Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mobilizare a 14 partide politice franceze împotriva antisemitismului

2018-03-28t173136z_1005614887_rc16c11a72b0_rtrmadp_3_france-crime-march_0.jpg

Mobilizare la Paris, pe 28 martie 2018, în memoria octogenarei Mireille Knoll, asasinată în apartamentul ei
Mobilizare la Paris, pe 28 martie 2018, în memoria octogenarei Mireille Knoll, asasinată în apartamentul ei
Image source: 
REUTERS/Gonzalo Fuentes

La Paris urmează să aibă loc marţi 19 februarie o manifestaţie împotriva antisemitismului organizată de 14 partide politice. Iniţiativa a venit din partea Partidului Socialist într-un context în care antisemitismul redevine o problemă în Europa şi chiar în lume.

Actele cu caracter antisemit s-au multiplicat anul trecut în două ţări care sunt considerate "locomotivele construcţiei europene", Franţa şi Germania. Reţelele de socializare au permis, în ultimii ani, difuzarea multor mesaje şi insulte cu caracter antisemit, o "banalizare a urii" de fapt, ceea ce devine extrem de periculos. În unele ţări europene există tentative de a rescrie istoria celui de-al doilea război mondial, şi implicit de atribuire a crimelor comise împotriva evreilor exclusiv naziştilor.

In Franţa unii comentatori văd în comunitarism o sursă de antisemitism. Din unele localităţi, precum zona Saint-Denis din nordul Parisului, avînd o numeroasă populaţie de origine musulmană, evreii au preferat să plece. În şcolile publice din acest departament practic nu mai sunt înscrişi copii evrei, faptul este constatat de numeroşi oameni politici. Recent, la o Conferinţă a rabinilor europeni organizată la München s-a discutat pe tema: trebuie sau nu să plece evreii din Europa?

Cum de s-a ajuns aici, într-o Europă care a ieşit din coşmarul nazist şi care îşi propunea să nu mai repete greşelile trecutului, iată o tristă întrebare. Specialiştii spun că sursele mai vechi ale antisemtismului european, care veneau din zona integrismului creştin şi din cea a extremei drepte, se alimentează acum şi din ideologia islamistă. Faptul că evreii nu se mai simt în securitate în Europa este un grav semnal de alarmă. Pentru că dacă evreii se văd ameninţaţi, după ei vor fi prigonite şi minorităţile, vor deveni suspecţi şi democraţii, iar libertatea însăşi nu va mai avea spaţiu de exprimare.

Mobilizarea din Franţa împotriva antisemitismului înseamnă şi o reflecţie în jurul acestor subiecte, în speranţa că răspunsurile necesare nu vor veni prea tîrziu.

416