Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Italia: acord guvernamental pentru un deficit de 2,4% din PIB şi un probabil conflict cu Bruxelles

italia.jpg

Luigi Di Maio, seful Miscàrii 5 Stele, si Matteo Salvini, patronul Ligii
Luigi Di Maio, seful Miscàrii 5 Stele, si Matteo Salvini, patronul Ligii
Image source: 
Tiziana FABI / AFP

Coaliţia populistă la putere în Italia s-a înţeles asupra unui deficit de 2,4% din PIB. Un acord salutat de cele două partide de la putere – Liga, de extremă dreaptă, şi Mişcarea 5 stele, antisistem – dar care riscă să provoace tensiuni cu Comisia de la Bruxelles şi agitaţie pe pieţele financiare.

Un deficit de 2,4% din PIB este mult peste cele 0,8%, cifra promisă de fostul guvern de centru-stânga. Pentru coaliţia de la putere la Roma, condusă de preşedintele Consiliului Giuseppe Conte, dar în realitate de vice-premierii Matteo Salvini şi Luigi Di Maio, nu contează. Ce e important pentru cei doi populişti – unul antisistem, celălalt extremist de dreapta – este că, din punctul lor de vedere, „e o zi istorică pentru ţară, Italia s-a schimbat”. Ce contează dacă Bruxelles ceruse Romei să-şi menţină deficitul cât mai mic pentru a reduce datoria publică a Italiei – 2.300 de miliarde de euro, adică 130% din PIB - cea mai mare din zona euro.

Ca să ajungă la un astfel de deficit public, guvernanţii actuali au ales să-şi respecte promisiunile electorale. Se va instaura astfel un venit zis „cetăţenesc” de 750 de euro pe lună pentru 6 milioane de italieni săraci, aflaţi în mare parte în sudul ţării, acolo unde se regăeşte şi electoratul mişcării 5 stele. Pe de altă parte, se introduce o flat tax, un impozit de 15% pentru aproape un milion de firme, măsură destinată regiunilor industriale din nordul Italiei, acolo unde este rezervorul de voturi al Ligii.

„Comisia europeană este astfel confruntată cu unul dintre cele mai spinoase dosare ale ei după Brexit şi riscurile unui Grexit în 2015” scrie corespondentul Le Monde la Bruxelles. Ce va face acum CE? Va cere Italiei să respecte „à la lettre” regulile pactului de stabilitate şi creştere, cu riscul de a provoca o criză deschisă cu guvernul populist de la Roma, asta cu doar câteva luni înaintea alegerilor europene? Sau CE va închide ochii, cu riscul de a pierde şi mai mult din credibilitatea ei?

Teoretic, Comisia nu are de ales, trebuie să atenţioneze Roma că bugetul respectiv nu respectă regulile. Pierre Moscovici, comisarul european la Economie, a avertizat déjà Italia, cerându-i să-şi reducă datoria publică, descrisă drept „explozivă”.

In săptămânile ce vin, Comisia va urma deci o procedură ca pentru orice altă ţară care încalcă regulile pactului de stabilitate. Ii va transmite mai întâi o scrisoare de avertizare Romei şi apoi o cerere de rectificare bugetară. Cum notează acelaşi Le Monde citat mai înainte, „echipa lui Juncker ar putea aştepta o reacţie brutală a pieţelor financiare care ar obliga guvernul Conte să dea înapoi fără să fie nevoie ca Bruxelles să intervină. Comisia ar mai putea apoi aştepta să vadă cum vor reacţiona diversele capitale importante ale Europei. Nu e sigur că germanii, olandezii sau finlandezii vor accepta un astfel de buget italian”.

Italia: acord guvernamental pentru un deficit de 2,4% din PIB şi un probabil conflict cu Bruxelles