Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Sezonul Franţa–România: Mihai Pop – galeristul care promovează artiştii români în lume

presedintele_frantei_emmanuel_macron_si_omologul_roman_klaus_iohannis_in_fata_unui_tablou_semnat_de_artistul_roman_serban_savu_centre_pompidou_paris_noiembrie_2018.jpeg

Presedintele Frantei, Emmanuel Macron si omologul român, Klaus Iohannis în fata unui tablou semnat de artistul român Serban Savu, Centre Pompidou, Paris, noiembrie 2018.
Presedintele Frantei, Emmanuel Macron si omologul român, Klaus Iohannis în fata unui tablou semnat de artistul român Serban Savu, Centre Pompidou, Paris, noiembrie 2018.
Image source: 
elysee.fr

La Paris pot fi văzute la Centre Pompidou lucrări ale unor români prezenţi în acest moment în marile case de licitaţii din lume – Ciprian Mureşan, Serban Savu, Adrian Ghenie - sunt doar câţiva dintre ei. Artistul Mihai Pop, coordonatorul Galeriei Plan B Berlin este cel care s-a ocupat direct de promovarea acestor nume.

Galeria Plan B a fost concepută în Cluj dar ulterior un alt spaţiu de artă Plan B a fost conceput împreună cu Adrian Ghenie la Berlin, în 2008.

De altfel în faţa lucrării lui Adrian Ghenie, cei doi preşedinţi Klaus Iohannis şi Emmanuel Macron au deschis sezonul cultural Franţa – România, în urmă cu aproximativ o lună.  

presedintele_frantei_si_al_romaniei_emmanuel_macron_si_klaus_iohannis_deschid_sezonul_franta_-_romania_la_centre_pompidou_paris_noiembrie_2018_langa_un_tablou_semnat_de_adrian_ghenie.jpeg

Presedintele Frantei si al României, Emmanuel Macron si Klaus Iohannis deschid sezonul Franta - România la Centre Pompidou, Paris, noiembrie 2018, lânga un tablou semnat de Adrian Ghenie.
Presedintele Frantei si al României, Emmanuel Macron si Klaus Iohannis deschid sezonul Franta - România la Centre Pompidou, Paris, noiembrie 2018, lânga un tablou semnat de Adrian Ghenie.
Image source: 
elysee.fr

Cristina Teacă l-a întrebat pe Mihai Pop cât de români mai sunt aceşti artişti ce lucrează mai mult în străinătate şi pentru care Tate Modern din Londra ori Centre Pompidou din Paris au devenit casa lor:

Mihai Pop: " Bienala de Artă de la Veneţia se încăpăţânează să rămână pe sistemul pavilioanelor naţionale. Si atunci se naşte întrebarea: cum se mai poate vorbi într-o lume globală despre secene naţionale şi despre specificităţi.

Spre exemplu, programul Galeriei Plan B reprezintă şi câţiva artişti ne-români, dar marea majoritate sunt români. Sunt românii cu care am crescut practic, sunt cei din jurul meu, e un firesc, nu e un program bazat pe valori naţionale. Acei ne-români sunt oameni ai Vestului, foarte interesant că unul dintre ei este un olandez de origine iraniană  iar un altul este un parizian de origine marocană. Este interesant să îi vezi cum sunt etichetaţi în mari expoziţii, în mari bienale: artistul iranian/ artistul marocan. E un fals. Ce ar mai fi identitatea asta naţională este foarte greu de definit. Pentru că aş spune că cei care trăiesc şi muncesc într-un anumit loc – să spunem că munca lor, viaţa lor este subsumată  acelui spaţiu geografic. Poţi numi un artist român pe cel care lucrează şi trăieşte în România.

