Arta sticlei şi fascinanta lume a lui Ioan Nemţoi

Cu aliura sa brâncuşiană, cînd vorbeşte despre arta sticlei, Ioan Nemţoi ne introduce într-o lume fascinantă, care îl pasionează în mod evident, pe care o cunoaşte ca nimeni altul dar pe care, în acelaşi timp continuă să o descopere. Născut în 1964, originar din Dorohoi, judeţul Botoşani, Ioan Nemţoi a migrat de tînăr spre Bucureşti ca să devină sculptor. Destinul l-a împins spre o materie specială, sticla, un fel de magmă vie cu care se luptă (dar se şi joacă) de ani de zile, pe care o transformă în metaforă şi în poezie, cu care crează emoţii şi interogaţii…

Sticla este cunoscută de om încă din preistorie iar în jurul Mediteranei a devenit material pentru artizani în urmă cu patru mii de ani. S-ar putea deci crede că totul s-a spus în materie de sticlă şi tehnici de prelucrare, transformare, modelare a ei. Si totuşi nu este aşa, Ioan Nemţoi a redescoperit parcă virtuţile plastice ale sticlei, a devenit un virtuoz al sculpturii în sticlă şi a creat chiar şi o culoare care îi marchează stilul, un roşu care îi poartă numele.

Lucrările expuse la Institutul Cultural Român de la Paris sunt mai mult o introducere în universul artistului, explorat mai adînc de un film proiectat în sala se epoziţii. Cu gesturi de alchimist, cu inspiraţie prometeică, Ioan Nemţoi se joacă întîi cu focul pentru a obţine materia fluidă căreia, în numai cîteva secunde, trebuie să-i imprime un contur, să-i transfere o atitudine şi o emoţie. Ceea ce realizează Nemţoi este în acelaşi timp artă pentru marele public dar şi un fel de incitare la un joc cu enigmele. Obiectele şi instalaţiile sale par a fi uneori nişte semne uriaşe, hieroglifele unui limbaj originar.

Opera vizuală a lui Ioan Nemţoi iese parcă din energiile originare ale lumii, din lava fierbinte care a modelat deja timp de milioane de ani planeta. Nu întîmplător succesul său internaţional este atît de mare: prin materia aleasă, domesticită de mîinile sale inspirate, precum şi prin inventivitatea sa, Ioan Nemţoi reabilitează într-un fel ideea de frumos. 

Ceea ce fusese dinamitat încă de dadaişti, cu o sută de ani în urmă, şi anume lăgătura dintre conceptul de artă şi conceptul de frumos, se resudează în fiecare din operele lui Ioan Nemţoi.