Editorialist francez despre vestele galbene: "Prea multă democraţie ucide democraţia"

"Vestele galbene" pretind că au avut 90 de răniţi grav de la începutul mişcării, şi există propunerea ca manifestaţiile de sîmbătă să fie puse sub semnul acestor “vătămări”. Pe Facebook se multiplică apelurile pentru ca vestele galbene să iasă la manifestaţie cu cîte un ochi bandajat sau cu alte bandaje vizibile. Aceste încercări de a capta o atenţie mediatică maximă au în ele ceva grotesc şi naiv în acelaşi timp. Groteşti şi naive sunt şi afirmaţiile unor manifestanţi care denunţă imaginare “derive dictatoriale” în Franţa, sau tot felul de alte “represiuni”.

Un editorialist de origine algeriană, scriitor deasemenea, Kamel Daoud, îşi exprima în revista Le Point stupefacţia în legătură cu aceste acuzaţii, mai ales cînd Emmanuel Macron este declarat “dictator”. Ca un bun cunoscător în materie, Kamel Daoud le explică acestor francezi ce înseamnă efectiv un dictator: “Un om care ucide jumătate din populaţia ţării sale pentru a guverna asupra celeilalte jumătăţi după ce a îngenunchiat-o, un dictator este cineva care are închisori secrete, o poliţie secretă, toane secrete, care este sîngeros, morbid, asasin…”

Mişcarea “vestelor galbene” nu şi-a epuizat în orice caz potenţialul. Filozoful Luc Ferry, în cotidianul Le Figaro, consideră că soluţia cea mai bună ar fi organizarea de noi alegeri în Franţa la care să particpe vestele galbene ca partid politic sau mişcare politică. Deja, militanţii în veste galbene sunt divizaţi între cei care acceptă regulile democraţiei şi extremiştii care visează la insurecţie. Luc Ferry crede că dizolvarea Adunării Naţionale Franceze ar duce la o şi mai mare diviziune în sînul “vestelor galbene” şi la izolarea extremiştilor.

Semnalez şi o analiză mai veche a filozofului Alain Finkielkraut care spune cam aşa: în Franţa toată atenţia a fost acordată cartierelor dificile, migranţilor şi minorităţilor de tot felul, fiind uitată o parte a populaţiei franceze care trăieşte în micile oraşe, la sate şi la periferii. In nici un caz deci nemulţumirile acestei populaţii nu vor dispărea pentru că ea a fost “invizibilă” pînă acum dar în prezent şi-a găsit o modalitate de exprimare.

Intersant mi se pare şi un alt editorial, publicat de Franz-Olivier Giesbert în revista Le Point. El oftează de fapt spunînd “ah, democraţie, cîte prostii se mai spun în numele tău!” Franz-Olivier Giesbert consideră, exemplu, că ideea adoptării unui referendum de iniţiativă cetăţenească este stupidă, nu ar fi decît simptomul unei boli pe care el o numeşte “referendită”. Pentru că, mai spune editorialistul francez, “prea multă democraţie ucide democraţia”.