Dar o să vedeţi în expoziţia de la Centre Pompidou o lucrare de Ciprian Mureşan care se numeşte Leap into the Void, after Three Seconds. Este o lucrare, o replică, făcută prin 2005, la o lucrare celebră din istoria artelor recente, contemporane, lucrarea lui Yves Klein, un artist francez – o lucrare făcută prin anii 1960 de Yves Klein, care a fost considerată la vremea respectivă o schimbare de paradigmă, un gest extrem de curajos. Iar Ciprian Mureşan îi dă o replică în 2005 acelei lucrări care ne spune foarte multe despre felul în care eram captivi, încă, atunci, dublu captivi –se călătorea încă greu şi nu puteam să mergem să vedem marile expoziţii ale lumii, spre exemplu pe cele ale Centre Pompidou. Iar o altă captivitate era dată de şcoală: nu învăţam istoria artelor contemporane. Totul se oprea la arta modernă. Ieşirile în lume, care au venit foarte curând, la mijlocul anilor 2000, au determinat inclusiv schimbarea aceasta a noţiunilor: nu ştiu în ce măsură mai putem defini «artişti român»  ori «artă românească».. suntem la pubertate, nu ştiu cum va arăta produsul matur. Sigur, sunt anumiţi artişti care sunt excepţionali care au ieşit înaintea celorlalţi, care au clarificat anumite lucruri, care au înţeles mai bine mersul lumii şi care lucrează cu subiecte care nu se devalorizează în funcţie de diferite contexte sau de diferite trenduri.

Îmi place să cred că o parte consistentă din artiştii cu care lucrez, cum sunt cei expuşi aici în Centre Pompidou din Paris, au o relevanţă care trece dincolo de acet tip de împărţire- artă românească, artă europeană sau arta fostelor periferii. Probabil că există un anumit exotism când te uiţi la acest sezon franco-român, sigur că el vine la pachet cu geografia şi istoria. Oamenii aceştia sunt în artă, ei nu sunt în afara ei, poate din cauza asta nici nu sunt aşa de vizibili în propria lor ţară. Pentru că în România instituţiile sunt într-un soi de devenire iar artistul nu poate aştepta până când instituţiile din România se vor maturiza la nivelul operei lui. Si atunci, sigur că într-o lume globală te duci acolo unde sunt oportunităţi mai consistente, acolo unde eşti mai bine pus în pagină, unde eşti înţeles. Ïn România, artiştii aceştia nu înseamnă ei mare lucru, din păcate, pentru că nu există acest motor instituţional care să îi promoveze la adevărata valoare, e o confirmare că sunt la Centre Pompidou că sunt oameni valoroşi. Uite,de blestemul asta nu am scăpat: confirmările vin din afară.

serban_savu_expus_la_centre_pompidou_paris_noiembrie_2018.jpeg

Serban Savu expus la Centre Pompidou, Paris, noiembrie 2018.
Serban Savu expus la Centre Pompidou, Paris, noiembrie 2018.
Image source: 
elysee.fr

Partea pozitivă: poate pentru a doua oară în istoria recentă a României, prima oară fiind perioada interbelică, artişti români care lucrează în România au cariere în timp real, în afară. Iar asta este fantastic. Adică nu mai există acea întârziere. E ca şi cum istoria ultimilor 15 ani a mers pe un fast foward cumva. Am reuşit să ajungem din urmă. Fiind aici şi uitându-mă la aceste lucrări, nu sunt cu nimic mai prejos, sunt parte a unui discurs firesc, normal şi de foarte bună calitate. Acesta este şi meritul instituţiei care nu şi-ar fi compromis cu nimic programul. În sfârşit artişti care au 40 .. 40 şi ceva de ani sunt într-un moment firesc al carierei lor. Nu mai există acel delay, acea întârziere frustrantă, care a nenorocit generaţii întregi: să fii în maximă putere creatoare şi să fii ignorat. Artişti de toate felurile, nu doar cei vizuali.Dar ce tragedie, gandiţi-vă că mulţi au ales să plece de-a lungul istoriei şi s-au îngropat în alt tip de societate, altă viaţă, în alt context, pentru care nu au fost pregătiţi, au fost atâtea poveşti cumplite. Este fantastic, să trăieşti în România şi să expui în Centre Pompidou."

 

Artistul Mihai Pop este coordonatorul Galeriei Plan B din Berlin, spaţiu de artă înfiinţat împreună cu  Adrian Ghenie. La începutul lui decembrie, o lucrare semnată de Adrian Ghenie a fost scoasă la licitaţie la Koln, în Germania, alături de nume precum Jeff Koons, Damien Hirst şi Andy Warhol.