Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Evenimente editoriale de început de an în Franţa

_multimedia_article_image_2019_9782226440624-j.jpg

Image source: 
Albin Michel / Flammarion

In Franţa, noul roman al lui Michel Houellebecq, "Sérotonine", publicat de Editura Flammarion, înregistrează un succes de librărie spectaculos: peste 90 000 de exemplare vîndute în primele trei zile de la apariţie. Există însă şi alte cărţi care atrag atenţia cititorilor în Franţa, unde aproape 500 de noi titluri ies în librării în lunile ianuarie şi februarie.

Michel Houellebecq nu a eclipsat chiar totul în jurul său, cu atît mai mult cu cît acest nou roman întruneşte critici în special negative. Un alt autor-fenomen în Franţa este Raphaëlle Giordano. Primul său roman s-a vîndut în două milioane de exemplare, şi probabil că titlul a fost ca un fel de garanţie de valoare întrucît sună ca un precept filozofic: "Cea de-a doua viaţă a ta începe cînd înţelegi că nu ai decît una". Pe data de 4 ianuarie a ieşit un nou roman semnat de Raphaëlle Giordano, a treia carte a sa, intitulată "Cupidon are aripi de carton". Tirajul anunţat de editura Plon este gigantic, 220 000 de exemplare.

Un alt fenomen de librărie este Elena Ferrante, care publică un al patrulea volum dintr-o saga lansată cu “Prietena mea genială”. Intitulat “Copilul pierdut”, acest al patrulea roman care povesteşte aventurile a două fete, Lila şi Lena, este anunţat în 320 000 de exemplare. Iar în total, respectiva serie s-a vîndut în Franţa în trei milioane două sute de mii de exemplare.

Personal însă, după ce am citit “Sérotonine” aş fi tentat acum să investesc ceva timp într-o nouă carte semnată de filozoful Michel Onfray, intitulată “Înţelepciune”. Acest substanţial volum de 500 de pagini a apărut la Editura Albin Michel / Flammarion şi se doreşte un fel de cheie de boltă a une construcţii care cuprinde alte două volume: "Cosmos" şi "Decadenţă". Intr-un fel, în acest al treilea studiu dedicat aventurii umane pe pămînt, Michel Onfray furnizează o soluţie.

Trebuie să ne inspirăm din înţelepciunea romanilor pentru a ne asuma destinul şi mai ales dispariţia inevitabil, spune filozoful francez. Seneca, Epictet, Marcus-Aurelius, Plinius ce Bătrîn şi Plinius cel Tînăr, sunt modelele sugerate de Michel Onfray. Pesimismul pe care îl vehicula filozoful în "Decadenţă" nu a dispărut, el consideră în continuare că actuala civilizaţie iudeo-creştină se îndreaptă spre pieire, dar sugerează o ieşire din scenă în condiţii de demnitate. Dacă tot suntem pe panta descendentă şi ne-am semnat condamnarea la moarte, măcar să o facem după regulile artei: cam acesta este mesajul principal al lui Michel Onfray.

Evocam într-o cronică precedentă faptul că romancierul Michel Houellebecq plasează în centrul romanului său “Sérotonine”, lumea agricultorilor în prag de revoltă. Tema Franţei care se revoltă apare şi în alt roman, publicat de Jean-Baptiste de Froment, fost consilier prezidenţial pe vremea lui Nicolas Sarkozy. "Etat de nature" se intitulează romanul său, lăudat de revista Le Point, carte publicată de Editura "Aux Forges de Vulcain". Autorul imaginează o Franţă în care statul a dispărut, ţara fiind guvernată de o bătrînă oarbă, refugiată într-un porumbar prezidenţial. Romanul este considerat drept o farsă politică şi filozofică avînd printre altele, ca ţintă satirică, elitele desprinse de realitate, deci oarbe. In interviurile sale Jean-Baptiste de Froment deplînge faptul că Franţa "este o ţară care nu se reformează preferînd din cînd în cînd revoluţiile".

Criticii evocă din nou o stranie coincidenţă, între apariţia unei cărţi de ficţiune şi o realitate insurecţională pe care Franţa o trăieşte acum, mişcarea "vestelor galbene". Ceea ce pe mine mă trimite cu gîndul la o butadă a lui Oscar Wilde, el spunea, mai glumă mai în serios, că "realitatea imită arta".

 

 

 

116