Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Henri Paul - fin observator al României şi al "sufletului" românesc

img_1543.jpg

Image source: 
Credit foto: Editions Nevicata

"Roumanie - Au carrefour des empires" (România - la intersecţia imperiilor) se intitulează o carte care va ieşi peste puţin timp în librării în Franţa, la începutul lunii noiembrie. Cartea este scrisă de Henri Paul, fost ambasador al Franţei la Bucureşti. Privirea lui Henri Paul asupra României este completată de trei mărturii culese de la Lucian Boia, Vintilă Mihăilescu şi Cristian Mungiu.

Un format mic, de pus eventual într-un buzunar, o copertă veselă (cu un cap de urs şi un fel de mărţişor multiplicate la infinit), şi un nume de colecţie care te face să tresari: “sufletul popoarelor” (Collection l’âme des peuples). Iată trei ingrediente suficiente pentru a te ataşa imediat de acestă cărticică numărînd în jur de 90 de pagini, iar pentru cei care ştiu cine este Henri Paul coperta trimite o vibraţie suplimentară.

Mărturisesc de la bun început că am citit cu mare plăcere ceea ce scrie fostul ambasador francez la Bucureşti despre oraşul în care a trăit cîţiva ani buni, despre regiunile pe care le-a vizitat, despre istoria României, despre mentalităţile românilor, despre luminile şi umbrele unei ţări de care s-a ataşat în mod evident.

“Fugiţi de stereotipurile şi de clişeele facile legate de România”, notează, în primele pagini, Henri Paul. Si tot el adaugă: “Nu vă încredeţi în ghidurile turistice grăbite în a vă arăta o realitate înfrumuseţată şi în a vă povesti istoria oficială”.

Iată un bun punct de plecare, şi pot spune că Henri Paul şi-a cîştigat pariul. Stilul său este precis şi coabitează perfect cu un fin spirit de observaţie. Chiar şi cînd se lasă emoţionat de ceea ce vede Henri Paul este un observator lucid. S-ar spune că nimic nu-l poate păcăli într-o ţară care, cum afirmă el, "nu este o linie dreaptă". Henri Paul ştie să fie critic, ştie chiar să-şi exprime profunda dezaprobare uneori, dar nu se îndepărtează niciodată de o anumită curtoazie a privirii, care vine fără îndoială din profunzimile culturii franceze.

Henri Paul a străbătut România probabil mai mult decît o fac românii înşişi, iar în această carte sprintenă care se citeşte în mai puţin de două ore el ne face, nouă românilor, un imens cadou. Este cadoul unui om care a avut răbdare să ne înţeleagă în context istoric, de frustrări multiple sugerate direct din titlu. Da, nu este uşor să trăieşti şi să-ţi forjezi identitatea într-un loc în care se ciocnesc Imperiul ţarist cu Imperiul otoman şi cu Imperiul habsburgic.

Henri Paul vizitează România însoţit fie de prieteni, fie de referinţe istorice şi literare solide (sau de amîndouă în acelaşi timp). El îi citează pe Norman Manea, pe Emil Cioran, pe Mihail Sebastian, pe Andrei Pleşu, pe Mircea Vulcănescu... Nu ţine cont de tabuuri, vorbeşte şi despre cum îi privesc românii pe romi, şi despre orele negre ale anti-semitismului românesc, şi despre corupţia endemică din România... Iar în final îi invită pe istoricul Lucian Boia, pe antropologul Vintilă Mihăilescu şi pe cineastul Cristian Mungiu să completeze tabloul. Văd în acest recurs un gest de probitate, este ca şi cum ar spune: iar acum să lăsăm deoparte grila franceză de decriptare şi să vedem ce se vede prin cea românească.

Editura Nevicata de la Bruxelles, care scoate această colecţie destinată să capteze "sufletul popoarelor", s-a ocupat şi de alte ţări, multe la număr, de la Albania la Iran, de la Cuba la Kenya, de la Japonia la Tunisia.

Henri Paul, avocat de profesie, înalt funcţionar francez, pasionat ambasador al Franţei într-o Românie căreia Franţa i-a desenat în urmă cu o sută de ani destinul, ne transmite un mesaj tonic prin acest volum sintetic şi elegant. El ne spune de fapt că România are un viitor şi că “nu trebuie să se teamă de secolul al XXI-lea”.