
Special Paris
Lyon: densitate excepţională de evenimente franco-române
vue_musee_confluences_0.jpg

Cred că rareori s-au aflat în acelaşi timp atît de mulţi invitaţi din România în acest minunat oraş situat la porţile Sudului, la confluenţa a două fluvii, Le Rhone et la Saône. Lyon înseamnă, în primul rînd, două mii de ani de istorie. Pentru un călător care ar vrea să puncteze repede aceste două milenii i-aş sugera să viziteze întîi amfiteatrul roman, apoi vechiul cartier din epoca Renaşterii şi la sfîrşit noul Muzeu al Confluenţelor, o operă de artă în sine prin arhitectura sa, în stilul altor iniţiative de acest gen precum Muzeul Guggenheim de la Bilbao sau Fundaţia Vuitton de la Paris.
Săptămîna trecută, de vineri pînă duminică seară, s-a aflat la Lyon crema literaturii poliţiste din România, la Salonul Quais du Polar. I-am întîlnit pe scriitorii George Arion, Caius Dobrescu, Lucian Dragoş Bogdan, Bogdan Teodorescu, precum şi pe editorul Bogdan Hrib. În ultima zi a Salonului a avut loc şi o dezbatere intitulată Un printemps roumain, dedicată literaturii poliţiste din România, gen care în spaţiul românesc are şi numeroase conotaţii politice şi sociale.
Spectacolul "OMG – Organisme modificate genetic" regizat de Iona Păun se joacă de trei ori, în cadrul unei operaţiuni intitulată La Roumanie au Théâtre des Célestins. Teatrul Celestinilor din Lyon este una dintre cele mai venerabile instituţii franceze dedicate artelor scenei, el are la activ două secole de existenţă iar în sala sa mare pot lua loc 1030 de spectatori. Doar Comedia franceză şi Teatrul Odéon de la Paris mai intră în această categorie pestigioasă.
Pe 6 şi 7 aprilie, un alt spectacol venit din România este programat la Lyon în cadrul manifestării citată mai sus, este vorba de "Artists Talk" în regia Gianinei Cărbunariu.
Între 3 şi 7 aprilie, se mai desfăşoară la Lyon un festival insolit intitulat "Mirage". Aflat la a 7-a ediţie, acest festival explorează, după cum ne informează organizatorii, legăturile existente între creaţia artistică şi tehnologie. Numeroase tinere talente sunt invitate să-şi prezinte instalaţiile, printre ele şi artişti din România. Adrian Ganea, artist care vine de la Cluj, are în acest context două contribuţii, un spectcaol de mişcare şi muzică în colaborare cu artista Ötvös Kinga, şi o instalaţie sonoră. Spectacolul, intitulat "If a tree were to fall" (Daca un arbore ar fi să cadă) a fost creat în cadrul unei rezidenţe dedicate cercetării în artele performative acordată de Colectiv A la Fabrica de Pensule din Cluj-Napoca.
Marţi 2 şi miercuri 3 aprilie se mai desfăşoartă la Lyon o nouă ediţie, a cincea, a Forumului economic franco-român pe marginea cooperării descentralizate dintre cele două ţări. Un seminar destinat explorării oportunităţilor economice, în contextul în care România este a doua piaţă a Europei centrale. Organizatorii evenimentului, pus şi el sub semnul Sazonului Franţa – România, subliniază că peste 2300 de intreprinderi cu capital francez sunt implantate în România francofonă şi francofilă, Franţa fiind al cincilea investitor străin în România.
Numeroase personalităţii intervin în contextul acestor zile, printre ele Luca Niculescu, Ambasadorul României în Franţa, şi Anca Opriş, consul general al României la Lyon. Cîteva ateliere de reflecţie sunt organizate în aceste două zile, ateliere destinate să stimuleze inţiativele comune, parteneriatele şi înfrăţirile între localităţi din Franţa şi din România. "Cultură, francofonie, patrimoniu, artă de a trăi – cum să le promovăm împreună": aşa se intitulează unul dintre aceste ateliere. Semnalez prezenţa mai multor primari din oraşe româneşti la acest Forum, cum ar fi Ovidiu Creţu de la Bistriţa.