America latină: criza migratorie suscită angoase similare cu cele din Europa

Cele 12 ţări încearcă să adopte o poziţie comună faţă de imigranţii care vin din Venezuela, într-un context în care întreaga regiune se simte perturbată de acest fenomen. Pînă acum mişcarea migratorie a avut un cu totul alt sens: dinspre ţările latino-americane spre Statele Unite (şi ea continuă de altfel). Ori, iată că în prezent sute de mii de oameni dintr-o ţară aflată în stare de faliment economic, Venezuela, caută azil în ţări care şi ele au diverse probleme. In jur de două milioane trei sute de mii de venezueleni trăiesc în străinătate, iar dintre aceştia, un milion şase sute de mii sunt plecaţi din 2015 încoace.

S-ar spune că pe planetă problema imigraţiei este generală şi provoacă reacţii oarecum similare: de iritare, de teamă, de neîncredere, de insecuritate. Ceea ce se întîmplă în America latină are unele similitudini cu criza migratorie din Europa. Tările latino-americane discută chiar despre posibilitatea de a-şi repartiza imigranţii venezueleni, cam în acelaşi mod în care Bruxelles-ul a evocat acum cîţiva ani problema “cotelor” de imigranţi pentru fiecare stat membru al Uniunii Europene.

Pentru ca aceşi imigranţi să nu se îndrepte spre Statele Unite sau spre Europa (ceea ce este totuşi dificil dar nu imposibil) americanii şi europenii s-au angajat să acorde un sprijin financiar ţărilor care îi primesc pe venezueleni. Oarecum la fel s-a întîmplat şi în Europa, care alocă sume substanţiale Turciei pentru a-i menţine pe teritoriul ei pe refugiaţii sirieni. In America latină trei ţări se află în prima linie a şocului migratoriu: Columbia, Peru şi Ecuador. Ele se află cam în aceeaşi poziţie ca Italia, Grecia şi Spania, care primesc şocul migratoriu nord-african.

Ciudat cum şi europenii şi latino-americanii suferă de acealeaşi diviziuni interne în faţa fenomenului migratoriu. Pentru preşedintele Nicolas Maduro nu există nici o problemă migratorie. El consideră că ţara sa este victima unui complot şi că imaginile exodului venezuelian ţin de propagandă, “sunt de tip Hollywood” spune el. Bolivia îl sprijină pe Maduro, dar majoritatea ţărilor latino-americane îl critică. De fapt, sursa problemei se află în dezastrul provocat în Venezuela de un regim socialist, pe care Nicolas Maduro continuă să-l încarneze.

La fel ca în Europa, în unele ţări de pe continentul sud-american încep să apară reacţii de xenofobie faţă de venezueleni. Incidente violente au avut loc, de exemplu, în Brazilia, faţă de imigranţi provenind din Venezuela. Iar la Quito au avut loc două manifestaţii: una a vînzătorilor de stradă împotriva imigranţilor venezueleni, iar alta împotriva xenofobiei. Extrem de trist şi dramatic este faptul că oameni sărmani din America latină se tem că îşi vor pierde sursele de venit din cauza sosirii altor oameni, şi mai săraci decît ei. Acest tablou al năpăstuiţilor care intră în conflict, ba chiar se şi bat între ei uneori, pentru a supravieţui, rămîne una dintre cele mai mari tragedii contemporane.

Organizaţia Naţiunilor Unite a luat la rîndul ei iniţiativa pentru a calma tensiunile provocate de această criză migratorie. Adevăratele soluţii trebuie găsite însă în Venezuela, ţară care ar trebui să-şi asume multe reforme radicale. Nicolas Maduro a făcut cîţiva paşi în această direcţie, dar nu suficienţi. De reţinut şi acest ultim paradox: Venezuela este ţara cu cele mai mari rezerve de petrol de pe planetă. Greu de înţeles deci cum a fost posibilă ruinarea ei.