Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (151) : Un fapt divers et des conseils pour les enfants du XXIe siècle

toys_0.jpg

După atentatele de pe 13 noiembrie 2015 din Franţa numeroase magazine Toys “R” au retras de pe rafturi armele din plastic
După atentatele de pe 13 noiembrie 2015 din Franţa numeroase magazine Toys “R” au retras de pe rafturi armele din plastic
Image source: 
ERIC CABANIS / AFP

Europa cunoaşte, din 1945 încoace, cea mai lungă perioadă de pace, în ciuda războiului "rece" care a durat pînă la căderea comunismului şi s-a reinstalat în relaţia cu Rusia în ultimii ani. Terorismului şi angoasele create de atentate au marcat însă profund opinia publică (în special occidentală) şi au apărut reflexe noi, ca şi cum lumea s-ar afla într-o stare de război. Chiar şi copiii nu se mai pot juca "de-a războiul" ca altădată, deşi industria de jucării şi de jocuri video produce milioane de arme din plastic şi scenarii violente. Scriitorul Virgil Tănase le dă, în cronica următoare, cîteva sfaturi copiilor născuţi în secolul al XXI-lea…

 

La început de an, je me dois de vous donner un bon conseil : ne suivez pas mon exemple, că doar vedeți și dumneavoastră unde-am ajuns : écrire en deux langues, aidoma banului pe care, când, la rișcă, îl azvârli să se rotească-n aer, vous ne savez jamais s’il tombe pile ou face. Oui, les temps ont changé, la société a évolué, nous sommes entrés de plein pied dans le troisième millénaire, ou le quatrième, dacă ne socotim urmașii Romei, care ea însăși își avea obârșia în vechiul Ilion… Și așa mai departe ! Într-un cuvânt, am progresat și nu e cazul să procedați ca noi, care ne-am trăit copilăria în prostia secolului al XX-lea de tristă amintire.

Voyez-vous, l’hiver – pentru că, nu-i așa, suntem în plin ianuarie ! nous construisions, nous, des fortifications de neige et, cachés dans ces bunkers de glace, nourris par une littérature qui exaltait les héros de la guerre à peine finie, bombardam cu bulgări de zăpadă trupe nemțești închipuite și strigam cât ne ținea gura Uraaa ! pornind la atac din tranșeele Stalingradului. Când, strângându-ne de pe maidan, părinții ne trimiteau la școală, aveam în ghiozdan, tăiate de noi înșine, cu fierăstrăul din trusa de traforaj, din bucăți de scândurea găsite pe stradă, pistoale de lemn, cu care, în recreație, ne jucam de-a hoții și vardiștii, înlocuite mai apoi cu cele de plastic, mai asemănătoare cu armele adevărate. Ei, alte timpuri ! Lorsqu’ils les trouvaient dans nos cartables où d’habitude ils cherchaient des cigarettes et des boîtes d’allumettes, nos professeurs n’en faisaient pas un plat, ne les confisquaient pas et, bien qu’imbus des principes éducatifs d’un Etat totalitaire, ne prenaient pas les vessies pour des lanternes și nu considerau că jocurile noastre erau o primejdie pentru societate.

Altfel stau lucrurile azi ! Băgați de seamă, copii ai secolului al XXI-lea, jouer aux gendarmes et aux voleurs est aujourd’hui dangereux. Vous pouvez remplir de sang les écrans auxquels vous branchez vos consoles de jeux, puteți mitralia, tot acolo, tot ce mișcă, mais Dieu vous garde d’avoir dans le cartable un pistolet factice, de ceux qu’on vend à la pelle dans tous les magasins de jouets ! Cela devient vite une affaire d’Etat, le proviseur s’affiche sur toutes les chaînes de télévision pour annoncer haut et fort à la nation qu’il vous a renvoyé de son établissement scolaire et l’opinion publique, cette opinion qui est publique dans la mesure où elle relaie le point de vue officiel, opinia publică țipă ca mușcată de streche.

Îmi veți spune că e pentru că, nu demult, într-un liceu de la marginea Parisului, un elev a amenințat cu o asemenea armă o profesoară care, din câte am putut să-mi dau seama din imaginile difuzate de televiziune, n-a fost atât de înspăimântată pe cât a vrut să ne facă să credem presa, pardon, vreau să spun opinia publică. C’est vrai. Toutefois, dans ce maudit XXe siècle, et dans la Roumanie totalitaire, un de mes camarades, qui allait devenir un des plus extraordinaires artistes scénographes, lequel malheureusement travaille depuis une quarantaine d’années à l’étranger, Radu Boruzescu, și-a amenințat și el profesorul cu un pistol de jucărie, pedepsit, firește, pentru această impertinență, inadmisibilă, firește, mais qui n’a pas été jugée un péril pour l’Etat. « L’opinion publique » n’a pas été traumatisée et personne n’a demandé, comme certains aujourd’hui, de baisser l’âge de la responsabilité pénale a celor cărora, în același timp, li se recunoaște o oarecare imaturitate din moment ce nu li se dă drept de vot.

Une fois de plus, bien qu’il s’agisse de deux pays, de deux systèmes politiques et que comparaison ne soit pas raison, ces deux histoires, une d’aujourd’hui, survenue dans une école française, l’autre, qui évoque nos bêtises d’écoliers d’autrefois, sont à même de nous donner des pistes pour réfléchir sur le changement d’époque, ceea ce vrea să însemne o schimbare de mentalitate, o schimbare de perspectivă, nu neapărat fericită. Indiferent de țară și de sistem politic, pentru generația mea, viața, viața unui om, era ceva atât de sacru (anume nu spun « sfânt ») încât, dacă nu era vorba de război, de tâlhărie sau de demență, c'est-à-dire de choses qui concernent « les grandes personnes », comme disait l’autre, o armă, destinată să o curme, nu putea fi decât o jucărie. Aujourd’hui quand, il me semble, la vie est un droit comme tous les autres et que le crime est un simple problème pénal, en sortant de prison, après avoir payé – je dis bien payé ! – son dû à la société, éventuellement par des peines de substitution, le criminel a la conscience aussi propre qu’un nouveau né și poți s-o iei de la capăt !

Oui, il faut le reconnaître, si pour notre génération d’écoliers les armes factices ne pouvaient être qu’un jeu, pentru elevii de azi jocul cu armele, fie ele de carton presat, nu poate fi decât un început de crimă.

Demandons-nous pourquoi.

 

 

Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (151) Un fapt divers et des conseils pour les enfants du XXIe siècle
189