Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa: democraţia în dezbatere

debat.jpg

Emmanuel Macron în cursul unei dezbateri
Emmanuel Macron în cursul unei dezbateri
Image source: 
REUTERS/Philippe Wojazer/Pool

În Franţa, s-a încheiat vineri 15 martie o primă fază a "marii dezbateri naţionale" lansată de preşedintele Emmanuel Macron în contextul crizei vestelor galbene. O a doua fază începe însă la un alt nivel, iar astăzi (luni 18 martie) şeful statului francez primeşte la Palatul Elysée un grup de intelectuali pentru a discuta despre cum trebuie reinventată democraţia în Franţa.

Din grupul de intelectuali cu care va sta de vorbă Emmanuel Macron fac parte oameni de ştiinţă, economişti, filozofi… Se numără printre ei şi un istoric, Marcel Gauchet, un sociolog, Jean Viard, un psihiatru, Boris Cyrulnik…

Personal cred că în ultimele două luni Franţa a fost un exemplu în materie de efort destinat reinventării şi redinamizării democraţiei. Un milion patru sute de mii de francezi au făcut propuneri prin internet. In toate regiunile Franţei au avut loc 10 300 de reuniuni. În primării au fost deschise cetăţenilor 16 000 de caiete de doleanţe. Au avut loc dezbateri şi în teritoriile franceze de peste mări, de exemplu în Noua Caledonie, la 16 000 de kilometri de Paris. 

Emmanuel Macron a participat personal la zece dezbateri maraton cu primari şi alţi deţinători de mandate elective. O vastă paletă de subiecte a fost abordată: justiţie fiscală, impozitarea celor bogaţi, menţinerea serviciilor publice, inegalităţile salariale, lupta împotriva speculaţiilor, accesul la sănătate, imigraţia, sistemul de vot (dacă terbuie sau nu luat în calcul votul alb).

A doua etapă a marii dezbateri naţionale are forma unor conferinţe cetăţeneşti în toate regiunile Franţei, iar şeful statului va continua consultările "pe teren", cu vizite programate în curînd în Corsica şi în Bretania. Acest tip de dezbatere este fără precedent în Franţa, şi ar putea fi un model şi pentru alte ţări europene.

Din anturajul prezidenţial sunt voci care spun că după analiza miilor de idei lansate de cetăţeni va veni un răspuns politic. Franţa de după marea dezbatere naţională va fi alta decît cea de dinaintea acestei mari consultări provocată de fapt de revolta vestelor galbene. Răspunsul executivului francez crează mari aşteptări în Franţa iar o mare decepţie ar însemna o nouă criză a democraţiei franceze.

391