Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Benjamin Netaniahu: al cincilea mandat în fruntea guvernului israelian

În Israel, premierul Benjamin Netaniahu cîştigă alegerile legislative şi se îndreaptă spre un al cincilea mandat în fruntea executivului. El va dispune, după toate probabilităţile, de 65 de locuri în Parlamentul care numără 120. Fără surprize, viitorul guvern va fi format de formaţiuna sa Likud împreună cu alte cîteva partide de dreapta şi religioase. Lista adversarului său, generalul în retragere Benny Gantz, a cîştigat 35 de locuri.

Întrebările pe care şi le pun acum mulţi observatori sunt cel puţin două: ce politică va promova Benjamin Netaniahu, şi dacă nu cumva el va deveni primul şef de guvern israelian inculpat în afaceri de corupţie?

Preşedintele american Donald Trump, suţinător necondiţionat al lui Benjamin Netaniahu, l-a felicitat pe premierul israelian afirmînd că şansele de pace cresc în regiune. Liderul de la Casa Albă a reamintit că Netaniahu este un "aliat formidabil şi un prieten".

Comentatorii agenţiei France Presse sunt însă de părere că strategia lui Netaniahu nu se va modifica. Donald Trump a anunţat înainte de aceste alegeri că un plan de pace va fi propus după formarea noului guvern de la Ierusalim. Palestinienii l-au respins însă înainte de a afla detaliile planului, convinşi că nimic nu se poate face cu Netaniahu la putere, şi nici cu un preşedinte american total plasat pe linia lui Netaniahu.

Crearea unui stat palestinian independent, proiect sprijinit de comunitatea internaţională, inclusiv de Franţa, rămîne o himeră, un deziderat amînat la nesfîrşit. Agenţia France Presse îl citează pe un responsbil palestinian care afirmă că dintre cei 120 de membri ai noului Kneset doar 18 sunt favorabili proiectului "două popoare, două state".

Potrivit cotidianului Le Monde, Benjamin Netaniahu, care va împlini 70 de ani în octombrie anul acesta, ar putea da "lecţii de supravieţuire mişcărilor populiste şi identitare din lume". El a reuşit ceea ce în general liderii reuşesc rareori în adevăratele democraţii: să obţină cinci mandate clare succesive în fruntea guvernului. Si aceasta, mai arată Le Monde, în ciuda uzurii politice şi a cîtorva scandaluri de corupţie în care este implicat.

De notat că stînga israeliană continuă să piardă teren. Laburiştii israelieni, după formarea statului Israel în 1948, au dominat timp de 30 de ani viaţa politică. Dar în ultimii ani sunt în pierdere de viteză, ceea ce s-a confirmat şi după alegerea unui nou lider în fruntea lor, în 2017.

Luînd cuvîntul după anunţarea primelor rezultate, Benjamin Netaniahu şi-a calificat victoria drept "colosală". Ceea ce, într-un fel, este adevărat pentru că acest scrutin a fost şi un plebiscit pro şi anti-Netaniahu. De altfel electoratul s-a deplasat în număr mare la urne, aproape 68 la sută dintre cei cu drept de vot au ţinut să-l exercite. Netaniahu a mai ţinut să spună că va fi premierul tuturor cetăţenilor statului Israel. Cotidianul Le Monde consideră însă că aceste cuvinte de circumstanţă nu eclipsează faptul că în ultimele luni discursul premierului a fost unul destinat să divizeze şi să stigmatizeze.