Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Vestele galbene: În Franţa a fost week-end-ul blocajelor rutiere

vestele_galbene_au_blocat_sosele_la_caen_18_noiembrie_2018.jpg

"Vestele galbene" au blocat sosele la Caen, 18 noiembrie 2018.
"Vestele galbene" au blocat sosele la Caen, 18 noiembrie 2018.
Image source: 
CHARLY TRIBALLEAU / AFP

Mişcarea intitulată “Vestele galbene” a avut drept scop denunţarea fiscalităţii prea mari, creşterea continua a preţurilor, un cost prea mare pentru carburant. Sâmbătă au manifestat 290.000 de oameni în peste 2.000 de puncte din Franţa, duminică ei au continuat să blocheze şosele şi autostrăzi Bilanţul este unul important: o protestatară a murit iar 400 de oameni au fost răniţi, dintre care 14 foarte grav. Ïn total, 28 de poliţişti au fost răniţi.

Blocaje rutiere au fost înregistrate pe mai multe autostrăzi ori noduri rutiere importante, în întreaga Franţă. Si în Paris, «vestele galbene» au protestat. Au izbucnit şi altercaţii între manifestanţi şi francezii ce s-au trezit blocaţi pe şosele. Peste 300 de persoane au fost reţinute.

Una dintre protestatare susţine că locuieşte la ţară şi că trebuie să parcurgă 40 de km până la locul de muncă, de la domiciliul său. Ea calculează banii pe care trebuie să îi achite pentru a parcurge acest traseu, înmulţit cu cele cinci zile pe săptămână de muncă.

Un alt protestatar spune că lucrează de 15 ani iar salariul său a stagnat în timp ce preţurile au tot crescut: "Nu mai îmi rămâne nimic la finele lunii. Mă întreb de ce mai lucrez. Credeam că voi câştiga din ce în ce mai mult dar de fapt totul este mult mai scump. Oamenii nu mai pot să continue aşa, nu mai ştim cum să ne descurcăm. Ïntr-o zi trebuie să ne schimbăm sistemul de încălzire în casă, apoi maşina, apoi trebuie să ne achităm taxele… nu mai putem. Pensionarii nu mai pot nici ei pentru că trebuie să îşi ajute copiii şi nepoţii. Noi trebuie să ne ajutăm părinţii şi chiar nu ştiu cum să ne descurcăm. Am impresia că suntem prost gestionaţi. Astfel că au loc proteste. Sunt si oameni care nu ni s-au alăturat dar noi ne batem şi pentru ei".

Nu au fost blocate doar şoselele ci şi intrarea la Palatul Elysée, unde, lumea s-a plâns că nu mai poate continua în situaţia actuală:

Asfixiaţi de taxe, nu mai putem continua, aţi ales bogaţii... se putea citi pe bannerele protestatarilor prezenţi la Elysée. Un francez spune că "bogaţii au devenit şi mai bogaţi în timp ce persoanele cu venituri modeste sunt «slăbite» de noile taxe care, îi împovărează şi mai mult. Ne este greu să rămânem proprietari ori să devenim, ne este greu să ne ducem viaţa pe care o aveam, puterea de cumpărare a scăzut şi nu mai ajungem să  răspundem nevoilor noastre".

Duminică, preşedintele Emmanuel Macron se afla însă în Germania şi nu a răspuns protestatarilor. 

În schimb, potrivit unui sondaj publicat în Journal du Dimanche, popularitatea şefului de la Palatul Elysée a continuat să scadă – Emmanuel Macron a pierdut 4 puncte în noiembrie şi a ajuns la 25% cota de popularitate.

O protestatară aflată în faţa palatului Elysée declara că atât timp cât nu se va ajunge la un compromis, protestele vor continua. Pe reţelele sociale, apeluri de mobilizare pentru noi proteste au fost lansate, pentru 1, 8 şi 15 decembrie.

Ministrul de Interne, Christophe Castaner a cerut francezilor să fie responsabili şi a minimalizat protestul, afirmând că «majoritatea francezilor a ales să nu poarte vesta galbenă».

 

995