Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Europa în dezbatere, avertismente legate de o posibilă “implozie” a sa

000_1ff5jj_0.jpg

Raphaël Glucksmann, cap de listă al mişcării "Envie d'Europe" (Dorinţă de Europa)
Raphaël Glucksmann, cap de listă al mişcării "Envie d'Europe" (Dorinţă de Europa)
Image source: 
RFI

Dezbaterea în vederea alagerilor europene de pe 26 mai este o confruntare între mai multe viziuni care uneori sunt de un antagonism total, dar alteori se apropie de pe poziţii ideologice opuse. În, Franţa de exemplu, extrema dreaptă doreşte o "Europă a naţiunilor iliberale". Iar un cap de listă din tabăra stîngii pledează pentru crearea unor “State Unite socialiste ale Europei”.

“Europa nu este perfectă, dar este totuşi, fir-ar să fie, un formidabil punct de plecare.” Am citat un slogan al verzilor germani, care mi se parte bine formulat în primul rînd întrucît se îndepărtează de limba de lemn. L-aş cita în context şi pe ecologistul francez Daniel Cohn-Bendit care le cere verzilor şi de socialiştilor “să nu insulte viitorul” şi să se coalizeze pentru a forma o viitoare forţă ecologistă în Parlamentul european.

Ministrul olandez al finanţelor, Wopke Hoekstra, care a rostit un discurs la Universitatea Humboldt de la Berlin, avertizează în legătură cu percolul unei “implozii a Uniunii europene”. Mai multe ţări încearcă de fapt să se îndepărteze de Uniune, precizează el. Norvegia şi Elveţia, care păreau la un moment dat interesate să intre în Uniunea Europeană, nici nu se mai gîndesc la această perspectivă. Iar două ţări prospere care fac parte din Uniune, Danemarca şi Suedia, se tem să adopte moneda unică euro. “Brexit-ul nu este o victorie pentru Londra, nici pentru Berlin, nici pentru Paris, cu atît mai puţin pentru Haga, ci o victorie pentru Moscova şi Pekin", mai afirmă demnitarul olandez, citat de Agenţia France Presse.

Mai semnalez din presa franceză declaraţiile a două personalităţi care, deşi au sensibilităţi politice diferite, ajung la concluzia că Uniunea s-a grăbit primind în sînul ei ţările din estul Europei. Este ceea ce cred economistul Thomas Piketty şi filozoful Luc Ferry. Primul se exprimă în cotidianul de stînga Libération şi al doilea în cotidianul de dreapta Le Figaro. Thomas Piketty nu vede altă soluţie decît un marş accelerat spre o integrare mai profundă a ţărilor din Europa occidentală care au multe lucruri în comun şi pot crea un pol de putere planetară. În acest cerc ar putea intra ulterior şi ţările din est, în funcţie de evoluţia lor.

Luc Ferry are cam aceeaşi viziune. Citez din ce scrie el: “Două erori majore au fost comise în cursul construcţiei europene: Tratatul de la Maastricht şi extinderea spre ţările din Est. Această Europă, din punctul meu de vedere, nu are nici un viitor, ea este prea slabă ca să le facă faţă americanilor şi chinezilor."

Mai precis, Luc Ferry crede că ţările Europei occidentale ar putea, oarecum debarasate de povara reprezentată de cele din est, să devină o mare putere… El mai pledează însă şi pentru adoptarea unor alte busoli valorice. “Viitorul aparţine celor care vor să refondeze raportul cu sacralitatea”, mai spune Luc Ferry. În istorie există trei figuri ale sacralităţii, explică el: Dumnezeu, patria şi revoluţia. În numele acestor “valori sacre” îşi dau oamenii viaţa, şi nu în numele unei pieţe comune…

Sigur, într-un articol de ziar nu pot fi nuanţate multe lucruri, şi probabil din acest motiv Luc Ferry nu a inclus setea de libertate printre “valorile” în numele cărora oamenii îşi dau uneori viaţa, mai ales atunci cînd revoluţiile eşuează şi se transformă, din promisiuni paradisiace, în infernuri concentraţionare.  

 

 

 

 

188