Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


2018: Anul deloc uşor pentru Emmanuel Macron

2018_nu_a_fost_un_an_deloc_usor_pentru_presedintele_frantei_emmanuel_macron.jpg

2018 nu a fost un an deloc usor pentru presedintele Frantei, Emmanuel Macron.
2018 nu a fost un an deloc usor pentru presedintele Frantei, Emmanuel Macron.
Image source: 
© AFP/Joël Saget

Preşedintele Emmanuel Macron bate recordurile de impopularitate. Nici François Hollande, nici Nicolas Sarkozy la un an şi jumătate de mandat (decembrie 2013 pentru primul şi decembrie 2008 pentru celălalt), nu au cunoscut o astfel de cotă de impopularitate. Fiecare dintre cei doi preşedinţi au reuşit să se menţină peste pragul de 30% opinii favorabile.

2018 nu a fost un an deloc uşor pentru preşedintele Emmanuel Macron. El a trebuit să facă faţă scandalului Alexandre Benalla iar acum, la final de an, crizei declanşate de mişcarea “Vestele galbene”. A început anul cu 50% opinii favorabile şi îl încheie undeva între 20% (Ipsos) şi 27% (BVA) – oricum sub pragul de 30%.

« În 2018 vor fi dificultăţi, vor fi – fără dubiu, lucruri pe care nu le-am prevăzut » : preşedintele Emmanuel Macron nu credea, probabil nici chiar el în aceste cuvinte în momentul în care le-a spus, pe 31 decembrie 2017, atunci când îşi prezenta urările către francezi pentru noul an.

Emmanuel Macron afirma atunci că “transformările” începute, odată cu preluarea mandatului, în mai 2017, vor continua « cu aceeaşi forţă » şi în 2018.

În primăvară, prima dispută este declanşată de sindicatele de la SNCF – societatea franceză de transport feroviar, nemulţumite de reforma din domeniu. Sindicatele feroviare s-au angajat într-o grevă maraton de 36 de zile care a dat peste cap transporturile publice din Franţa.

Greva s-a încheiat pe 27 iunie odată cu adoptarea unei legi privind reforma feroviară. Legea stabileşte intrarea pe piaţă a concurenţei, din decembrie 2019  - pentru transportul intern de călători iar din ianuarie 2020, grupul SNCF se va transforma în societate cu capital public.

Vara începe într-o euforie graţie victoriei Albaştrilor la Mondialul de Fotbal din Moscova, pe 15 iulie. Iar fotografia cu Emmanuel Macron, în tribuna stadionului, la finală,  cu mâinile în aer.. a traversat internetul de la un capăt al planetei la celălalt.

reactia_presedintelui_emmanuel_macron_la_sfarsitul_meciului_de_finala_a_cupei_mondiale_de_fotbal_moscova_iulie_2018.jpg

Reactia presedintelui Emmanuel Macron la sfârsitul meciului de finala a Cupei Mondiale de Fotbal, Moscova, iulie 2018.
Reactia presedintelui Emmanuel Macron la sfârsitul meciului de finala a Cupei Mondiale de Fotbal, Moscova, iulie 2018.
Image source: 
Alexey NIKOLSKY/AFP

Trei zile mai târziu, izbucneşte prima criză din «cincinalul» Macron în momentul în care Le Monde dezvăluie că  Alexandre Benalla, consilier al preşedintelui pe probleme de securitate personală, ar fi lovit un cuplu în cadrul manifestaţiilor ce au avut loc în Paris cu ocazia zilei de 1 mai – ziua muncii.  «Scandal de stat» striga opoziţia în timp ce Emmanuel Macron le spunea «singurul vinovat sunt eu. Să vină să mă caute».

Iar din acest moment, toate par să meargă împotriva preşedintelui. Vara se sfârşeşte prost: cei doi piloni -  ecologistul Nicolas Hulot părăseşte guvernul la finele lui august iar două luni mai târziu, pleacă ministrul de Interne, Gérard Collomb, «un macronist din prima clipă».

Iar mişcarea inedită a «Vestelor galbene» - plecată după instituirea taxei pe carbon, obligă executivul să facă mai mulţi paşi înapoi odată ce lista de revendicări a tot crescut, violenţele de stradă s-au terminat cu arestări şi răniţi, monumente au fost distruse, magazine sparte, şosele blocate. Anularea taxei pe carbon reprezintă un minus de 4 miliarde de euro în bugetul pe 2019 ceea ce va afecta deficitul public pentru anul viitor. Dar oricum pagubele materiale rezultate în urma protestelor sunt si ele de ordinul miliardelor de euro.

Iar Emmanuel Macron a fost nevoit să scoată carnetul de cecuri pentru a răspunde revendicărilor protestatarilor şi plătind astfel, foarte scump, reformele începute: 10 miliarde de euro costă din bugetul pe 2019 concesiile promise de preşedinte “Vestelor galbene”. Climatul de afaceri a ajuns, acum, pe final de an, la cel mai de jos nível din ultimele 24 luni.

 

2018_nu_a_fost_un_an_deloc_usor_pentru_presedintele_frantei_emmanuel_macron.jpg

2018 nu a fost un an deloc usor pentru presedintele Frantei, Emmanuel Macron.
2018 nu a fost un an deloc usor pentru presedintele Frantei, Emmanuel Macron.
Image source: 
Benoît Tessier, Reuters

În paralel cu « Vestele galbene », şi liceenii au protestat împotriva reformei învăţământului. Pagubele produse de tineri, în licee, vor costa statul francez alte câteva milioane bune de euro.

o_masina_arde_in_apropiere_de_liceul_profesional_jean-pierre_timbaud._liceenii_i-au_dat_foc_nemultumiti_de_reforma_educatiei_3_decembrie_2018_aubervilliers.jpg

O masina arde în apropiere de Liceul profesional Jean-Pierre Timbaud. Liceenii i-au dat foc, nemultumiti de reforma educatiei, 3 decembrie 2018, Aubervilliers.
O masina arde în apropiere de Liceul profesional Jean-Pierre Timbaud. Liceenii i-au dat foc, nemultumiti de reforma educatiei, 3 decembrie 2018, Aubervilliers.
Image source: 
AFP

Pe plan internaţional, Emmanuel Macron avea în urmă cu un an o imagine foarte bună.

Cea de “salvator al Uniunii Europene”.  În 2018 a consacrat multă energie pentru a aduce împreună progresiştii şi pentru a contra naţionaliştii, pe fondul alegerilor europene din 2019.

O altă prioritate internaţională a rămas lupta contra jihadiştilor, în Sahel spre exemplu, într-un context de permanentă ameninţare teroristă în Franţa, ilustrată de atacul de la Strasbourg.

După o vizită la Paris, preşedintele american l-a atacat dur pe Emmanuel Macron şi s-a luat de vinurile franceze, de naţionalismul francez, de cota sa de popularitate şi i-a transmis o rugăminte omologului francez: “make France great again”.

Dar, ca să încheiem optimişti, graţie măsurilor lansate în acest an de Emmanuel Macron, pentru a stopa criza politică, francezii ar trebui în 2019 să aibă cel mai bun nivel de trai din ultimii 12 ani. Potrivit previziunilor economiştilor, puterea de cumpărare ar trebui să crească, pentru fiecare familie, cu 1,6% -după cum arată o cercetare publicată în urmă cu doar câteva zile de Institutul Naţional de Statistică ori cu 2,4% potrivit institutului privat BIPE. În orice caz, ar fi cea mai mare creştere din 2007 încoace.