Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa - Italia: animozităţi şi iritări în sînul familiei europene

000_1540sv_0.jpg

Luigi Di Maio şi Matteo Salvini, populismul de stînga şi populismul de dreapta la Roma
Luigi Di Maio şi Matteo Salvini, populismul de stînga şi populismul de dreapta la Roma
Image source: 
Tiziana FABI / AFP

Construcţia europeană traversează un moment dificil din mai multe cauze, Brexit-ul şi ofensiva populismului figurînd printre ele. Solidaritatea europeană are şi ea de suferit în acest context, iar unii editorialişti îşi exprimă neliniştea în legătură cu "animozităţile" actuale dintre Franţa şi Italia. 

Între Paris şi Roma s-a instaurat un fel de "duel verbal" care riscă să intre într-o fază de tensiuni diplomatice. Acest duel a început de mai multă vreme de fapt, încă de cînd la Roma s-a constituit o coaliţie între populiştii de stînga şi populiştii de dreapta. Presa franceză nu a fost de loc tandră în analizele ei în legătură cu această alianţă oarecum împotriva naturii. Iar preşedintele Emmanuel Macron a declarat de mai multe ori că populismul este o primejdie pentru Europa, opunînd acestui curent tabăra "progresistă".

Aceste analize şi consideraţii nu au fost de loc digerate la Roma, ceea ce este de înţeles. Parisul nu se aştepta însă ca Matteo Salvini, ministru de interne şi şef al populiştilor de dreapta să formeze împreună cu Luigi Di Maio, şeful mişcării populiste de stînga Cinci Stele, un "duo" ostil Franţei în mod deschis. Iar această ostilitate a devenit efectiv ingerinţă în treburile interne ale Franţei după izbucnirea mişcării "vestelor galbene".

Politologul francez Dominique Moïsi afirmă, într-un articol, că această ingerinţă este fără precedent în sînul "clubului" restrîns format de cele şase ţări fondatoare ale Uniunii Europene. Franţa şi Italia, două ţări latine, vecine, care s-au influenţat reciproc într-un mod benefic, două mari destine culturale care şi-au pus marca asupra întregii Europe, n-ar fi trebuit să ajungă aici.

Liderii populişti italieni îşi exprimă public sprijinul faţă de vestele galbene şi le îndeamnă să-şi continue acţiunile împotriva preşedintelui Emmanuel Macron. Trebuie spus că Marine Le Pen, lidera extremei drepte, participă şi ea, activ, la aceste incitări la revoltă şi chiar la insurecţie.

Italia a fost întotdeauna apropiată de poziţiile franceze în contextul construcţiei europene. Ori, în prezent, Franţa nu se mai poate baza pe acest aliat. Brexit-ul a provocat deja o fisură profundă în edificiul european, relaţiile dintre Franţa şi Germania sunt dificile, ţările din Europa de răsărit par aspirate de angoase naţionaliste… Preşedintele Emmanuel Macron, la ora la care se instala la Palatul Elysée, avea mari ambiţii europene, şi conta pe un guvern pro-european la Roma.

Dominique Moïsi consideră însă că animozităţile de astăzi dintre francezi şi italieni nu ţin doar de circumstanţele politice actuale, ci de un anumit “complex de superioritate” afişat de francezi care i-ar irita de fapt pe italieni. “In relaţiile franco-italiene există ceva de ordin emoţional”, mai spune politologul francez. În ultimii ani, criza migratorie a provocat noi fricţiuni între Paris şi Roma. Italienii s-au simţit, pe de o parte, abandonaţi de Europa în contextul în care ei s-au aflat în prima linie a presiunii migratorii. Iar pe de altă parte n-au fost dispuşi să înghită lecţiile morale şi umanitare venite de la Paris, cum a fost cazul cînd Italia a refuzat un vas cu imigranţi iar Emmanuel Macron a denunţat "cinismul" şi "iresponsabilitatea" unora, comparînd populismul cu "lepra".

Nu putem vorbi încă de o "criză franco-italiană", dar dialogul dintre Paris şi Roma nu este, în prezent, un bun exemplu pentru familia europeană.