Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa votează împotriva deschiderii de negocieri comerciale UE-SUA

franta_se_opune_deschiderii_de_negocieri_comerciale_intre_ue_si_statele_unite.jpg

Franta se opune deschiderii de negocieri comerciale între UE si Statele Unite.
Franta se opune deschiderii de negocieri comerciale între UE si Statele Unite.
Image source: 
John Thys, AFP

Franţa va vota luni împotriva deschiderii de negocieri comerciale între Uniunea Europeană şi Statele Unite, anunţă Palatul Elysée. Statele membre au aprobat, de principiu, joi, deschiderea de negocieri, pentru a pune punct unui blocaj menţinut de Franţa. Mandatul de negociere trebuie însă să fie acordat, în mod oficial, luni, Comisiei Europene –cea care va reprezenta cele 28 de state membre, în discuţiile cu Washington. Votul va aparţine miniştrilor europeni ai agriculturii.

Franţa va vota luni, la Bruxelles, contra deschiderii de negocieri cu Statele Unite şi va fi, cel mai probabil, singura ca va vota astfel. Motivul invocat de Palatul Elysée: preşedintele Emmanuel Macron refuză să accepte un acord comercial cu o ţară ce nu a semnat Acordul de la Paris privind schimbările climatice.

"Franţa nu doreşte un război comercial ori tensiuni cu Statele Unite", insistă administraţia prezidenţială franceză.

Autorităţile europene au fost informate joi seară asupra intenţiei unui vot negativ. Votul de luni nu va împiedica însă deschiderea de negocieri, dacă Statele Unite le doresc. Important este votul majorităţii europene.

Franţa se opune de mai mult timp deschiderii acestor discuţii cu Statele Unite.

Un eventual acord comercial ar permite încheierea tensiunilor existe între UE şi Statele Unite. Preşedintele americain Donald Trump ameninţă să taxeze autoturismele europene. Oidee deloc agreată de cancelara Angela Merkel.

Viitorul acord UE-SUA ar urma să fie limitat la bunurile industriale, ceea ce înseamnă, pentru europeni, că el nu va include şi agricultura, servicii ori pieţe publice. Americanii au repetat însă că doresc să includă agricultura în discuţii, un dezacord pe care cele două părţi va trebui să îl soluţioneze.

Uniunea Europeană şi Statele Unite încearcă de opt luni să materializeze o încetare a ostilităţilor comerciale.

419