Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


“Primăvara de la Praga”: în urmă cu 50 de ani tineretul european era profund divizat

novotny_milon_a_0.jpg

21 august 1968, un praghez le ruşilor să se întoarcă la ei acasă
21 august 1968, un praghez le ruşilor să se întoarcă la ei acasă
Image source: 
Credit foto: Miloň Novotný

Cehii şi slovacii au comemorat marţi 21 august înăbuşirea de către tancurile sovietice a "primăverii de la Praga", în urmă cu 50 de ani. O ocazie pentru unele voci ale opoziţiei din Cehia de a denunţa actualul guvern de la Praga, susţinut de comunişti. În cotidianul Le Figaro, un filozof şi un istoric, Renaud Girard şi Stéphane Courtois, evocă evenimentul de acum 50 de ani punînd în lumină unele paradoxuri.

Filozoful Renaud Girard observă că astăzi Rusia nu mai reprezintă “inamicul principal” pentru cehi. Multă vreme subconştientul colectiv al cehilor şi al slovacilor a fost obsedat de invazia sovietică. Astăzi însă aceste două popoare, care îşi exprimă un profund ataşament faţă de Uniunea Europeană, sunt preocupate de o altă posibilă “invazie”, cea provenind din spaţiul arabo-musulman. În articolul său Renaud Girard îl citează pe actualul preşedinte ceh Milos Zeman cu următoarea frază pronunţată în 2011: “Inamicul nostru este această anti-civilizaţie care se întinde din Africa de Nord pînă în Indonezia. Două miliarde de oameni trăiesc acolo iar mişcarea este finanţată în parte prin vînzările de petrol şi traficul de droguri”.

Este interesantă această schimbare de viziune a unui om care, în 1968, pe vremea aceea tînăr economist, a aderat la Partidul Comunist reformator condus de Dubcek. Milos Zeman a crezut atunci sincer în “primăvara de la Praga” şi în capacitatea sistemului comunist de a evolua spre o “faţă umană”. Astăzi el se teme de faţa inumană a integrismului islamist care traversează în Europa şi profită de libertăţile garantate de democraţie pentru a impune o nouă formă de totalitarism. Preşedintele ceh face parte şi dintre acei lideri care consideră că în prezent europenii au interesul de a se alia cu ruşii în faţa unui inamic comun extrem de redutabil.

Este simptomatic faptul că cehii l-au reales prin vot universal pe Milos Zeman în ianuarie anul acesta în funcţia de preşedinte, deşi sentimentele sale pro-ruse sunt cunoscute. Citez din articolul semnat de filozoful Renaud Girard: “Ca şi vecinii lor din grupul de la Visegrad, cehii sunt înspăimîntaţi de problemele pe care şi le-a creat Europa occidentală cu imigraţia musulmană. Niciodată nu şi-ar fi putut imagina că un masacru precum cel de la sala Bataclan ar fi putut fi comis la Paris. Aceste ţări (Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia) refuză deci migranţii pe care Franţa şi Germania le cer să-i primească. Ca refugiaţi din Orientul Apropriat sunt primiţi doar creştinii".

Istoricul Stéphane Courtois, un mare specialist al regimurilor comuniste, observă un alt lucru paradoxal în articolul său publicat tot în Le Figaro: şi anume că în 1968 înăbuşirea "primăverii de la Praga" nu a suscitat nici o reacţie majoră în Occident. Partidul Comunist Francez a schiţat un protest timid, dar cum în fruntea sa se aflau nişte veritabili stalinişti nimeni nu a mai mişcat în front.

Iată şi o a doua observaţie pe care o face Stéphane Courtois, după opinia mea foarte importantă. În 1968, spune el, în timp ce tineretul din Europa de răsărit dorea libertate şi ieşirea din sovietism, tineretul occidental cînta Internaţionala şi avea aspiraţii comuniste. Citez din articolul lui Stéphane Courtois: “Invazia de pe 21 august 1968 a revelat un imens paradox: în momentul în care tancurile sovietice striveau la Praga aspiraţiile democratice, la Paris, la Roma sau în Berlinul de vest mii de studenţi, inculţi din punct de vedere politic, manipulaţi de lideri leninişti – troţkişti, maoişti, guevarişti – cîntau “Internaţionala” şi ridicau pumnii cerînd o revoluţie comunistă căreia nu erau capabili să-i sesizeze caracterul totalitar.”

Stéphane Courtois mai consideră că actuala fractură din sînul Uniunii Europene, între Vest şi Est, îşi are originea în acea “formidabilă fractură” din 1968 dintre tineretul ţărilor democratice şi tineretul din ţările cu regim comunist. Analiza sa mi se pare esenţială pentru a înţelege mai bine ce i se întîmplă azi Europei.