Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (156) : De la Rome antique la « Povestea unui om adevărat »

michel_onfray_0.jpg

Image source: 
AFP/Joel Saget

Scriitorul Virgil Tănase ne vorbeşte în cele ce urmează despre un filozof, Michel Onfray. In Franţa apar de două decenii parcă mai multe cărţi de tip avertisment, legate de ceea ce numim mondializare, de derivele capitalismului, de alterarea mediului înconjurător. Unii dintre aceşti autori care anunţă declinul civilizaţiei noastre sunt de altfel numiţi "declinişti". Michel Onfray consideră însă, cum ne explică şi Virgil Tănase, că există soluţii… individuale.

Senzația că trăim sub o cumplită amenințare, obligés de remplacer nos principes habituels par ce que je nommais, într-unul din romanele mele de-acum treizeci de ani deja, „une morale de catastrophe”, e pregnantă azi, și nu e de mirare că, pe banderola care-o însoțește, Michel Onfray își subintitulează ultima sa carte, a o suta dacă am numărat bine, « savoir vivre au pied d’un volcan ».

Trăim cu senzația unei catastrofe iminente într-o lume care se năruie. Notre situation ressemble à celle des citoyens romains qui assistaient impuissants à la chute en beauté de leur glorieux empire. En reprenant en 1969 au cinéma cel mai cumplit roman al acestei prăbușiri, „Satyriconul” lui Petronius, Fellini, care dăduse el însuși cu „La Dolce vita” o versiune a morții noastre înecați în noroiul de puf și de șampanie al lumii moderne, mettait en évidence point par point les analogies à même de nous persuader que l’Histoire se répète et que, arrivés au terme de leur ascension, nos sociétés d’aujourd’hui s’autodétruisent, leur épanouissement même hrănind celulele canceroase care blochează organele vitale. 

Eseist tradus în peste douăzeci de limbi, profesor care a preferat să iasă din sistemul învățământului de stat ca să întemeieze, în 2002, Universitatea populară de la Caen, orașul unde a predat filozofia timp de douăzeci de ani, Michel Onfray  se propose, citez, « de faire du corps un partenaire de la conscience, à réconcilier la chair et l'intelligence ». Aujourd’hui, prenant à revers ceux qui voient dans Rome le miroir de notre déchéance, Michel Onfray  s’en sert pour nous offrir un manuel de résistance.

Il voudrait que son ouvrage nous aide à vivre dignement dans une société despre care, de câte ori se ivește ocazia, se pronunță cu o extremă virulență, vituperând o clasă de diriguitori inconștienți, vinovați de-a duce o politică liberală a cărei neomenie e strigătoare la cer. Pentru că, pour Michel Onfray, la réussite de notre vie, sous n’importe quel ciel politique, par temps de tempête ou sous la douceur d’un soleil propice, depinde numai de noi. De dârzenia și de curajul nostru, de ceea ce constituia „virtutea” romană.

Fără să treacă sub tăcere viciile unui stat care devine imperiu, în cele aproape cinci sute de pagini ale ultimei sale cărți intitulată „Sagesse” – „Înțelepciune” – Michel Onfray reamintește prin referințe istorice concrete, citând marii autori ai Antichității, calitățile care au făcut grandoarea Romei antice și pe care societățile moderne le-au pierdut. Citez iarăși : „Terminées donc la morale de l’honneur et les vertus de « mos maiorum » - « fides » : la confiance, la fidélité, la fiabilité, la crédibilité ; « pietas » : le respect du sacré, de la famille, de la tradition, des parents ; « religio » et « cultus » : l’observance des rites et rituels ; «  disciplina » : obéissance aux lois de la cité și stăpânirea de sine ; „gravitas” și „constancia” : demnitatea și respectabilitatea în orice circumstanțe ; „virtus” : a trăi drept, neaplecat, vertical, cu eleganță ; „dignitas” și „auctoritas” : fidelitatea față de sine, buna reputație, prestigiul și gloria cu aura pe care toate acestea le aduc. C’est à ce prix qu’on pouvait être romain, continuă Michel Onfray, vivre une vie de Romain, autrement dit : vivre une vie dans laquelle la transcendance se déplie et se déploie dans la pure immanence. »

Poate de aceea, lorsque Michel Onfray parle de Muccius Scaevola, de la mort de Pline l’Ancien ou de l’amour pour sa femme de Tiberius Gracchus, una din puținele cărți din prima mea copilărie de care-mi amintesc cu bucurie este romanul lui Boris Polevoi „Povestea unui om adevărat”, de care nu mă desprindeam decât ca să reiterez în leagănul din curte les exploits du pilote Alexei Meressiev.

 

 

 

Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (156):
127