Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Algeria: cînd preşedintele demisionează cerîndu-şi iertare

2019-04-02t214517z_1990788349_rc1b53f980f0_rtrmadp_3_algeria-protests_0.jpg

Algerieni sărbătorind demisia lui Bouteflika
Algerieni sărbătorind demisia lui Bouteflika
Image source: 
REUTERS/Ramzi Boudina

Un preşedinte care le cere iertare concetăţenilor săi, după ani şi ani de exercitare a puterii, iată un lucru destul de rar. Este cazul cu algerianul Abdelaziz Bouteflika. Într-o scrisoare de adio adresată algerienilor el le mai cere să rămînă "uniţi".

Am putea spune, recurgînd la o vorbă înţeleaptă, "mai bine mai tîrziu decît niciodată". Abdelaziz Bouteflika este, într-un fel, un personaj tragic al istoriei contemporane. Să ne punem puţin în pielea lui: oare ce a simţit Bouteflika văzînd ce bucurie imensă a declanşat prin demisia sa? Să vezi cum un întreg popor sărbătoreşte pînă la delir faptul că tu, preşedinte, pleci de la putere, nu poate decît să-ţi lase un gust amar, dacă megalomania nu şi-a pus încă total amprenta pe fiinţa ta. 

Greu de spus dacă rîndurile din scrisoarea de adio îi aparţin efectiv celui care s-a aflat din 1999 în fruntea statului algerian, sau clanului său care cerşeşte puţină clemenţă în acest moment. Bouteflika este, într-un fel, greu de plasat într-o categorie. Nu-l putem numi un dictator sîngeros, cum a fost Saddam Hussein sau cum este Bachar al-Assad. El face parte mai degrabă din categoria preşedinţilor care au încercat cu abilitate să se eternieze la putere, gen Robert Mugabe, campion absolut care a condus statul Zimbabwe timp de 37 de ani.

Din cauza bolii Abdezaliz Bouteflika nu va fi probabil deranjat de justiţia ţării sale, deşi clanul său se simte cu siguranţă în primejdie. Judecata istoriei este însă, deja, extrem de aspră. Toată lumea afirmă că Bouteflika îşi încheie cariera politică fără glorie, şi fără să fi pregătit terenul pentru o tranziţie democratică în ţara sa. Noul guvern pare să-şi asume acum această misiune printr-o deschidere faţă de presă, de opoziţie, de asociaţiile sindicale. Ceea ce poporul algerian doreşte însă este schimbarea de sistem, abandonarea stilului clanic şi opac de conducere a ţării.

Epoca Bouteflika va rămîne în istoria Algeriei ca una de stagnare, şi mulţi comentatori vorbesc despre două decenii pierdute. Dar poate că exact în aceste două decenii a apărut generaţia capabilă să transforme efectiv Algeria, să o scoată atît din utopia socialistă cît şi din tentaţia islamistă pentru a o conduce spre un model democratic şi liberal.