Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Paris: Casa în care a locuit cuplul Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca deschisă cercetătorilor români

jurnalele_scriitoarei_monica_lovinescu.jpg

Jurnalele scriitoarei Monica Lovinescu.
Jurnalele scriitoarei Monica Lovinescu.
Image source: 
Cristina Teaca

La Paris, casa în care a locuit cuplul Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca a devenit locul în care studiază tineri români înscrişi în universităţile franceze. Este practic dorinţa testamentară a acestui simbol al rezistenţei anticomuniste din exil – al Monicăi Lovinescu, cea care, din 1947, a trăit în Franța, fiind una din cele mai cunoscute voci ale postului Radio Europa Liberă şi unul dintre criticii cei mai vehemenţi ai regimului comunist de la Bucureşti.

Monica Lovinescu a fost căsătorită cu poetul, publicistul și omul de radio Virgil Ierunca iar locuința lor pariziană devenise punctul de întâlnire al scriitoriilor și personalităților culturale române aflate în vizită la Paris. După Revoluția din ‘89, cei doi au rămas în Franța. Anul acesta, 2018, se împlinesc 10 ani de la decesul Monicăi Lovinescu.

Casa lor a fost donată statului român pentru a găzdui cercetători şi studenţi români iar din 2016, Ministerul de Externe şi Ministerul Culturii au lansat bursele ‘Ierunca – Lovinescu’.

Cristina Teacă a stat de vorbă cu prima beneficiară a acestei burse, doctorul în filosofie – Mădălina Guzun.

Mădălina Guzun: “Am fost prima bursieră Ierunca-Lovinescu în anul universitar 2016 – 2017. În momentul în care am aplicat eram în ultimul an de doctorat, în filosofie, în Germania şi în Franta. Urma să vin la Paris pentru a mă întâlni cu coordonatorul meu de teză. Stiam de casa Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca care fusese şi până atunci un spaţiu în care au locuit  diverşi cercetatori în stiintele umane sau în filosofie. În momentul în care am citit detaliile concursului, temele pe care se axează – exilul românesc, istoria comunismului, istoria exilului românesc din perioada comunismului fie în Franţa fie în Statele Unite sau în alte ţări, asta a rezonat foarte mult cu mine deoarece pe lânga doctoratul meu în filosofie despre problema limbii şi a străinului şi a unei experienţe a exilului, în liceu participasem deja patru ani la rand la Scoala de Vară de la Sighet despre memoria comunistă, despre istoria oamenilor care au avut de suferit de pe urma comunismului. Bursa mă interesa din toate punctele de vedere –şi ştiinţific şi din punct de vedere de a face şi o cercetare mai aplicată prin care să pot aprofunda inclusiv cercetările mai abstracte despre limbă şi străini în problema traducerii, care este specialitatea mea. “

Cristina Teacă: Cine va aplica la bursă, la ce ar trebui să se aştepte?

Mădălina Guzun: “Depinde de proiectul fiecăruia. Lucrurile care contează în concurs sunt proiectul de cercetare şi istoricul personal: lucrările publicate, momentul în care persoana se află în carieră. Cu fiecare an ce trece, concurenţa devine tot mai mare. Casa păstrează ideea ori spiritul celor care au locuit acolo. În schimb, nu mai sunt mobilele ori lucruri de atunci, imobilul a fost renovat, realizat foarte modern şi confortabil. Mulţi oameni care ar vrea să o viziteze astăzi pentru a vedea cum arăta pe vremea Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca sunt dezamăgiți  pentru că nu mai găsesc obiectele personale. Casa a fost închisă pentru că a durat ceva vreme până când statul a reuşit să intre în posesia ei. Cum a început să se degradeze, a trebuit să fie renovată şi atunci s-au scos toate lucrurile şi s-a dat în folosul cercetătorilor o nouă casă."

Cristina Teacă: Cum e casa? 

Mădălina Guzun: “Casa este foarte frumoasă. Confortabilă. Este un spatiu destul de retras, în Paris, în parcul Buttes Chaumont. Permite o foarte mare concentrare, linişte, atmosferă de studiu. Este un mediu prielnic pentru prietenii. Aveam seara discuţii despre literatură, filosofie, istorie. Ne gândeam să găzduim seminarii ori un cerc de lectură. Să fie un spaţiu deschis cuvântului, schimbului de idei şi în care să putem primi şi alţi oameni. În care să putem arăta francezilor ce s-a întâmplat acolo şi faptul că memoria românilor care au locuit acolo încă traieşte, prin faptul că au lăsat această casă pentru a fi folosită, în continuare ca un spaţiu de studiu."

Cristina Teacă: Cât de mult cunosteaţi despre ce a reprezentat Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca ?

Mădălina Guzun: "Sunt născută chiar după Revoluţia din ‘89, deci nu am trăit nicio zi în comunism.  Dar, interesându-mă despre istoria comunismului şi citind foarte mult, aflasem despre Radio Europa Libera despre rolul jucat de cele două figuri dar şi de alte figuri ale exilului – Paul Goma spre exemplu.

