Dialog Macron – Trump la ONU

Mulţi comentatori şi-au început analiza pornind de la modul în care cei doi şefi de stat şi-au dat mîna. Cu concluzia că de data aceasta momentul a conţinut mai puţină efuziune decît atunci cînd Emmanuel Macron şi Donald Trump şi-au strîns pentru prima dată mîna, la Paris. Dorinţa de a coopera rămîne însă clar exprimată de ambele părţi. „Noi am avut foarte bune experienţe bilaterale, uneori mai puţin bune. Dar în proporţie de 99 la sută ele au fost bune”, a declarat Donald Trump. De partea sa Emmanuel Macron s-a arătat foarte pragmatic şi a spus: „Suntem aici ca să obţinem rezultate”.

Cei doi au discutat timp de o oră într-un mare hotel din Manhattan, şi probabil că Donald Trump apreciază două lucruri, înainte de toate, la Emmanuel Macron: faptul că este tînăr şi că vorbeşte perfect engleza. Ca un om de afaceri ce este, Donald Trump apreciază reuşita. Iar din punctul său de vedere faptul că un om de 40 de ani a reuşit să ajungă preşedinte al Franţei chiar de la prima tentativă reprezintă un succes considerabil. Am putea deci crede că şeful statului francez dispune de un mic capital de simpatie la Casa Albă, accentuat de faptul că îşi poate permite să stea de vorbă cu executivul american fără să solicite ajutorul traducătorilor.

Poate că Donald Trump mai vede şi alte calităţi la Emmanuel Macron, dar nici una dintre ele nu sunt de natură să-i modifice preşedintelui american poziţia în privinţa Iranului, de exemplu. Siria, Iranul, mobilizarea împotriva terorismului, litigiile comerciale, figurează printre subiectele importante abordate de Emmanuel Macron şi Donald Trump. Presa a reluat cîteva fraze de circumstanţă pronunţate de cei doi. De exemplu aceasta, provenind din anturajul preşedintelui francez: „divergenţele noastre ţin mai mult de metodă decît de obiective”. Dar de fapt, deocamdată, nu ştim mare lucru despre ce şi-au zis cu adevărat cei doi lideri, şi nici dacă Emmanuel Macron a avut curajul să-l contrazică frontal pe omologul său american în privinţa unor subiecte.

Unul, cel puţin, a devenit un veritabil măr al discordiei, este vorba despre Iran. Donald Trump a ruinat pur şi simplu un lung demers diplomatic francez care a dus la semnarea unui acord internaţional cu Teheranul în privinţa îngheţării programului nuclear iranian.

Acord care permitea deasemenea Europei să reia relaţiile economice cu Iranul, extrem de profitabile pentru bătrînul continent şi mai ales pentru Franţa. Donald Trump, avînd ca aliaţi practic doar Israelul şi Arabia Saudită, a denunţat acest acord şi a decretat noi sancţiuni împrotriva Iranului, sancţiuni care sunt de-a dreptul umilitoare şi pentru europeni.

Greu de crezut că Emmanuel Macron l-ar putea convinge pe Donald Trump să-şi schimbe atitudinea în această privinţă. Un semn bun este însă continuarea dialogului dintre ei. Și mai ales faptul că preşedintele american a acceptat, în principiu, să vină pe 11 noiembrie în Franţa pentru comemorările legate de trecerea a o sută de ani de la încheierea primului război mondial. În jur de 80 de şefi de stat şi de guvern au răspuns invitaţiei franceze. La Paris va fi organizat şi un Forum al Păcii cu această ocazie.

O idee luminoasă, pentru că lecţia primului război mondial nu a fost încă total asimilată. Prea multe conflicte deschise mai sunt pe glob, care devin sursă de tensiune, instabilitate, tragedii umanitare şi polarizare excesivă. Conflictul din Siria a devenit un astfel de factor de înveninare a vieţii internaţionale, iar Franţa poate juca un rol pentru ca pe plan internaţional să se instaleze ceva mi multă seninătate.

Nu pot să nu remarc în acest context însă un alt aspect, destul de bizar de fapt. Presa franceză parcă s-a coalizat toată împotriva lui Emmanuel Macron. Într-un moment cînd, pe plan internaţional, el este în lumina reflectoarelor şi propune soluţii, multe ziare reiau obsesiv cifrele legate de aşa-zisa scădere a popularităţii sale. Le Monde publică un lung articol de unde rezultă că francezii pur şi simplu nu reuşesc să-l accepte afectiv pe Macron. Prea strălucitor şi prea inteligent ar fi acest preşedinte, poate şi prea grăbit să reformeze Franţa. Să fie oare aceasta o „boală” tipic franceză sau este una mai recentă a lumii mediatice?

Cînd un om care are idei şi le expune coerent ajunge în centrul de decizie, brusc pînă şi cei care l-au ajutat încep să-l denigreze. Democraţia este fără îndoială un mecanism complicat, care nu asigură niciodată în mod automat promovarea valorilor, dar se plictiseşte repede şi de imaginea competenţei.