Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Gaza: Hamas anunţă un acord de încetare a focului cu Israel

Un locuitor din Ashkelon constata pagubele dupa o noapte de rachete trase de Hamas catre Israel, 13 noiembrie 2018.

Israel şi grupări armate palestiniene din Gaza s-au angajat în cea mai gravă confruntare din ultimii patru ani.  Rachete au fost trase din teritoriile palestiniene spre Israel. Violenţele au izbucnit luni dupa-amiază şi au continuat pentru 24 de ore timp în care şase palestinieni au fost omorâţi iar 25 răniţi în riposta israeliană. De partea cealaltă, un israelian şi-a pierdut viaţa iar zeci de persoane au fost rănite.

Zeci de mii de israelieni din Ashkelon şi din localităţi apropiate de Fâşia Gaza au petrecut noaptea de luni spre marţi în sunetul neîntrerupt al sirenelor care îi îndema să se adăpostească în timp de sute de rachete erau trase din Gaza. Multe au căzut în zone nelocuite. Mai bine de 70 de rachete au fost interceptate de apărarea antirachetă.

Fâşia Gaza, o bandă aflată între Israel, Egipt şi Marea Mediterană a răsunat de atacurile israeliene – mai multe clădiri au fost distruse, printre care sediul televiziunii ce aparţine mişcării Hamas. Scolile au rămas închise atât în Gaza marţi cât şi în oraşele israeliene de pe graniţă.

Mickey Rosenfeld este purtătorul de cuvânt al poliţiei din Ashkelon :

« Pentru ultimele 24 de ore am înregistrat un număr foarte mare de rachete. De ani de zile nu am mai văzut atât de multe rachete ce au fost trase din Gaza spre Israel. Cam 300 – 315 rachete. Responsabilitatea noastră este să ne asigurăm că cei care trăiesc în Ashkelon sunt în siguranţă. Toate oraşele israeliene de pe Fâşie au avut de suferit. Unităţile noastre vor continua să patruleze şi vom răspunde imediat eventualelor atacuri.”

În total, aproximativ 400 de rachete au fost trase din Gaza iar armata israeliană a anunţat că a vizat, ca răspuns, 150 de poziţii militare ale mişcării Hamas şi aliaţilor săi.

Escalada vine după ce s-a încheiat prost duminică o intervenţie secretă a forţelor speciale israeliene şi după luni de tensiuni care cresc temerile privind un al patrulea război, în zece ani, între Israel şi Hamas, care guvernează enclava palestiniană aflată sub blocadă.

Armata israeliană a desfăşurat baterii antirachetă suplimentare, a anunţat un purtător de cuvânt afirmând că armata este pregătită să se mobilizeze împotriva organizaţiilor teroriste.

Oficialul israelian a declarat că Israel se află “fără niciun dubiu” sub “cele mai intense tiruri de rachetă din 2014 încoace şi sub cel mai grav atac coordonat de organizaţii teroriste ce vizează populaţia civilă israeliană”.

Coordonatorul special al ONU pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu, Nikolai Mladenov a scris pe Twitter că „escaladarea din ultimele 24 de ore este extrem de periculoasă”.

De la finele lui martie Gaza este într-o tensiune continuă – 233 de palestinieni au fost ucişi  de tiruri israeliene în acest timp iar doi soldaţi israelieni şi-au pierdut viaţa.

Săptămâna trecută, Qatar – care susţine reconstrucţia Gaza, a vărsat 15 milioane de dolari – bani ce vor fi folosiţi pentru plata celor 40.000 de funcţionari Hamas din serviciile publice din Fâşia Gaza. În total, emiratul va achita 90 de milioane de dolari funcţionarilor Hamas, adică echivalentul a trei luni de salarii. O sumă ce se adaugă milioanelor vărsate de Doha către Israel pentru a livra combustibil enclavei palestiniene.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reunit marţi cabinetul său.