Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Biserica ortodoxă din Ucraina a devenit independentă

ucraina.jpg

Presedintele Ucrainei, Porosenko, patriarhul Bartolomeu întâi si mitropolitul Epifaniy al Bisericii ortodoxe din Ucraina, la ceremonia de semnare a decretului de autocefalie, la Istanbul pe 5 ianuarie
Presedintele Ucrainei, Porosenko, patriarhul Bartolomeu întâi si mitropolitul Epifaniy al Bisericii ortodoxe din Ucraina, la ceremonia de semnare a decretului de autocefalie, la Istanbul pe 5 ianuarie
Image source: 
OZAN KOSE / AFP

Decizie istorică pentru Ucraina. Sâmbătă, 5 ianuarie, patriarhul ecumenic ortodox al Constantinopolului, Bartolomeu întâi, a semnat declaraţia de autocefalie, adică de independenţă, a Bisericii ortodoxe ucrainene care se desparte astfel de Biserica rusă.

Decretul de acordare a autocefaliei - numit şi "tomos" - a fost semnat în biserica Sfântul Gheorghe din Istanbul de Bartolomeu, patriarhul ecumenic al Constantinopolului. La ceremonie erau prezenţi mitropolitul Epifaniy al Ucrainei dar şi preşedintele acestei ţări, Petro Poroşenko.

Decizia astfel luată pună capăt la mai bine de 3 secole de rataşare a bisericii ucrainene de Biserica ortodoxă rusă. Liderii ucraineni spun că bisericile subordonate Moscovei i-ar sprijini pe separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei.

Cum era de aşteptat, Moscova a contestat această independenţă. Pentru Biserica rusă, separarea de Biserica ortodoxă din Ucraina se aseamănă cu Marea schismă din 1054, an în are lumea creştină s-a împărţit între catolici şi ortodocşi. Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, care visează să facă din Rusia liderul lumii ortodoxe, dar şi o serie de observatori, au avertizat că în urma acestei despărţiri ar putea izbucni incidente violente între credincioşi.

Corespondentul RFI la Kiev afirmă că în urma acestui "divorţ", biserica rusă riscă de asemenea să piardă controlul mai multor mii de parohii dar şi o serie de mânăstiri de prestigiu din Ucraina.

Biserica ortodoxă din Ucraina a devenit independentă
278