Pacea din ultimii 70 de ani în Europa: un “miracol” al istoriei

 Este ciudat cum, într-o Europă în care creştinismul a propovăduit “iubirea de aproapele nostru”, timp de două mii de ani războaiele s-au ţinut lanţ. Triumful ideii de pace este recent, şi a început să se concretizeze după cel mai cumplit măcel provocat vreodată de oameni pe pămînt, al doilea război mondial.

Un fost prefect francez, specialist în demeniul apărării, Cyrille Schott, arăta, într-un articol publicat în luna martie în La Tribune că europenii conjugă aceste două aspecte: pe de o parte ei sunt cei care au mers cel mai departe în oroarea războiului, şi tot ei sunt cei care s-au afirmat cel mai mult de 70 de ani încoace în căutarea păcii.

Poate că ziua de 8 mai are trebui să fie şi una a reflecţiei colective, în toate ţările, pe marginea păcii. Cu atît mai mult cu cît focarele de război nu lipsesc în lume, şi chiar în Europa.

Războiul din fosta Yugoslavie, între 1992 şi 1995, este cea mai dureroasă dramă trăită de europeni de la căderea nazismului, să ne amintim că în chiar inima Europei conflictele inter-etnice s-au soldat atunci cu o sută de mii de morţi. Un focar de război mai rămîn Transnistria, precum şi estul Ucrainei, unde, în ultimii cinci ani şi-au pierdut viaţa zece mii de oameni.

Putem spune într-adevăr că Europa este un continent al păcii în prezent, şi că lunga perioadă de pace, care a început în 1945, este una fără precedent în istoria vechiului continent. Doar între anii 1870 şi 1914 Europa a mai avut o perioadă de stabilitate atît de fertilă, care s-a încheiat, după cum ştim, cu declanşarea unui război de tip nou, industrial, primul război mondial.

Europa este deci un continent al păcii nu lipsit însă de tensiuni şi violenţe. Războiul rece a fost un lung episod marcat de o cursă a înarmărilor care nu anunţa nimic bun. Europa occidentală a mai cunoscut, în plină perioadă de pace, violenţa teroristă. Extremiştii de stînga în Germania şi în Italia, separatiştii basci în Spania, IRA în Irlanda de Nord, islamiştii radicali în mai multe ţări ale Europei occidentale, au îndoliat Europa prin acţiuni teroriste, fără să reuşească însă să distrugă arhitectura păcii generale.

Un vechi dicton latin spune “Si vis pacem, para bellum” (Dacă vrei pace pregăteşte-te de război).   

Este ceea ce va trebui să facă şi Europa în viitor dat fiind că principalul ei protector, Statele Unite ale Americii, începe să-şi modifice atitudinea faţă de foştii săi aliaţi de pe vechiul continent. In Franţa, preşedintele Emmanuel Macron pledează des pentru crearea unei veritabile apărări europene. Ceea ce înseamnă de fapt o armată europeană demnă de acest nume. Mulţi specialişti spun în prezent că Europa îşi pierde credibilitatea diplomatică pe plan internaţional întrucît în spatele iniţiativelor ei nu există acea forţă militare care să impună respect.

Să nu repetăm greşelile trecutului, spun mulţi oameni politici europeni în contextul campaniei pentru scrutinul european de pe 26 mai. Iar una din marile greşeli ar fi ca europenii să sacrifice edificiul construit pînă acum în numele unor interese strîmte, egoiste, naţionale, regionale, individuale. Pentru imperiile care vor să conducă lumea dezbinarea europenilor ar fi un cadou nesperat.