Emmanuel Macron: "Vom reconstrui Notre-Dame, acesta este destinul nostru profund"

Ar putea, oare, această nenorocire, să-i resudeze pe francezi ca naţiune?

Întrebarea nu-mi aparţine, am auzit-o luni seară, la ora 22 şi 42 de minute, pusă de un jurnalist al canalului de televiziune LCI care îl intervieva prin telefon pe Stéphane Bern. Dar cred că într-un fel sau altul şi-au pus-o toţi cei care au asistat luni 15 aprilie, în direct sau în faţa televizoarelor, la tragedia de la Notre-Dame

Incendiul de la Notre-Dame nu era deci încă stins cînd respectivul jurnalist a ţinut de fapt să declanşeze o reflecţie în jurul unei întrebări tulburătoare: ce sens trebuie să dăm unei catastrofe, unei nenorociri, unei pierderi ireparabile? Ce ar trebui să învăţăm dintr-o astfel de dramă?

Întrebarea este cu atît mai tulburătoare cu cît incendiul de la Notre-Dame s-a produs în prima zi a Săptămînii sfinte, cînd catolicii se pregătesc de sărbătoarea Paştelui. Cînd Notre-Dame arde la Paris cu o săptămînă înainte de Înviere, este imposibil să nu te gîndeşti la o mulţime de lucruri, fie că eşti credincios sau nu. "Poate că ne-a pedepsit Dumnezu", a declarat tot ieri seară, pe acelaşi canal de televiziune, un demnitar al Bisericii Catolice, cu gîndul, probabil, la scandalurile de pedofilie care au devastat imaginea instituţiei în ultimii ani.

Catedrala Notre-Dame nu este însă doar un simbol al catolicismului, ea este o emblemă a Franţei, un loc esenţial al istoriei Franţei. Într-un fel inima Franţei bate în acest loc vizitat anual de 14 milioane de oameni, şi în care întotdeauna (spre deosebite de alte monumente similare din lume) s-a intrat gratuit, chiar şi în timpul slujbelor religioase.

Ieri seară la ora 23 pompierii se mai luptau cu flăcările cînd pe diversele canale de televiziune se discuta deja despre reconstrucţia catedralei şi despre elanul de solidaritate internaţională lansat în acest sens. Catedrala va fi fără îndoială reconstruită aşa cum a fost, deşi ea nu va fi niciodată exact aşa cum a fost. Ceva din ceea ce a adunat ea timp de 850 de ani s-a pierdut, dar poate că faima ei va creşte şi mai mult după această tragedie şi forţa ei simbolică va deveni şi mai mare.

Ceea ce am văzut personal în jurul catedralei ieri seară nu voi uita niciodată: zeci de mii de oameni stupefiaţi, loviţi parcă în ceea ce au ei mai profund, cu ochii în lacrimi… Dar şi mii de oameni rugîndu-se împreună, în timp ce clopotele celorlalte biserici din Paris sunau tocmai pentru a-i îndemna pe credincioşi să se roage pentru Notre-Dame. Parizienii, turiştii aflaţi la Paris, oameni de toate vîrstele şi de toate condiţiile sociale, au vegheat pînă tîrziu în jurul catedralei, aplaudîndu-i din cînd în cînd pe pompieri, ca şi cum prin energia lor afectivă ar fi vrut să ajute la stingerea incendiului.

Chiar şi cînd eşti un observator obiectiv nu poţi, în astfel de clipe, să nu fii emoţionat. În primele ore ale dramei am văzut cum feţele oamenilor erau marcate de un sentiment de neputinţă. Apoi această neputinţă s-a transformat într-un fel de revoltă pentru a deveni mai tîrziu o emoţionantă expresie a solidarităţii.

În momentul cînd s-a prăbuşit fleşa catedralei, înaltă de 90 de metri, după ce fusese mistuită de flăcări, s-a auzit un fel de strigăt colectiv de durere în Paris. Aceste fleşe înalte ale catedralelor catolice simbolizează legătura dintre lumea terestră şi cer. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, la ora 23 şi 30 de minute, în faţa catedralei, a găsit însă cuvinte admirabile pentru a le transmite francezilor un mesaj de speranţă. "Vom reconstrui Notre-Dame. Pentru că istoria noastră merită acest lucru. Pentru că acesta este destinul nostru profund." a spus Emmanuel Macron.

În cursul serii de luni 15 aprilie şeful statului francez ar fi trebuit să anunţe reducerea impozitelor precum şi alte măsuri sociale ca răspuns la criza vestelor galbene şi a unui incendiu social. El a anunţat însă ceva poate mult mai important, reconstrucţia unei naţiuni ca răspuns la incendiul celui mai emblematic monument francez.