Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mesajul lui Michel Houellebecq: viaţa nu are sens fără stima de sine

houellebecq-m.jpg

Michel Houellebecq
Michel Houellebecq
Image source: 
Lionel Bonaventure / AFP

Cine nu a citit pînă acum nici o carte scrisă de Michel Houellebecq va fi fără îndoială marcat, poate impresionat de "Sérotonine", cel mai recent roman al său apărut la Editura Flammarion. În orice caz, povestea şi stilul autorului, inclusiv scenele de sex, nu te pot lăsa indiferent. Cine a citit însă toate cele şapte romane ale lui Houellebecq, cum este cazul meu, îşi dă seama cît de mult se repetă acest autor devenit o vedetă internaţională a literaturii franceze.

In toate romanele lui Houellebecq personajul principal este, în mod invariabil, un bărbat de tip european, dezabuzat şi cinic, dezgustat de viaţă şi mai ales de civilizaţia occidentală.

Citind “Sérotonine” ne lăsăm pe mîinile lui Florent-Claude Labrouste, 46 de ani, care a făcut studii de agronomie şi lucrează pentru programele europene, dar care asistă neputincios la dramele fermierilor şi agricultorilor francezi. Acest fir roşu social reprezintă şi partea cea mai interesantă a cărţii. Deprimat, anxios, dependent de antidepresive, personajul se confundă cu naratorul şi îşi povesteşte, evident la persoana întîia, evadarea din lumea cotidiană. El fuge de lume, de fapt, dar îşi rememorează iubirile şi aventurile sexuale. Un paragraf obscur de la sfîrşitul cărţii ne lasă să credem că iubirea l-ar putea salva totuşi pe om, dacă acesta şi-a dar seama că ele, iubirile, sunt mesaje divine.

Personajul nostru însă nu reuşeşte să se salveze ci doar să supravieţuiască, iar rătăcirile sale îl duc la un prieten, fost coleg de facultate, stabilit în Normandia pentru a se ocupa de o fermă. Din capitolele dedicate acestei prietenii aflăm cîte ceva despre dificultăţile crescătorilor de animale din Franţa, exasperaţi de politica ultraliberală a Bruxelles-ului.

Informaţiile oferite de Michel Houellebecq nu sunt nici spectaculoase şi nici noi, dar el reuşeşte să ne facă să ne ataşăm de cel puţin două dintre personajele sale. De Camille, una dintre iubitele agronomului de 46 de ani, care atunci cînd vizitează prima fermă industrială de creştere a păsărilor se prăbuşeşte pur şi simplu psihic (dar şi în braţele personajului principal). Al doilea personaj credibil este fermierul, prietenul agronomului, care nu reuşeşte să o scoată la capăt cu vacile sale.

Concurenţa laptelui irlandez sau brazilian îi face de altfel pe mai mulţi fermieri să organizeze o mişcare de protest care devine violentă şi se lasă cu morţi şi cu răniţi. Prefer să nu dezvălui mai multe, pentru a-i lăsa pe cititorii români ai romanului să guste cîteva momente de suspans. Personal apreciez însă abilitatea lui Michel Houellebecq de a aborda subiecte sociale pe fond de poveşti de dragoste. Deşi ar trebui poate să spun invers, că totul este erotism şi fantasme sexuale la acest autor, dar prezentate pe fundalul unor drame sociale.

 "Sérotonine" este numele unui substanţe de care are nevoie organismul uman pentru a-şi găsi echilibrul, iar medicamentele antidepresive pot stimula secreţia de serotonină.

Există deci o metaforă vehiculată de acest titlu. Omul nu poate trăi, scrie la un moment dat Michel Houellebecq, fără o minimă stimă sau consideraţie de sine. Ori, serotonina pare să aibă acest efect, îi furnizează bolnavului depresiv puţină stimă de sine, atît cît să-l împiedice să recurgă la sinucidere.

Intr-un registru mai larg, Houellebecq vizează critic societatea de consum şi cea ultraliberală în care omul nu-şi mai găseşte nici un sens demn de viaţă… Sistemul în care trăim, mercantilizat şi dezumanizat, nu oferă deci esenţialul: stima de sine.