Franţa: cărţile toamnei marcate de tematici sociale

Un fel de ritual, nu întotdeauna salutar, s-a înrădăcinat în Franţa în materie de cărţi. Momentul cel mai abundent la capitolul editorial este sfîrşitul verii şi începutul toamnei. Atunci încep şi marile manevre pentru decernarea premiilor literare. Unii observatori ai fenomenului consideră că lupta pentru premii frînează sau reduc la zero şansele multor cărţi de a ieşi la lumină. Marile edituri au criticii lor, formele lor de presiune subtilă pentru a recolta principalele premii şi pentru a vinde apoi masiv cărţile premiate. Iar în lumea stresată de azi publicul nu mai are timp să caute, să răsfoiască, să încerce să descopere perle rare, ci cumpără oarecum cu un reflex gregar în special titlurile premiate.

O imensă maşinărie în care valoarea şi marketingul nu au întotdeauna un raport de complicitate începe să funcţioneze în plin regim, dar mare public nu vede din ea decît o parte minusculă, un fel de vîrf de iceberg.

Ceea ce se ştie acum despre toată această masă de cărţi aflăm de fapt de la criticii care, toată vara, au citit sute, sau chiar mii de pagini, pentru ca marele public să poată fi ghidat apoi în opţiunile sale odată cu întoarcerea din marile vacanţe.
Si iată ce ne spun criticii în acest final de vară. Majoritatea noilor romane par puse sub semnul îngrijorărilor sociale, ale frămîntărilor mai largi legate de destinul comun al civilizaţiei. Primul război mondial dar şi conflictele mai recente, terorismul şi violenţele sociale i-au inspirat pe cei mai mulţi scriitori.

Jérôme Ferrari, de exemplu, scriitor în vîrstă de 50 de ani care în 2012 a obţinut premiul Goncourt, propune în această toamnă un roman despre războiul civil din fosta Yugoslavie. Intitulat După imaginea sa, publicat la editura Actes Sud, romanul are în centrul său, ca personaj, un fotograf de război. Christophe Boltanski, 56 de ani, laureat al premiului Femina în 2015, semnează un roman intitulat Păzitorul (Le Guetteur) şi revizitează dramele războiului din Algeria. Scriitorul algerian Yasmina Khadra se pune în pielea unui kamikaze islamist şi publică un roman intitulat Ultima noapte a despotului...

Jurnaliştii literari ai Agenţiei France Presse arată că din recolta literară a momentului 94 de romane sunt debuturi, autorii avînd între 24 şi 86 de ani. Unii dintre aceşti debutanţi sunt însă deja cunoscuţi de marele public pentru alte fapte de arme. De exemplu actorul Philippe Torreton, foarte popular în Franţa, care a jucat în multe piese dar şi în multe filme. Cu siguranţă că romanul său, intitulat Iconoclastul, inspirat din viaţa tatălui său, va atrage atenţia multor amatori de literatură. Si Olivia de Lamberterie, critic literar cunoscut, s-ar putea să aibă succes cu primul său roman intitulat Avec toutes mes sympathies.

Multă lume scrie în Franţa, ca peste tot de altfel, iar goana după celebritate este un fenomen care nu are reguli, deseori nici decenţă. Fără legătură cu această observaţie semnalez un roman semnat de un fost ministru al culturii, doamna Aurélie Filippetti. Revista Le Point publică o cronică la acest roman de 450 de pagini intitulat  Idealurile, personajul principal fiind o femeie implicată în politică şi care devine - ghiciţi ce? - ministru al culturii.

Cînd vine vorba de literatură, o ştim cu toţii, nu mai există frontiere între viaţa privată şi ficţiune, iar dacă un roman este efectiv fascinant nimeni nu-şi mai pune problema surselor de inspiraţie. Mai delicat este atunci cînd astfel de cărţi exhibă fără prea multă subtilitate experienţe personale şi sunt născute din dorinţa unor răfuieli politice şi sentimentale...