Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Imaginea României în lume: cultura nu poate face totul

fr-emi-rfi-6029-20181127-pv.jpeg

 Inaugurarea Sezonului România Franţa de către preşedinţii Klaus Iohanis şi Emmanuel Macron
Inaugurarea Sezonului România Franţa de către preşedinţii Klaus Iohanis şi Emmanuel Macron
Image source: 
RFI

"Impotriva justiţiei, România alege impunitatea". Sub acest titlu cotidianul francez Libération publică un articol semnat de Irène Costellian de unde rezultă că Liviu Dragnea face tot ce-i stă în putinţă pentru a "deconstrui" statul de drept, principalul său obiectiv fiind acela de a se putea prezenta cu un cazier judicier “curat” la prezidenţialele din 2019. De cînd a preluat preşedinţia Uniunii Europene, la începutul acestui an, România nu are o presă bună în ţări precum Franţa, Germania, Italia…

Constat ceva ce mă întristează şi chiar mă exasperează. In acest moment, cel puţin în Franţa, se bat cap în cap două imagini ale României. Prima este una culturală iar a doua una politică.

Aceste două imagini nu coabitează, nu se suprapun armonios, nu comunică între ele. Aş spune chiar că avem de-a face cu două Românii.

Există, înainte de toate, o Românie a artiştilor şi a creatorilor, apreciată şi aclamată. Această Românie se exprimă în prezent în contextul sezonului cultural Franţa-România. Zeci şi zeci de manifestări, în numeroase oraşe ale Franţei, pun în lumină o Românie efervescentă, în care se nasc enorm de multe talente, în care spiritul critic este viu ca şi capacitatea sa de a se exprima prin literatură, teatru, film. Un turneu al traducătorilor, prin mai multe oraşe ale Franţei, îi face pe francezi să descopere că nu doar Emil Cioran, Eugen Ionescu sau Panait Istrati merită citiţi, ci şi Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu, Dan Lungu…

Românii vor mai fi prezenţi curînd şi la un Salon al literaturii poliţiste la Lyon, la un festival de dans la Orléans, la cetatea vinului de la Bordeaux... De nenumărate ori am avut ocazia să asist, în Franţa, la momente de recunoaştere a valorilor şi a succeselor româneşti, pe un vast evantail de domenii, de la sport la literatură, de la cinema la tradiţii populare, de la tradiţii culinare la modă… Toate aceste valori, aceste reuşite, aceste succese, aceste exemple de talent, construiesc o imagine tonică a României, vorbesc despre o României care te invită să o iubeşti, să o apreciezi, să o descoperi. 

Cînd vine însă vorba de politică, de domnul Dragnea, de disputele interne, de prestaţiile mediocre ale unor responsabili români în străinătate, de presiunile exercitate asupra justiţiei şi de alte şi alte aspecte din aceeaşi sferă, deci a politicului, o altă Românie se construieşte în imaginarul european. O Românie ambiguă, care nu reuşeşte să scape de corupţie, în care învîrtelile şi combinaţiile dubioase sunt fără sfîrşit, în care elitele şi-au trădat de mult misiunea lor naturală, aceea de a se pune în serviciul ţării, al populaţiei, al celor nevoiaşi şi marginalizaţi.

Cînd vine vorba de politică, de ceea ar trebui să reprezinte România în Europa (şi nu reprezintă), de ceea ce ar trebui ţara noastră să promoveze în Europa de răsărit (şi nu promovează), imaginea României se construieşte la antipod cu cealaltă, culturală.

Iar concluzia mi se pară clară: cultura nu poate face totul. Cultura nu poate salva, singură, România, nu poate duce numai pe umerii ei imaginea României în lume.

Imi este greu să definesc această formă de schizofrenie care afectează România, dar poate ni se trage de la legenda Meşterului Manole. Ceea cea construiesc artiştii ziua, distrug politicienii noaptea. Si din acest motiv edificiul european românesc nu creşte, nu se solidifică, nu se consolidează.

Sigur, în spiritul legendei ne-ar trebui un sacrificiu, ar trebui să sacrificăm ceva. Din punctul meu de vedere acest sacrificiu nu poate avea decît o singură formă: clasa politică trebuie să-şi sacrifice interesele proprii şi egoismele exacerbate în numele interesului general şi al civilizaţiei politice româneşti care rămîne încă de construit.

 

 

 

314