Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (148) : Chiar și-n limbă, la loi c’est la loi

Moi, écrivain, j’entretiens avec les mots le même rapport qu’un artisan qui n’hésiterait pas de foutre à  la porte de son atelier pe vreunul care, rătăcit între ustensilele lui s-apucă să taie cu fierăstrăul tabla de zinc, să năclăiască pânza bomfaierului mestecând cu ea vopseaua et qui verse l’huile de térébenthine dans le flacon d’acétone… Păi nu ?! Cum să lași un Rică Venturiano devenit azi un Țuki (cu kapa) Jaksonescu, ieri arhivar azi informatician, ieri publicist  azi  analist politic la televiziune…, entrer dans la langue comme un chien dans un jeu de quilles, renverser les mots et pisser dessus ?! J’ai beaucoup de respect pour les chiens à cela près que je ne leur permets pas de confondre les arbres de l’allée où je les promène cu vorbele care trebuie să rămână curate, lucii, globuri neîntinate ca să răzbată spre noi lumina dinlăuntrul lor. 

Lupta cu mâzgălitorii cuvintelor e nesfârșită și nu întotdeauna lipsită de riscuri. Je le sais, j’ai donné. Du temps où Țuki (avec kapa) Jaksonescu s’appelait Vitea Ionescov, on avait abusivement élargi le terme de fasciste qui désignait un faisceau d’idées répréhensibles, pour l’appliquer à tous ceux qui contestaient les malformations du régime. Dacă solicitai libertatea cuvântului – iarăși cuvântul, vedeți ce importanță are cuvântul ! –, un spor la salariu sau dreptul de a călători în străinătate deveneai imediat fascist așa cum pour ne pas être automatiquement qualifié de cosmopolite, antichambre de l’impérialisme, du sionisme et de l’esprit de revanche ouest-allemand, trebuia musai să nu admiri în arta narativă a lui Balzac decât felul acestuia de a înfățișa lupta de clasă și să nu vezi în romanele lui Proust decât ironia la adresa artistocrației decăzute. Nu era și părerea mea așa că, date fiind și alte antecedente, am fost pe dată calificat de „cosmopolit”.

Numai că, fără să-mi fi schimbat nici atitudinea nici gândul, găsindu-mă astăzi, mi se pare, în tabăra celor numiți „naționaliști”, ajung să mă întreb s’il n’est pas question d’un autre abus de langage, qui plus est, symétrique. En effet, il suffit d’émettre prudemment ideea că structura de o vulgaritate economică copleșitoare a Europei bruxello-strasbourgo-luxembourgheză e străină spiritului care s-a clădit aici de-a lungul a două mii cinci sute de ani, că noi nu suntem o adunătură de emigranți care, traversând oceanul, construiesc cu pușca și cu-n genocid la cheie o lume nouă ci că suntem „vatra satului”, e destul să amitești aceste adevăruri ca să fii deîndată socotit un „dușman al poporului” cum ar spune Ibsen. Pourquoi ? Nos hommes politiques le clament à tout vent dans leurs discours : ils sont, eux, le progrès et nous autres, ennemis du progrès, nous sommes… quoi ? Ben oui, je viens de vous le dire, nous sommes « nationalistes ».

Îmi îngădui să remarc, ca om de litere, ageamiu în economia politică dar competent în problemele gramaticale, că antonimele nu se potrivesc. Ce-are a face progresul cu naționalismul ? secera și ciocanul cu subprefectura ?! Si nos tribuns se veulent progressistes, en toute honnêteté ils devraient désigner leur adversaires comme conservateurs, traditionalistes, réactionnaires – e ceea ce spune dicționarul, adică limba, adică legea gândirii înscrisă în cuvinte. Et pourtant nous, ceux qui osons imaginer une autre Europe, nous sommes constamment, partout, dans le discours bruxello-strasbourgo-luxembourgeois qualifiés de « nationalistes ». O asemenea deturnare lingvistică, pardon, pute, cum se spune pe la noi. E nefirească și te-ntrebi pe drept cuvânt ce se-ascunde sub această strâmbare a limbii. Pentru că antonimul termenului de „naționalist” este, în toate limbile europene, cel de cosmopolit, ceea ce se poate spune și cu un neologism foarte la modă, „mondialism”.

Or le mondialisme, comme le cosmopolitisme d’ailleurs, qui est sa version culturelle, suppose la suppression de toutes les frontières, et celles de l’Europe ne font pas exception. Du coup l’abus de langage de nos dirigeants s’explique. Cum să fii mondialist vrând să vinzi electoratului o Europă mare, tare și devreme-acasă ? Așa că mai bine să vorbim de progres ca să nu-i vină cuiva ideea că, după ce vor fi suprimate identitățile naționale dinlăuntrul Europei, identitatea europeană ar putea fi și ea contestată, suprimată, toți înecați în oceanul mondial ?

Buba e că dacă nous acceptons l’idée, pour certains inacceptable, que l’homme n’est pas, comme pour Marx, un simple producteur-consommateur de biens, qu’allons-nous échanger au moment où il n’y aura plus d’identités ? L’échange suppose les différences qui font les identités et les identités s’enrichissent mutuellement par leurs échanges. Dans cet avenir radieux qui nous est subrepticement proposé, nous allons échanger des marchandises mais tout ce qui ne l’est pas aura disparu. On ne verra plus des « homo sapiens » qu’au zoo, une espèce disparue, vestige d’une époque dite « de la civilisation ».

Și dintr-odată mă apucă o spaimă : oare nu cumva apologeții mondialismului sunt marxiști ? și Europa fără frontiere, ferească Dumnezeu, o altă Uniune sovietică dar cu susul în jos : „capitaliști din toate țările uniți-vă !” ?!

Ca să vezi la ce gânduri te poate duce o simplă, școlărească, analiză gramaticală a antonimelor !!!