Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Bernard Kouchner susţine ideea de a „modifica frontierele” în Balcani

kouchenr.jpg

Bernard Kouchner în 2014 în cursul unui interviu televiza
Bernard Kouchner în 2014 în cursul unui interviu televiza
Image source: 
AFP/BERTRAND GUAY

Bernard Kouchner, fost ministru francez de externe şi ex-reprezentant special ONU pentru Kosovo, este „favorabil unui schimb de teritorii între Serbia şi Kosovo”. Prin această declaraţie făcută ziarului Le Monde, Kouchner se distinge, este una din puţine voci internaţionale care pune astfel problema. Asta în ajunul unei întâlniiri programate vineri 7 septembrie la Bruxelles între preşedintele Serbiei, Alexsandar Vucic, omologul său kosovar Hashim Thaci şi Federica Mogherini, şefa diplomaţiei europene.

Bernard Kouchner consideră că „modificarea frontierelor între Serbia şi Kosovo este soluţia cea bună”. Discuţii, explozive, pe această temă au dealtfel loc actualmente între cele două părţi iar vineri, 7 septembrie, ele se regăsesc pe teren neutru, la Bruxelles, pentru a relua negocierile în prezenţa „arbitrilor” europeni.

Kouchner, ex-ministru de externe al Franţei şi cofondator al ONGului Medici fără frontiere, este un apropiat al preşedintelui kosovar Hashim Thaci. Acesta discută cu omologul său sârb, Alexsandar Vucic, „un schimb de teritorii” în jurul enclavei Mitrovica din nordul Kosovo. Acolo trăieşte o majoritate de sârbi în timp ce în sudul Serbiei, în zona Presevo, există o majoritate albaneză.

In această vară, Thaci s-a declarat în favoarea unei „corecţii frontaliere” pentru a obţine un acord de normalizare cu Belgrad. Reamintim că Serbia refuză în continuare să recunoască independenţa autoproclamată, în 2008, a fostei sale regiuni autonome. Deîndată, Vucic şi-a exprimat sprijinul în favoarea unei soluţii care ar permite „delimitarea de albanezi”. La Bruxelles, Federica Mogherini, şefa diplomaţiei europene cu care cei doi – Vucic şi Thaci se văd vineri 7 septembrie – a spus déjà că va sprijini un „acord reciproc”. Americanii au şi ei o părere pozitivă despre această soluţie.

Palatul Elysée tace dar susţine în culise discuţiile pe această temă

Problema este că în Kosovo dar şi într-o serie de capitale vest-europene, soluţia stârneşte nemulţumire şi îngrijorare, ne spune Marc Semo, ziaristul de la Le Monde care a stat de vorbăcu Bernard Kouchner. „La Berlin, Angela Merkel susţine că integritatea teritorială în Balcani este importantă. Cancelara se teme în particular de destabilizarea altor state precum Bosnia-Herţegovina. Pentru Kouchner însă, adept al dreptului de ingerinţă, doamna Merkel se înşeală. In opinia lui, Bosnia-Herţegovina este un caz diferit”.

Le Monde notează dealtfel că „soluţia kosovară, sprjinită deci de Kouchner, ar putea obţine şi acordul preşedintelui Emmanuel Macron. Chiar dacă pentru moment palatul Elysée tace, el ar susţine în culise discuţiile pe această temă”.

Afirmaţiile lui Bernard Kouchner şi sprijinul său în favoarea unei revizuiri a graniţelor pleacă de la constatarea că „oricâte s-au făcut pentru a omogeniza şi reuni cele două părţi din Mitrovica, cele două comunităţi tot separat, de o parte şi de alta a râului Ibar, trăiesc”. Cert, eventuala nouă frontieră ar trebui să fie apoi negociată în fiecare sat, în fiecare fermă.

In fine, în interviul acordat lui Le Monde, Bernard Kouchner înlătură şi temerile exprimate de mai multe cancelarii occidentale cu privire la posibile manevre ruseşti în spatele acestui plan. Vladimir Putin adoră conflictele îngheţate ori, o soluţie în Kosovo ar permite Serbiei să meargă spre UE. „Ruşii preferă situaţiile ambigue iar actuala situaţie le este mult mai pe plac”, spune şi o sursă prezidenţială franceză citată de Le Monde.

Bernard Kouchner, aprobă idea de a „modifica frontierele” în Balcani