Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


„Implant Files”-un scandal sanitar mondial privind implanturile medicale

implant.jpg

Pacemaker fabricat de Medtronic, lider mondial al dispozitivelor medicale
Pacemaker fabricat de Medtronic, lider mondial al dispozitivelor medicale
Image source: 
JOE RAEDLE / GETTY IMAGES NORTH AMERICA / AFP

O anchetă internaţională realizată de 250 de jurnalişti din 59 de medii de informare (printre care ziarul francez Le Monde), denunţă lacunele în controlul implanturilor medicale (stenturi, pacemaker, proteze de coapse, implanturi mamare, etc.). Numai în SUA, aceste carenţe ar fi la originea a 82.000 de decese şi 1,7 milioane de răniţi în zece ani.

Cifrele americane nu reprezintă decât o infimă parte a realităţii întrucât în SUA există un sistem de colectare a declaraţiilor privind dispozitivele medicale. In restul lumii, adesea sub pretextul secretului comercial, transparenţa este zero. Aceste date confidenţiale sau inexistente sunt însă cruciale pentru pacienţi. Cum notează Le Monde, ziarul francez care face parte din Consorţiului internaţional al jurnaliştilor de investigaţii, „astăzi, graţie codului de bare de pe doze, poţi regăsi originea unei băuturi răcoritoare oriunde ai fi pe glob. Nu însă şi originea unui implant defectuos purtat de tatăl Dvs.” Dispozitivele medicale beneficiază foarte uşor de certificatul „Conformitate europeană” lucru care permite comercializarea lor pe întreg continentul european, practic fără niciun control.

Ca să acceadă la datele deţinute de autorităţi şi pentru a estima daunele cauzate pacienţilor, jurnaliştii de investigaţie din lumea întreagă s-au coalizat şi publicat deci acum aceste „Implan Files” cum a fost botezat dosarul revelaţiilor.

Aflăm astfel că numărul incidentelor provocate de dispozitive medicale defectuoase creşte peste tot în lume. In SUA, în ultimul deceniu, incidentele s-au multiplicat cu 5. Cele mai multe probleme sunt cauzate acolo de pompele de insulină echipate cu captori de glicemie. Cele mai numeroase decese peste oceanul Atlantic sunt însă provocate de aparatele de dializă automatizate în caz de insufienţă renală.

In Europa, datele privind incidentele cu implanturi medicale au început să apară acum nici măcar două decenii. In Germania se recenzează astfel circa 14.000 de incidente pe an, în Marea Britanie vreo 20.000. In Franţa, în ciuda unei baze de date incomplete, se estimează la 18.000 numărul de cazuri în 2017.

„Implant Files” s-a lovit adesea de ignoranţa stupefiantă a autorităţilor sanitare

Tabloul oferit de autorităţile sanitare este însă foarte lacunar asta pentru că nimeni, cel puţin în Hexagon, nu este capabil să spună câte dispozitive medicale sunt implantate anual. In anul 2010, un raport al Inspecţiei generale a afacerilor sociale estima cifra „între 800.000 şi două milioane”. Industriaşii, fabricanţii deci, citează 500.000 de produse pe piaţa europeană. In fapt, ancheta „Implant Files” s-a lovit adesea de ignoranţa stupefiantă a autorităţilor sanitare. O ignoranţă în parte explicabilă şi prin răspândirea inutilă a informaţiilor. Astfel, numai în spitalele pariziene există 70 de softuri diferite pentru a culege informaţiile referitoare la implanturi dar niciunul nu centralizează datele. In vreme ce medicamentele spitalelor pariziene sunt toate stocate într-un singur loc înainte de distribuirea lor, dispozitivele medicale sunt livrate direct de fabricant.

Chiar dacă Europa este pe cale să introducă un număr de identificare unic, agenţiile de sănătate şi medicii sunt de cele mai multe ori incapabili să regăsească pacienţi pentru a-i avertiza că sunt probleme cu implantul lor. Este ceea ce s-a întâmplat în 2010 cu implanturile mamare PIP. Un exemplu dramatic întrucât 400.000 de femei în lume, dintre care 30.000 de franţuzoaice, au beneficiat de acele implanturi cu silicon defectoase.

Realitatea poate fi însă mult mai sumbră întrucât nu toate incidentele sunt declarate. La medicamente de exemplu se estimează că doar 10% din efectele indezirabile sunt semnalate. Pentru dispozitivele medicale, proporţia scade la un procent, se poate citi într-un raport al Curţii de conturi americane. In Europa, declaraţia de „incidente grave” nu este obligatorie decât pentru fabricanţi.

Autorii anchetei reamintesc pe final care sunt principalele dispozitive implantabile: pacemaker, stenturi, proteze mamare, proteze de umăr, pompe de insulină, proteze de şold sau de genunchi. Multe dintre ele sunt fabricate de firma americană Medtronic, lider mondial al tehnologiilor medicale. Problema este că din anchta publicat acum reiese că anul trecut, în lume, un incident din 5 s-a datorat unor produse Medtronic.

„Implant Files”-un scandal sanitar mondial privind implanturile medicale