Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Referendum în România: şi dacă am încerca o dedramatizare?

Referendumul organizat în România pe 6 şi 7 octombrie destinat să redefinească noţiunea de familie readuce în atenţia Europei frămîntările din interiorul societăţii româneşti. Dezbaterea în jurul subiectului a accentuat în România diviziuni deja existente, iar pe reţelele de socializare intervenţiile au luat deseori o turnură verbală violentă şi au fost presărate cu insulte. De unde şi întrebarea următoare: ce a cîştigat democraţia românească din această dezbatere?

Părerea mea personală este că ar trebui să dedramatizăm dezbaterea. Si poate că artiştii, intelectualii români, liderii de opinie din România ar fi trebuit mai demult să lanseze acest apel la dedramatizare.

Nu ne aflăm nici în situaţia de a decide intrarea într-un război, nici în situaţia de a decide dacă ne mai păstrăm sau nu independenţa, şi nici în situaţia de a schimba eventual limba oficială a ţării. Există în istoria fiecărui popor momente mai dramatice şi mai grave decît cel declanşat de actualul referendum în jurul familiei. Si nu trebuie uitat că tot ce ţine de societate face parte din categoria subiectelor evolutive. Ceea ce astăzi pare de neacceptat, bizar, contradictoriu sau chiar nefast pentru ordinea sau morala publică poate deveni peste zece sau douăzeci de ani absolut banal şi mai ales normal.

Modul în care s-au derulat dezbaterile reprezintă în acest moment un interesant portret al societăţii româneşti. Si îndrăznesc să spun că ea este una nesigură de viitorul ei, plină de îndoieli în legătură cu capacitatea sa de a se occidentaliza, marcată de o neîncredere profundă în clasa politică şi chiar în democraţie, vehementă visceral şi deziluzionată de o prea lungă aşteptare a prosperităţii. Poate că dacă în cei 30 de ani care au trecut de la căderea comunismului România ar fi devenit o Elveţie a Europei de răsărit, această dezbatere în jurul homosexualităţii şi a familiei nici n-ar mai fi avut loc, sau s-ar fi derulat cu o mare serenitate. 

In România însă mulţi dintre cei care şi-au făcut auzită vocea şi opiniile au adoptat un ton tensionat, uneori profetic, ca şi cum în urma acestui referendum s-ar decide soarta românilor pentru viitoarea sută de ani. Ceea ce nu este adevărat. Nimic grav nu se va întîmpla în România nici dacă majoritatea alegătorilor va spune DA, nici dacă majoritatea va spune NU, şi nici dacă referendumul va fi invalidat. Suntem, cum spuneam, în faţa unui subiect evolutiv, iar într-un sistem democratic dezbaterea este permanentă. Societatea românească se forjează, de fapt, se construieşte mental prin astfel de dezbateri, care sunt necesare şi normale, chiar şi atunci cînd par grave şi dramatice.

In Franţa a apărut în urmă cu cîţiva ani o interesantă carte intitulată "Le grands débats qui ont fait la France" (Marile dezbateri care au făcut, sau care au structurat Franţa). Cei doi autori, istorici şi jurnalişti, Jean Lebrun şi Isaure Pisani-Ferry, revizitează două secole de dezbateri tumultoase, care au perturbat, frămîntat, divizat şi dinamizat societatea franceză. De fiecare dată cînd la orizont a apărut un subiect important, cum ar fi separarea puterilor în stat, legalizarea avorturilor sau abolirea pedepsei cu moartea, francezii s-au inflamat, au pledat pro şi contra, uneori s-au insultat, ba chiar au recurs şi la violenţă.

Să ne înţelegem: omul este o fiinţă contradictorie, plină de combustii uneori iraţionale, care scapă capacităţii de descriere şi de înţelegere a ştiinţelor exacte. Chiar şi cînd femeile au început să poarte pantaloni în Franţa au izbucnit polemici teribile şi unii au prezis totala prăbuşire a sistemului de valori. 

România nu are însă această tradiţie de două sute de ani de dezbateri civice, de unde şi tentaţia dramatizării pe care am resimţit-o în ultimul timp. Personal mi s-ar părea mult mai important şi chiar mai creştineşte, că tot s-a vorbit de "familia creştină", să precizăm în Constituţie ca un soţ să nu aibă niciodată dreptul de a ridica mîna asupra celuilalt, sau a de a veni beat criţă acasă şi de a începe să-şi înjure copiii.  

In ritmul în care evoluează lumea contemporană într-o bună zi vom fi puşi în faţa unor fenomene infinit mai surprinzătoare decît căsătoria dintre homosexuali care se banalizează în lume. Astăzi jumătate dintre cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene (am inclus aici şi Marea Britanie) recunosc căsătoria între homosexuali iar opt dintre ele autorizează o uniune civilă pentru aceste cupluri. Si Franţa a trecut prin două faze înainte de a accepta "le mariage pour tous" (mariajul pentru toţi). Iniţial a fost adoptat deci un fel de pact civil, pentru ca mai apoi, pe fond de vaste manifestaţii contra, să adopte căsătoria persoanelor de acelaşi sex.

Pentru subiectele "evolutive" timpul este singurul factor care poate atenua pasiunile eruptive, atitudinile violente, isteria catastrofistă. Adevăratul rezultat al acestui test de gîndire şi dezbatere democratică, mă refer la actualul referendum, va putea fi cîntărit în viitor, cînd românii vor fi invitaţi să se exprime şi în privinţa altor subiecte. Oare ce vor spune ei cînd vor trebui să aprobe sau nu apariţia unor fiinţe hibride, jumătate oameni, jumătate inteligenţă artificială? Sau cînd li se va pune întrebarea dacă trebuie inserat de la naştere în creierul copilului, pentru o dezvoltare armonioasă şi competitivă a sa, un terminal bio conectat la Internet…

Poate că acest referendum care a stîrnit atîtea pasiuni şi a luat uneori turnuri apocaliptice este doar o repetiţie generală pentru ceea ce urmează în viitoarele decenii, pentru că evoluţia globală ne pregăteşte stupefiante provocări şi dileme morale.