Despre Monica Lovinescu am citit ceva mai mult si pentru că la Facultatea de Filosofie l-am cunoscut pe Gabriel Liiceanu iar în cărtile sale povesteşte despre experienţa sa la Paris şi m-am familiarizat cu figura Monicai Lovinescu şi a lui Emil Cioran, Eugen Ionescu.. am devenit şi mai apropiată de figurile exilului de la Paris din acea perioadă."

Cristina Teacă: Ce impact a avut locul în care aţi studiat asupra studiului ?

Mădălina Guzun: “Foarte mare. În filosofie, atunci când facem cercetare, deşi tindem să credem că avem de a face cu noţiuni abstracte de fapt cred că orice tip de idee se înrădăcineaza foarte mult în experienţă. Iar faptul de a fi scris o bună parte din lucrare la ambasada României şi în casa Lovinescu m-a făcut să cred că doar acolo aş fi putut să o scriu. Doar acolo unde trăiam deja printre români, în apropiere de fostul sediul al Europei Libere şi de locurile despre care Monica Lovinescu scria, pentru că, fac o mică paranteză, lucrarea mea a fost centrată pe limbă ca experienţă a exilului, la Monica Lovinescu şi Emil Cioran.

Iar pentru aceasta am citit o bună parte din jurnalele Monicăi Lovinescu, memoriile ei şi citeam despre felul în care organizau mici revolte sau mici întruniri în apropierea ambasadei României, cum încercau să înşele vigilenţa paznicilor de pe strada unde se află intrarea – organizând câteva ceva pe străzi adiacente iar eu eram chiar acolo unde se întâmplaseră lucrurile, le citeam din ambasada României, de pe acea stradă.

Scriind din casa Monicăi Lovinescu ori din ambasadă, automat simţeam că scriu un lucru real şi nu erau idei abstracte. Că sunt parte a ceea ce povestea şi cumva că retrăiesc ceea ce numea ea la începutul memoriilor un pact narativ – ea spunea că aceste memorii nu sunt despre ea însăşi ci despre oamenii pe care i-a cunoscut. Drept dovadă majoritatea poveştilor este despre ceilalţi, toate figurile pe care ea i-a întâlnit. La fel, aveam sentimentul că retrăiesc acest pact. 

Lucrarea mea nu era despre mine şi despre experienţa mea ci cum se vedea ea scriind despre ceilalţi şi încercând să readuc în conştinţa publică aceste figuri şi această experienţă a exilului. “

Cristina Teacă: La finalul acestei burse aţi scris o lucrare dar şi o carte….

Mădălina Guzun: “Cartea pe care am scris-o este una de filosofie care s-a născut în urma lucrării de masterat şi publicată în timpul doctoratului şi care are o dimensiune corespunzătoare a doi – trei ani de studiu. În schimb lucrarea despre Monica Lovinescu şi Emil Cioran va fi publicată, sub forma unui articol,  în curând într-o revistă de cercetare românească.”

Cristina Teacă: Aţi recomanda bursa?

Mădălina Guzun: “Cu cea mai mare căldură. Fără urmă de îndoială. Este în primul rând o experienţă dar şi un foarte mare ajutor pentru orice student care trebuie să supravieţuiască, pe perioada studiilor la Paris, ceea ce nu e deloc uşor.”

Cristina Teacă: Spuneaţi că nu aţi trăit nicio zi în comunism şi totuşi sunteţi interesată de ceea ce s-a întâmplat atunci. V-a ajutat Monica Lovinescu în acest sens?

Mădălina Guzun: “Foarte mult. Aş spune că această curiozitate vine şi din ceva care acum se vede ca o deformaţie profesională fenomenologică.

În domeniul din filosofie de care mă ocup eu – fenomenologia, principiul este o transparenţă şi o descriere a lucrurilor aşa cum se întâmplă ele. Iar mie mi se părea că deşi nu am trăit nicio zi în comunism, faptul de a avea un ochi deschis către ceea ce se întâmplă astăzi în România sau cu românii din exil, ne spune ceva foarte important despre istoria pe care am trăit-o. Mi se pare că România de astăzi, dacă o privim aşa cum trebuie, ne va spune chiar ea despre ce s-a întâmplat timp de 50 de ani. Din păcate. Ar fi frumos să nu ne mai spună atât de multe.

Apoi, citind nu doar studii istorice despre ceea ce s-a întâmplat atunci ci şi experienţa trăită a cuiva care a luat în mod activ parte la lupta împotriva comunismului şi la alte evenimente, să nu uităm că Monica Lovinescu a fost agresată de persoane trimise  de securitate, în 1977, având o experienţă de la sursă  cu atât mai mult asta ne deschide şi mai mult ochiul, deja deschis, către realitatea de astăzi. Este un proces hermeneutic de la un capăt la celălat.”

Cristina Teacă: Continuaţi studiul?

Mădălina Guzun: “Fără îndoială. Mi-aş dori ca bursa să fie cunoscută mai mult. Un pentru ca mai mulţi oameni să se înscrie ci pentru ca lumea să afle despre ceea ce se întâmplă la Paris şi despre figura Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca. Dincolo de tot ce au făcut de-a lungul vieţii, mi se pare că ar trebui să se ştie despre gestul lor absolut altruist de a dona această casă pentru ca cercetătorii români veniţi la Paris să locuiască acolo."

209