Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Eurodeputat francez: România găseşte puncte de convergenţă cu Polonia sau Ungaria, ţări care vor să-şi apere identitatea

sans_titre_217_0.png

Eurodeputatul francez Nicolas Bay este vice-preşedintele grupului ENL – Europa Naţiunilor şi Libertăţilor din Parlamentul European
Image source: 
rfi.fr

Premierul român Viorica Dăncilă a prezentat marţi după-amiază în faţa Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, priorităţile preşedinţiei României a Consiliului UE. A urmat o dezbatere în cursul căreia reprezentanţi din toate grupurile politice au putut să-şi spună punctul de vedere, să comenteze, să salute sau să critice oficialul de la Bucureşti şi guvernul pe care-l reprezintă. Vasile Damian a cules primele impresii de la o serie de eurodeputaţi. Printre ei s-au numărat şi Nicolas Bay, membru al Reuniunii naţionale – fostul Front Naţional – partidul extremist de dreapta din Franţa condus de Marine Le Pen. Bay este şi vice-preşedinte ale grupului ENL – Europa Naţiunilor şi Libertăţilor în Parlamentul European.

În scurtul interviu pe care Nicolas Bay l-a acordat RFI, încearcă să demonstreze că într-un anume fel, în anumite situaţii, mişcarea lui poate să fie apropiată celei actualmente la putere în România.

Nicolas Bay: România, care este condusă de un guvern socialist, găseşte puncte de convergenţă cu ţări precum Polonia sau Ungaria. Sunt ţări care vor să-şi apere identitatea, care au avut de suferit din cauza asta sub jugul comunist. Identitatea lor spirituală şi culturală era în permanenţă atacată. Azi, aceste state nu acceptă să nu poată, în cadrul Uniunii Europene, să-şi apere şi identitatea.

Reporter: În discursul ei, doamna Dăncilă a punctat din nou faptul că România nu face parte din spaţiul Schengen…Care este poziţia Dvs?

Nicolas Bay: Există unele state care nu sunt în spaţiul Schengen şi, din anumite puncte de vedere, acest lucru poate că este mai bine pentru ele întrucât astăzi, spaţiul Schengen nu mai este deloc un spaţiu sigur. Vedem bine că libera circulaţie a persoanelor s-a transformat în libera circulaţie a imigranţilor clandestini, uneori chiar şi a teroriştilor, că libera ciculaţie a bunurilor este şi libera circulaţie a armelor. Țările care nu sunt în Schengen, dispun de mijloace importante, adesea mai eficiente, pentru a-şi proteja frontierele.

Reporter: Ascultându-vă şi citindu-vă – recent aţi descris preşedinţia română a UE ca pe “o nouă bătaie de cap, un coşmar pentru eurocraţi”, aţi fost mulţumit când aţi văzut că “Liviu Dragnea a luat un viraj conservator”, mă întreb dacă nu aţi putea pe viitor, cel puţin punctual, să vă aliaţi cu PSD-ul aici în hemiciclul european…

Nicolas Bay: Socialiştii români nu sunt întocmai precum socialiştii francezi. Am văzut recent că România a vrut să apere anumite valori. Guvernul a dorit de exemplu să blocheze mariajul gay printr-o modificare a Constituţiei. Este o poziţie foarte diferită de cea promovată de socialiştii francezi. Vedem că în funcţie de ţări, de culturile naţionale sau de poziţiile istorice şi geografice, sensibilităţile politice diferă foarte mult.

Ascultă AICI interviul cu eurodeputatul francez Nicolas Bay
1631