Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (155) : Les bonnes intentions care-ți rup târsinele

blackface_dunkerque.jpg

 La carnavalul de la Dunkerque, în 2018, unii participanţi au stîrnit polemici prin modul în care s-au deghizat
La carnavalul de la Dunkerque, în 2018, unii participanţi au stîrnit polemici prin modul în care s-au deghizat
Sursa imaginii: 
PHILIPPE HUGUEN / AFP

La începutul lunii februarie marca italiană de lux Gucci a retras din magazine un pulovăr negru cu guler ornat cu două buze mari roşii. Motivul? Pe reţelele de socializare au apărut acuzaţii de rasism faţă de celebra firmă italiană, mai precis i s-a reproşat delictul de "blackface", de reprezentare caricaturală a persoanelor de culoare. Există în prezent o formă de cenzură, ba chiar de dictatură mentală, cea a gîndirii politice corecte, care stupefiază spiritele libere. Scriitorul Virgil Tănase ne vorbeşte în cele ce urmează despre acest delir.

 

L’enfer est pavé de bonnes intentions, sau, cum se spune pe la noi : ferește-mă, mamă, de cine-mi vrea binele că-mi rupe târsinele.

E ceea ce-mi spun citind dosarul pe care ni-l oferă revista „Marianne”.

Dirigée aujourd’hui par Natacha Polony et détenue majoritairement, depuis l’été dernier, comme le quotidien « Le Monde » d’ailleurs, par un miliardaire tchèque, la revue « Marianne » conserve l’esprit de Jean-François Khan, journaliste très réputé sur la place de Paris, care în 1997, când s-a vădit că partidele de stânga o iau dârz la dreapta, a vrut să ofere un spațiu de expresie acelor intelectuali care mai cred că dreptatea socială este legitimă și că munca trebuie să fie mai remuneratoare decât capitalul. Revista și-a ales ca deviză o frază a lui Albert Camus : « Le goût de la vérité n’empêche pas de prendre parti ».

Ceea ce săptămânalul parizian face astăzi consacrând șaizeci din cele o sută douzeci de pagini ale sale unui dosar pe cât de amuzant pe atât de îngrijorător. La caricature de la toute dernière page, en guise de conclusion, me donne des sueurs froides pentru că îmi amintește tinerețea mea dintr-o Românie care construia vajnic un viitor de aur. „Am suprimat tout ce poate supăra”, spune, în desenul revistei „Marianne”, un editor scriitorului pe care-l are în față și care ține în mână o carte din care n-au rămas decât coperțile.

Firește, e spre binele nostru, écrit la rédactrice en chef dans l’article qui ouvre le dossier, dacă opera de la Perth, din Australia, a scos din repertoriu „Carmen” de Bizet care, nu-i așa ? exaltă tabagismul. Și în același spirit la pipe de Monsieur Hulot, le célèbre personnage du cinéaste Jacques Tati, a été remplacée, sur l’affiche qui annonçait la retrospective de ce dernier,  par un moulin à vent. Firește aceeași grijă pentru om îndeamnă autoritățile să scumpească țigările încât numai clasele avute mai au dreptul și posibilitatea să-și curme viața otrăvindu-se cu fumul dulce de țigară.  

Tot astfel și, mai mult decât atât, e spre binele întregii omenirii si nous prenons garde à ne pas heurter par nos propos personne, surtout les minorités sensibles, de ne pas faire l’apologie du vice, d’éviter la mysoginie, l’homophobie, le racisme... într-un cuvânt, nous prévient dans son éditorial la rédactrice en chef, e cazul să ne vârâm mințile în cap și să ne lepădăm de apucăturile noastre de, citez, „om alb heterosexual”. Are dreptate, numai că, vedeți dumneavoastră, chiar mărginindu-și investigațiile la doar domeniul restrâns al muzicii ușoare, dosarul revistei „Marianne” umple șaizeci de pagini cu șansonetele de succes ale marilor artiști, qui vaudraient aujourd’hui à leurs auteurs non seulement des interdictions d’antenne, mais carrément un de ces procès intentés régulièrement par différentes ligues et associations de défense de tous ce que vous voulez…

Cum ar mai putea Jacques Brel să termine a doua versiune a celebrei sale șansonete „Les Bonbons” cu tonul dulceag și feminin pe care și-l ia când apare le petit frère de mademoiselle Germaine, celui qui est flamingant...? Iar Boris Vian și-ar ridica în cap toate militantele feministe dacă ar îndrăzni să-și pună interpreta, în speță Magali Noël, să cânte azi Fais-moi mal Johnny, Johnny, Johnny, moi j’aime l’amour qui fait boum ! Ce să mai vorbim de violul d’une jeune fille  « un peu verte » din cântecul lui Aznavour « A Trousse-Chemise », de elogiul prostituției din « Milord » cu care Edith Piaf a înduioșat o lume întreagă ?! Et quel ministre de l’Intérieur d’aujourd’hui ne saisirait instantanément la justice si Brassens oserait seriner en grattant sa guitare « Hécatombe » o incitare la agresiune împotriva forțelor de ordine, mărturisind că preferă jandarmii  « sous la forme de macchabées » și că zarzavagioaicele care i-au luat la bătaie « leur auraient même coupé les choses / Par bonheur ils n'en avaient pas... »

Și tot așa bădie neică pe șaizeci de pagini de revistă.

Oameni de bun simț vous me direz que tout cela c’est du vent puisque de Boris Vian à Brel, ces auteurs font de l’humour. Je vous ferais toutefois remarquer que ceux qui nous veulent du bien sunt oameni serioși, cărora le lipsește, genetic și politic, umorul. Și tot genetic și politic, il leur manque l’esprit de finesse : si un chien confond le pied d’un arbre avec celui, blindé et comme en béton, d’un flic, indignés, cei care ne vor binele fac mintenaș o lege pentru a interzice câinilor să urineze.

Voulez-vous une preuve ? En voici ! Un débat récent nous la fournit : au nom de la liberté des femmes de disposer d’elles-mêmes, la loi, en France, leur donne le droit de « faire boutique de leur corps », comme on disait autrefois. Une autre loi, plus récente celle-ci, veut elle aussi protéger les femmes des différents « Milords » disposés à exploiter leur détresse pécuniaire. Depuis le 13 mars 2016 ceux qui recourent aux services d’une « travailleuse du sexe », cum li se spune pe aici, sont punis, citez, « d’une contravention de cinquième classe de 1 500 euros. En cas de récidive l’amende est portée à 3 750 euros. Une peine complémentaire de stage de sensibilisation à la lutte contre l’achat d’actes sexuels est également prévue. »

Până la urmă poate că și cei care ne vor binele au fel de umor al lor, că doar teatrul absurdului nu s-a născut din nimic.

 

 
Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (155)