Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa: Noi violenţe şi distrugeri în actul 8 al "vestelor galbene" (Video şi Foto)

gilet_jaune.jpg

Grup de protestatari "veste galbene", la Paris pe 5 ianuarie 2018
Grup de protestatari "veste galbene", la Paris pe 5 ianuarie 2018
Image source: 
REUTERS/Gonzalo Fuentes

Sâmbătă 5 ianuarie s-a derulat al 8-lea "episod" al protestelor aşa-ziselor "veste galbene". Au luat parte, potrivit autorităţilor franceze, aproape 50.000 de persoane în toată Franţa. Si de această dată, manifestaţia a fost marcată de violenţe extreme, denunţate de preşedintele Emmanuel Macron. Opinia publică a avut parte pe larg de aceste imagini şocante, difuzate de jurnalişti şi martori pe reţelele sociale.

La Paris au ieşit la proteste circa 3.500 de oameni. Inceput dimineaţa, pe Avenue des Champs-Elysées pe un ton paşnic, marşul lor prin capitală a degenerat în cursul după-amiezii, în particular pe o pasarelă care traversează Sena în dreptul muzeului d'Orsay. Acolo, în cursul confruntărilor cu forţele de ordine, un bărbat a boxat de-a dreptul un poliţist. Scena, filmată de mai mulţi jurnalişti şi trecători, a şocat o parte din opinia publică.

 

Ulterior, poliţia l-a identificat pe respectivul ca fiind Christophe Dettinger, poreclit "ţiganul din Massy" din cauza originilor sale. El a fost într-adevăr campion de box al Franţei, categoria grei-uşori, între 2007 şi 2009. Federaţia franceză de box şi liga profesionistă de box au condamnat ferm atitudinea sportivului. Pe reţeaua Facebook însă, respectivul a fost déjà erijat pe post de erou de diversele grupuri de "veste galbene".

 

Masinà incendiatà pe bulevardul Saint-Germain, pe 5 ianuarie, cu ocazia marsului "vestelor galbene" (Foto: Gonzalo Fuentes)

Tot cu ocazia acestui al 8-lea "act" al protestelor "vestelor galbene", pe bulevardul Saint-Germain s-au înregistrat mai multe maşini şi scutere arse. Un incediu a fost declanşat şi pe o penişă-restaurant aflată pe Sena, nu departe de musée d'Orsay. Din fericire, în momentul incendiul nu era nimeni la bord.

Penisà incendiatà pe Sena, în dreptul lui Musée d'Orsay, în timpul manifestatiei "vestelor galbene" (Foto: Gonzalo Fuentes)

Ciocniri violente s-au înregistrat şi în provincie, la Montpellier, Toulouse şi Rennes, oraş în care "veste galbene" au forţat uşa primăriei. La Dijon a fost degradată o cazarmă de jandarmi.

In fine, sâmbătă a fost invadat şi vandalizat o parte din sediul purtătorului de cuvânt al guvernului. Benjamin Griveaux şi echipa sa au fost nevoiţi să fie evacuaţi de acolo în urgenţă.

 

 

Pe reţeaua Twitter, preşedintele Emmanuel Macron a denunţat "extrema violenţă a celor care au venit să atace Republica. Justiţia îşi va spune cuvântul" a promis liderul de la Elysée.

 

 

La Paris, 35 de persoane au fost interpelate şi încarcerate preventiv sâmbătă pentru a fi deferite justiţiei.

Un probabil "act 9" al protestelor "vestelor galbene" va avea loc sâmbăta viitoare.

Franţa: Noi violenţe şi distrugeri în actul 8 al "vestelor galbene" (Video şi Foto)