Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Xi Jinping în Portugalia pentru a consolida „noul Drum al mătăsii”

silk_road-china.png

Noul Drum al mătăsii dorit de China
Noul Drum al mătăsii dorit de China
Image source: 
credit foto: rfi.fr

Preşedintele chinez Xi Jinping şi-a început, marţi 4 decembrie, o vizită de două zile în Portugalia, ocazie cu care sunt semnate mai multe acorduri importante. Investiţiile chineze în Portugalia sunt importante, iar includerea Portugaliei în strategia economică transcontinentală a Chinei provoacă nelinişti în Europa.

„Portugalia este un punct important de conexiune între Drumul terestru al mătăsii şi cel maritim”, a declarat preşedintele Xi Jinping într-un interviu acordat presei portugheze. Reamitim că acest „drum al mătăsii” se înscrie într-un ansmablu de infrastructuri pe care doreşte să le creeze China în Asia, Africa şi Europa. Un proiect, notează Agenţia France Presse, care suscită diviziuni în Europa. Unele ţări din Europa de est sau de sud (precum Grecia) s-au asociat deja proiectului, dar capitalele Europei de vest rămîn prudente. Parisul şi Berlinul au tras de altfel semnale de alarmă şi consideră că europenii trebuie să impună un cadru legal astfel încît investiţiile chineze să poată fi controlate.

Printre acordurile semnate de preşedintele chinez Xi Jinping şi de omologul său portughez Marcelo Rebelo de Sousa se numără şi unul de includere a portului Sines din sud-vestul Portugaliei în „noul drum al mătăsii”.

După criza economică din 2008  Portugalia a adoptat o politică de austeritate bugetară extrem de severă şi a beneficiat, în 2011, de un împrumut de 78 de miliarde de euro din partea Uniunii Europene şi a Fondului Monetar Internaţional. China a început să se intereseze, în acest context, de oportunităţile din Portugalia, mai ales pe fondul vastului program de privatizări lansat de Lisabona. In prezent China controlează capitalul mai multe mari grupuri portugheze, cum ar fi cel care distribuie a electricităţii (EDP – Energias de Portugal), sau prima bancă privată a ţării, BCP. In urmă cu zece ani, China ocupa locul 28 în rîndurile partenerilor comerciali ai Portugaliei, acum ocupă locul 11.

Va fi Portugalia prima ţară din vestul Europei care se asociază Chinei pentru proiectul „noului Drum al mătăsii”? Mediile economice şi politice urmăresc cu atenţie această apropiere. De notat că Spania, unde Xi Jinping s-a dus înainte de summit-ul grupului G20 găzduit de Argentina la sfîrşitul săptămînii trecute, Spania deci a preferat să se asocieze proiectului european de conectare cu Asia.

83