Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


1 mai: Comercianţii parizieni au fost somaţi să îşi închidă porţile

un_grup_de_black_blocs_distrug_o_vitrina_in_cadrul_unei_manifestatii_la_paris.jpg

Un grup de black blocs distrug o vitrina în cadrul unei manifestatii la Paris.
Un grup de black blocs distrug o vitrina în cadrul unei manifestatii la Paris.
Image source: 
REUTERS/Benoit Tessier

Sase centrale sindicale, formaţiuni politice şi Vestele galbene vor protesta mai peste tot în Franţa împotriva politicilor sociale duse de preşedintele Emmanuel Macron. În plus, în Paris, tinerii se vor reuni în cadrul unui Marş pentru Climat. Iar Uniunea Populară Republicană cheamă lumea în stradă pentru a susţine Frexit – ieşirea Franţei din Uniunea Europeană. 2 milioane de oameni sunt aşteptaţi să protesteze pe Champs Elysées cu ocazia zilei muncii. Lor li se vor adăuga comuniştii, îmbrăcaţi în veste roşii şi extremişti de dreapta, black bloc – ce vin aşadar în negru. Preşedintele Emmanuel Macron a cerut Consiliului de miniştri, ca răspunsul la eventualele violenţe ale  "black blocs" să fie "extrem de ferm".

Comercianţii din Paris au fost somaţi de poliţie să îşi închidă spaţiile şi să îşi baricadeze vitrinele. Terasele rămân închise iar mobilierul evacuat, de teamă să nu fie folosit ca obiect de distrugere.

Un apel lansat după săptămâni întregi de proteste încheiate cu magazine vandalizate, vitrine distruse, bancomate scoase din uz.

Pentru forţele de ordine obiectivul este clar: privarea protestatarilor de orice obiect ce ar putea fi folosit ca armă de distrugere. Militanţi extremişti s-ar putea infiltra printre manifestanţi cu scopul de a distruge, se teme poliţia.

Pe bulevardul Montparnasse, pe unde vor trece de altfel, sindicatele de acest 1 mai, unii proprietari de magazine se plâng că sunt forţaţi să rămână închişi şi acuză statul că nu îi protejează mai bine. Poliţia le-a cerut să îşi acopere vitrinele cu plăci din lemn ori plastic solid, pe perioada manifestaţiilor. Unii refuză, alţii susţin că nu au mijloacele financiare pentru a se proteja de eventualele violenţe. Patronul unui alt magazin din cartierul Montparnasse este de părere că autorităţile i-a somat tocmai pentru ca asigurările să nu îi mai despăgubească.  

Proietarul unui restaurant spune că protestele alungă turiştii, Parisul a devenit tot mai puţin atractiv şi chiar parizienii preferă să plece din capitală pe durata protestelor, pentru a nu inhala gaze lacrimogene. Cert este că marile magazine sunt de mai multe luni mult mai puţin frecventate, consumatorii preferă să le evite, de teamă că pot deveni oricând victima unor violenţe.

Încă de marţi seară, de la ora 18h00, în staţiile de metrou şi de RER dar şi în gări, au fost amplasate forţe de ordine iar o bună parte din staţii rămân închise de 1 mai.

Manifestaţii au fost anunţate şi la Nantes, Bordeaux, Montpellier şi Toulouse.

Costul total al măsurilor sociale anunţate de preşedintele Emmanuel Macron ca răspuns la criza declanşată de Vestele galbene, la finele anului trecut, se ridică la 17 miliarde de euro, indică Ministrul de Finanţe, Bruno Le Maire.  

412