Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Sezonul cultural Franţa-România: “o Românie reală” în faţa publicului francez

un-pas-in-urma-serafimilor_w747_h373_q100.jpg

Image source: 
Credit foto: Un pas în urma serafimilor

Sezonului cultural comun Franţa-România a intrat într-un ritm alert, cu numeroase manifestări la Paris şi în alte oraşe ale Hexagonului. Teatru Naţional "Radu Stanca" de la Sibiu este în turneu săptămîna aceasta şi săptămîna viitoare la Paris, unde a început joi 13 decembrie şi un Festival al Filmului românesc organizat de Institutul Cultural Român din capitala Franţei. Matei Vişniec ia, în cele ce urmează, pulsul evenimentelor împreună cu criticul George Banu, comisarul sezonului pentru partea română, Andrei Tărnea, şi actorul Vlad Ivanov.

Am fost, cum s-ar spune, "pe teren", prezent la spectacole şi la proiecţii de filme, şi constat interesul pe care publicul francez, dar şi diaspora românească, îl au pentru această Românie decomplexată, a creativităţii, care îşi prezintă acum valorile în Franţa. Imaginea unei Românii contectată la Europa, a unei Românii care vorbeşte şi despre problemele europenilor şi ale umanităţii în general, apare în acest context, în ceea ce am văzut săptămîna aceasta, pe scenă şi pe ecran.

Spectacolul "Antisocial" de Bogdan Georgescu, o producţie a Teatrului Naţional "Radu Stanca" de la Sibiu a fost prezentat într-un loc presigios, la Théâtres des Abbesse, una din sălile celebrului Théâtre de la Ville de la Paris. Criticul George Banu mi-a vorbit imediat după reprezentaţia de marţi 11 decembrie despre acest spectacol care propune teme de natură să preocupe o lume întreagă, nu numai societatea românească.

Am apreciat şi eu o anume sobrietate a montării. Bogdan Georgescu, autor al textului dar şi regizor, şi-a asumat un demers teatral special, transformînd scena într-un pretext pentru o dezbatere cu publicul. Dezbatere care a continuat într-un fel după spectacol, în holul teatrului, împreună cu actorii de la Sibiu, cu directorul teatrului naţional din Sibiu, Constantin Chiriac, cu cei doi comisari ai Sezonului cultural Franţa România, este vorba de Andrei Tărnea şi Jean-Jacques Garnier. L-am incitat pe Andrei Tărnea să-şi evoce impresiile imediat după spectacol.

Tot la Paris, la cinematograful Reflet Médicis, situat alături de Universitatea Sorbona, în cartierul latin, a început un festival al filmului românesc cu propuneri foarte interesante şi variate pe afiş. Joi 13 decembrie seria de proiecţii a debutat cu prezentarea filmului "Un pas în urma serafimilor”, scenariu şi regia Daniel Sandu. Este genul de film care te face să ai încredere în talentele României şi în faptul că spiritul critic nu s-a epuziat în spaţiul carpato-dunărean.

Personal consider acest film ca o mare reuşită, pe mai multe planuri: estetic, tematic, politic.  Un film iniţiatic dar şi despre iniţiere, un film despre căutarea adevărului şi a demnităţii, dar şi despre dificultatea de a ieşi din anumite capcane ale istoriei, din blestemata delaţiune care a irigat sistemul comunist…

Proiecţia acestui film a fost urmată de o dezbatere cu publicul, la care au participat regizorul Daniel Sandu şi actorul Vlad Ivanov, magistral în rolul unui personaj ecleziatistic în acelaşi timp odios şi uman… Cum se întîmplă în viaţă, de altfel…

In atmosfera febrilă de după proiecţie, l-am incidat pe Vlad Ivanov să ne spună dacă are noi revelaţii cînd revede filmul…

 

561