Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Yemen: iniţiative de pace şi complicate manevre de culise

2017-02-22t152021z_30801429_rc13928501b0_rtrmadp_3_yemen-security_0.jpg

Civilii, primele victime ale conflictului din Yemen
Civilii, primele victime ale conflictului din Yemen
Image source: 
Credit foto: REUTERS/Abduljabbar Zeyad

Organizaţia Naţiunilor Unite face eforturi pentru a aduce la masa negocierilor forţele care se înfruntă în Yemen. Suedia ar urma să găzduiască o primă rundă de discuţii, iar emisarul Organizaţiei Naţiunilor Unite în Yemen le cere beligeranţilor să înceteze focul pentru a crea un “climat favorabil discuţiilor”. Momentul este favorabil şi datorită faptului că omul care a declanşat intervenţia Arabiei Saudite în Yemen, prinţul moştenitor Mohhamed Ben Salman, se află sub presiune internaţională în contextul afacerii Khashoggi.

Speranţele de pace rămîn fragile dar mediile de informare semnalează intensificarea eforturilor diplomatice. Luni 19 noiembrie Marea Britanie a prezentat la ONU un proiect de rezoluţie în vederea unei încetări a focului. Cotidianul Le Monde arată că Londra a fost pînă acum criticată întrucît nu a avut iniţiative pentru a impune pacea în fosta sa colonie, Yemen. Textul rezoluţiei cere în primul rînd încetarea luptelor în oraşul-port Hodeïda pe unde tranzitează ajutorul umanitar internaţional. După trei ani de conflict între forţele regimului sprijinite de Arabia saudită şi rebelii sprijiniţi de Iran, statul Yemen riscă să devină teatrul unei crize umanitate de mari proporţii. 14 milioane de persoane riscă de fapt să fie confruntare cu foametea într-o ţară desvastată în care războiul a făcut pînă acum zece mii de victime. 

Rebelii etniei Houthi cît şi guvernul preşedintelui Abd Rabbo Mansour Hadi şi-au declarat intenţia de a participa la negocierile de la Stockholm care ar urma să aibă loc peste cîteva săptămîni. ONU şi comunitatea internaţională încearcă să impună o soluţie politică în Yemen într-un moment cînd prinţul moştenitor al Arabiei Saudite pare să traverseze un moment delicat. Unii diplomaţi sugerează că acesta ar putea eventual să accepte pacea în Yemen în sepranţa că lumea va uita ce s-a întîmplat pe data de 2 octombrie în incinta consulatului saudit de la Istanbul.

Cotidianul Le Figaro reia declaraţii făcute la Ankara în virtutea cărora autorităţile turce ar urma să dea publicităţii înregistrările făcute în momentul asasinării jurnalistului dizident saudit Jamal Khashoggi. Potrivit presei turce, acesta din urmă ar fi fost sufocat cu ajutorul unui sca din plastic, fără ca să i se fi propus nici măcar o singură clipă reconcilierea cu regimul de la Ryad. De notat că şi Serviciile secrete americane au ajuns la concluzia că moartea lui Khashoggi nu a fost un accident şi că prinţul moştenitor s-ar afla la originea ordinului.

Din ce spune canalul american NBC, citat de Le Figaro, rezultă că Turcia vrea să profite de acest scandal pentru a obţine de la americani extrădarea opozantului turc Fethullah Gülen. Tîrgul care se profilează la orizont ar putea fi rezumat cam aşa: Ankara renunţă să mai furnizeze probele vinovăţiei lui Mohhamed Ben Salman, pentru ca acesta, aliat important al Americii, să iasă cu faţa curată. In schimb America îl extrădează pe Fethullah Gülen, inamicul numărul unu al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan. Reamintesc că tentativa de lovitură de stat din Turcia din iulie 2016 îi este atribuită lui Fethullah Gülen.   

Corespondenţii la Washington ai Agenţiei France Presse afirmă într-o depeşă că preşedintele american Donald Trump ezită, pentru moment, să-l abandoneze pe tînărul prinţ. Acesta este aliatul Americii în lupta împotriva Iranului şiit. Unii specialişti, citaţi de Agenţia France Presse, evocă şi alt scenariu: dezavuarea lui Mohhamed Ben Salman de către America, dar menţinerea alianţei cu Arabia Saudită. Ceea ce ar risca să provoace însă tulburări imprevizibile la Ryad şi lupte complicate pentru succesiune.

Dacă executarea jurnalistului saudit s-ar fi produs într-o manieră mai puţin oribilă, eventual prin împuşcare cu un glonte în ceafă şi abandoarea corpului într-un parking din Istanbul, probabil că dilemele de la Washington ar fi fost mai mici sau chiar inexistente. Din ceea ce afirmă însă serviciile secrete turce rezultă că detaliile crimei sunt prea oribile pentru a fi şterse uşor cu buretele.