
Special Paris
Venezuela: Juan Guaido cheamă la două noi manifestaţii
guaido.jpg

Miercuri la ora prânzului este „programată” prima manifestaţie „pentru a cere armatei să se alăture poporului” declara pe contul său Twitter Juan Guaido. Preşedintele Parlamentului şi şeful interimar autoproclamat al Venezuelei cheamă de asemenea sâmbătă la o altă manifestaţie „în toată ţara dar şi în restul lumii pentru a susţine sprijinul Uniunii europene şi ultimatumul” lansat puterii actuale.
Manifestaţia de miercuri va lua o formă inedită: venezuelenii nu sunt chemaţi într-un loc anume sau să ia parte la un marş pe un traseu prestabilit. Nu, ei sunt doar invitaţi să iasă în stradă, acolo unde se află, pentru a-şi exprima nemulţumirea. In particular, Guaido cere cu această ocazie militarilor să lase să intre în ţară medicamente şi hrana. Din spusele preşedintelui interimar autoproclamat, 20 de milioane de dolari de ajutoare umanitare ar aştepta unda verde la frontierele ţării.
A doua manifestaţie, prevăzută deci sâmbătă 2 februarie, va semăna mai mult cu cea din 23 ianuarie, numai că de această dată Juan Guadio îşi doreşte o mobilizare locală şi internaţională. Adică în toate oraşele din Venezuela dar şi în capitalele din lumea întreagă în care trăiesc venezueleni. Scopul este de a protesta contra „uzurpării lui Nicolas Maduro” şi de a celebra sfârşitul ultimatumului european care va duce la recunoaşterea lui Juan Guaido ca şef al statului de către ţările respective.
Reamintim că sâmbătă, 6 state europene – Franţa, Germania, Spania, Regatul unit, Olanda şi Portugalia, i-au dat 8 zile lui Nicolas Maduro ca să convoace noi alegeri. In caz că nu o face, respectivele state îl vor recunoaşte ca preşedinte pe Juan Guaido. Cum era de aşteptat, actualul şef de stat a respins ultimatumul care expiră duminică. Intr-un interviu acordat canalului CNN Türk, Maduro a estimat că o întâlnire cu Donald Trump „este puţin probabilă dar nu imposibilă”.
SUA, Canada, Israel, Australia şi mai multe ţări latino-americane consideră déjà drept ilegitim al doilea mandat al lui Maduro şi au anunţat că-l recunosc pe Guaido ca preşedinte interimar „până la organizarea altor alegeri”.
Problema este că comunitatea internaţională este extrem de divizată în privinţa situaţiei din Venezuela. Diviziuni au apărut chiar şi în sânul Uniunii europene. Dacă cei 28 au fost unanimi în a refuza să recunoască legitimitatea realegerii lui Nicolas Maduro, ei nu au reuşit să se pună de acord vineri în privinţa unei „declaraţii comune”. Madrid şi Londra sprijineau un text dur şi o recunoaştere imediată a lui Guaido, alte capitale mai ezitau să facă pasul aşa de repede, de unde deci apariţia ultimatumului.
Alte state precum China – primul creanţier al Venezuelei – sau Rusia – Vladimir Putin este un susţinător înflăcărat al lui Maduro – sprijină actuala putere. In parte şi pentru marile interese pe care le au în sectorul petrolier venezuelan, unul dintre cele mai promiţătoare din lume dar dus la faliment de actualul regim.