Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Preşedintele României, Klaus Iohannis invită românii să fie mai uniţi decât oricând

presedintele_romaniei_klaus_iohannis_la_ambasada_romaniei_din_paris_si_ambasadorul_romaniei_la_paris_luca_niculescu.jpg

Presedintele României, Klaus Iohannis la Ambasada României din Paris si ambasadorul României la Paris, Luca Niculescu.
Presedintele României, Klaus Iohannis la Ambasada României din Paris si ambasadorul României la Paris, Luca Niculescu.
Image source: 
Cristina Teaca

Ambasadorul României la Paris, Luca Niculescu a fost aseară gazda întâlnirii dintre preşedintele României, Klaus Iohannis şi românii ce trăiesc în Franţa.

Momentul este unul important, a ţinut să amintească ambasadorul Luca Niculescu: suntem în anul centenarului, cu câteva săptămâni înainte de prima preşedinţie a României la Consiliul Uniunii Europene, la doar câteva zile de ziua noastră naţională şi cu câteva ore înainte de lansarea sezonului România-Franţa:

Zilnic aflu despre poveşti noi de succes. Despre români care se bucură de respectul colegilor, care sunt apreciaţi pentru ceea ce sunt, profesional şi personal.

Nu am avea timp pentru toate exemplele dar aş vrea să amintesc totuşi de fiorul de bucurie şi de mândrie pe care l-am simţit de curând când în guvernul francez a fost numită o doamnă ministru de origine română: Roxana Mărăcineanu. Ea a declarat foarte frumos, în mai multe interviuri, că se consideră în întregime româncă şi în întregime franceză.

Fiecare dintre dumneavoastră sunteţi un exemplu. Fie că vă aflaţi temporar, la studii sau că sunteţi veniţi de mulţi ani în Franţa. O spun deseori: dumneavoastră sunteţi cei mai buni ambasadori ai României. Mă bucur să vă cunosc, mă bucură ceea ce faceţi, ideile pe care le aveţi, energia pe care o investiţi pentru crearea de noi legături cu Franţa şi mai ales pentru promovarea României de care vă simţiţi, fireşte, atât de aproape."

Preşedintele Klaus Iohannis a amintit la rândul său că peste câteva zile vom sărbători Centenarul Marii Uniri dar a vorbit şi despre faptul că Franța a fost un partener al României în Primul Război Mondial şi a vorbit despre misiunea militară condusă de generalul Berthelot ce a avut un rol determinant în victoriile obținute în vara lui 1917.

Apoi, preşedintele a amintit că Franța a jucat şi un alt rol în recunoașterea Marii Uniri: granițele României Mari au fost trasate în urma recomandărilor corecte ale geografului francez Emmanuel de Martonne. La o sută de ani după acest moment, iată că România și Franța sunt tot împreună, a declarat aseară preşedintele Klaus Iohannis:

« Acesta este de altfel și scopul vizitei mele la Paris, să mă asigur că această relație, care a adus atâtea satisfacții, atât românilor, cât și francezilor, va continua și va deveni tot mai puternică.

Pentru aprofundarea acestei relații voi semna, împreună cu Președintele Emmanuel Macron, o declarație politică privind Parteneriatul Strategic dintre țările noastre.

Când am venit pentru prima dată la Paris, în calitate de Președinte, în februarie 2015, am convenit cu omologul francez de atunci organizarea unui sezon cultural care să se deruleze, succesiv, în Franța și în România. Iată că proiectul nostru din 2015 a fost concretizat: împreună cu Președintele Emmanuel Macron, lansăm oficial, la Centrul Georges Pompidou, Sezonul Franța – România.

Acesta va grupa peste 400 de evenimente comune din domeniul cultural-artistic: spectacole, concerte, expoziții. Sunteți cu toții bineveniți și vă invit să participați la evenimentele din cadrul Sezonului, alături de prietenii dumneavoastră francezi.

Având în vedere că Sezonul va acorda o atenție specială tinerilor, vă rog, dragi studenți - sunteți câteva mii în Franța – și dragi tineri, să participați și să utilizați această ocazie pentru a crea noi punți de legătură și dialog între România și Franța, pentru că voi reprezentați viitorul acestei relații."

Si, fiind atât de aproape de momentul aniversării Marii Uniri, preşedintele a invitat românii prezenţi aseară la Ambasada din Paris să fie mai uniți decât oricând.